Harem este un cuvant care deriva din araba (haram) si inseamna “ceea ce nu este legitim”, un loc in care unele lucruri sunt interzise. Cuvantul “harem” nu contine doar o prohibitie spatiala, ci si una sexuala, referindu-se la femeile unui barbat musulman. In intelesul actual, haremul se refera la apartamentele destinate femeilor intr-o casa musulmana sau intr-un palat. Religia musulmana interzice ca femeile sa fie vazute de barbatii care nu le sunt rude. Astfel, barbatii otomani cu posibilitati financiare, inclusiv sultanul, trebuiau sa cladeasca apartamente separate in resedintele lor, pentru sotii, concubine si sclave.
Haremuri au existat si in societatile babiloniene, peruviene, hinduse, dar sunt caracteristice mai ales societatilor islamice. Au ramas faimoase cele ale califilor din Bagdat si cele ale emirilor din Cairo. Sistemul haremului a atins forma cea mai splendida, mai ornamentala si mai complicata in cazul marelui Serai al sultanilor turci.
Scopul principal al haremului era acela de a oferi servicii sexuale, companie si divertisment stapanului si de a proteja casatoria, impiedicadu-l sa recurga la prostituate. Haremul era, de asemenea, locul in care femeile unei familii (mama stapanului, surorile si fiicele acestuia) erau izolate, pentru a asigura intimitatea barbatului.
Putina istorie
Istoria haremului incepe, la turci, o data cu fondarea Imperiului Otoman si el a jucat un rol important in istoria turcilor si in viata particulara a sultanilor. Institutia sociala a haremului a fost obiectul multor cercetari, insa, pana in prezent, problema nu a fost elucidata pe deplin. In viata intima a haremului sultanului, nu avea acces absolut nimeni, iar documentele referitoare la aceasta chestiune sunt relativ putine.
De fapt, haremul se compunea din aceea parte a Seraiului unde sultanii isi duceau viata lor impreuna cu sotiile si cu copiii lor. Pana in secolul al XV-lea, majoritatea femeilor din harem erau turcoaice; incepand din a doua jumatate a secolului al XV-lea, numarul se inclina insa in favoarea celor aduse din regiunile straine, recent cazute sub dominatia otomana. Unele din sclavele straine luate in harem au ajuns sotii ale sultanilor, jucand un rol important in viata politica a Imperiului.
Sclavele luate in haremul sultanului erau supuse la inceput unui control medical rigurros, apoi intrau in procesul de instruire: invatau limba turca, manierele elegante ale aristocratiei otomane, dansul si muzica. Cele mai frumoase dintre ele erau repartizate pentru a sluji in apartamentele sultanului, mamei sultanului, sotiilor suveranilor si ale printilor.
Sclavele deosebit de frumoase erau rezervate in exclusivitate serviciilor sultanului. Ele se ocupau, sub indrumarea unei maestre, de menajul acestuia. Sultanul isi alegea viitoarele sotii legitime si nelegitime dintre aceste scalve.
Organizare si administrare
Trebuie precizat faptul ca haremul era un complex foarte bine organizat. Fiecare femeie isi avea bine precizate atributiile; toate femeile din harem erau subordonate mamei sultanului. Treburile gospodaresti (lenjeria, baia, pregatirea si servitul cafelei, masa, desertul, turnarea apei de spalat etc.) din harem erau repartizate fiecarei femei in parte. In harem mai existau, moase, doici, secretare, femei de serviciu.
Din documentele pastrate, rezulta faptul ca sultanii aveau in general sase sotii legitime (deci nu se respecta in cazul lor prescriptia legislatiei musulmane care limita numarul acestora la patru!) si sase nelegitime. Numarul sotiilor legitime nu s-a ridicat niciodata peste opt, iar al celor nelegitime a variat intre patru si sase.
Femeia cea mai influenta din serai era Sultana-mama; dupa ea urmau in ordinea importantei sotiile legitime (cadane), cele nelegitime (favorite), sclavele. In deplasarile lor, atat sotiile legitime cat si cele nelegitime erau insotite de garzi. Printre figurile de seama se numarau si cele doua categorii de eunuci, negri si albi, care se preocupau de relatiile sultanului cu haremul. Eunucii erau barbati castrati inainte de pubertate pentru a nu exista pericolul de seducere a femeilor din harem.
Femeile sultanilor
Alegerea sotiilor sultanilor era considerata un act politic important. De asemenea relatiile sultanilor cu cadanele sau favoritele din harem nu erau intamplatoare, ci exista o regula in aceasta privinta, pentru a evita eventualele neintelegeri sau invidii.
Numarul femeilor din harem a variat in decursul secolelelor intre 400-800. Sclavele care nu erau folosite in serviciile speciale ale sultanilor puteau fi casatorite cu pasale sau sehzade-le. Cand se casatoreau cu demnitari ai statului ele primeau o dota bogata din partea suveranului.
De la Baiazid al II-lea (1481-1512), sultanii insisi au inceput sa ia in casatorie sclave din serai, care se puteau sau nu recasatori dupa detronarea sau decesul acestora. Fiecare femeie luata in harem era inzestrata cu o feuda sau alte surse materiale.
In istoria Imperiului Otoman, nu poate fi neglijat nici amestecul femeilor din harem in treburile politice, mai ales ale sultanei-mame si a cadanelor. Aceasta influenta se va diminua cu timpul, cand treburile statului otoman vor fi conduse de catre viziri.
In perioada anilor 1923-1938, Mustafa Kemal (Ataturk), conducatorul noii Republici Turce, va lua o serie de masuri pentru repune familia in noi tipare moderne. Prin Codul civil din 1926 s-au lichidat nu numai normele dreptului musulman ci si poligamia din haremuri.
.ro