Eveniment

HOȚI DE GAZE: Percheziții în Cluj și Sibiu la domiciliul a 16 consumatori racordați ilegal la sistemul de gaze. Pagubă de 100.000 de euro

Scris de 858

Polițiști din cadrul IPJ Cluj au efectuat 16 percheziții în județele Cluj și Sibiu la domiciliul unor consumatori racordați ilegal la sistemul de gaze. Paguba se ridică la 100.000 de euro, prin deteriorarea echipamentului de măsurare a consumului.

”Astăzi, 26 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat 16 percheziţii domiciliare, în judeţele Cluj şi Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, infracţiune prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 123 /2012.

În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuţie a gazelor naturale.

Activitatea infracţională s-ar fi derulat începând din anul 2018 şi până în prezent.

În fapt, trei foşti angajaţi ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influenţând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit şi a facturilor înregistrate.

În urma celor 16 percheziţii efectuate în localităţile Turda, Mihai Viteazu şi Agnita, din judeţul Sibiu, au fost descoperite şi ridicate mai multe contoare de gaz, părţi componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar şi înscrisuri relevante pentru soluţionarea în continuare a cauzei.

De asemenea, au fost ridicaţi 2.500 de lei şi a fost indisponibilizat un autoturism.

În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Activităţile derulate au beneficiat de sprijinul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, Poliţiei municipiului Turda, Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu”, a transmis IPJ Cluj.

UPDATE: Un bărbat de 47 de ani din Turda a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, în urma mai multor percheziții făcute joi în județele Cluj și Sibiu.

Bărbatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată, au transmis polițiștii clujeni.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 22 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 22 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 22 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 23 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 1 day Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
Citește și...
Eveniment

Camion răsturnat pe A3

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău au asigurat în această dimineață măsuri de prevenire […]

Recomandările redacției
TOP CITITE