Justitie

Gyorke Zoltan și-a recâștigat funcția de subprefect. Mircea Abrudean: „Avem trei subprefecți, unul va fi revocat”

Fostul subprefect Gyorke Zoltan și-a recâștigat funcția obținută politic. Este a doua oară când acesta revine în Instituția Prefectului prin hotărâre judecătorească definitivă. Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată de reprezentanții Statului Român și a menținut sentința judecătorească de la fond, prin care se arată că ordinul care a stat la baza revocării lui Gyorke Zoltan se anulează. 

„Am câștigat procesul împotriva Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Interne. Începând de săptămâna viitoare voi exercita, din nou, funcția de subprefect al județului Cluj. Prin HG 54/8.02.2019 s-a dispus aplicarea mobilității din funcția publică de subprefect în cea de inspector guvernamental. În 11.02.2020 instanța de judecată a admis cererea mea privind anularea hotărârii de guvern, din următoarele considerente:

-au fost încălcate procedurile referitoare la adoptarea proiectelor de acte normative
– hotărărea de guvern nu a fost motivată în fapt și în drept
– aplicarea mobilității nu a fost dispusă în scopul și limitele expres prevăzute de lege.
Azi, 16.07.2020 sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne”, a precizat Gyorke Zoltan. 

Potrivit instanțelor judecătorești, pentru perioada în care a fost revocat din funcție, Gyorke Zoltan va primi integral salariile din urmă: „Dispune obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamantului a diferenţei dintre cuantumul indemnizaţiilor indexate, majorate şi recalculate aferente funcţiei de subprefect şi veniturile aferente funcţiei de inspector guvernamental, de la data aplicării mobilităţii şi până la data reintegrării în funcţia publică de subprefect”.

Contactat telefonic, prefectul Mircea Abrudean susține că sentința va fi respectată printr-o decizie venită de la Guvern. 

„Vom astepta decizia Guvernului. Avem  trei subprefecți, iar Guvernul trebuie să îl revoce pe unul dintre aceștia, pentru ca în organigramă există doar două posturi de subprefect. Guvernul este competent să decida în acest caz, deoarece de acolo se fac numirile și revocările pentru funcțiile de prefect și subprefect din țară.

În cazul în care se va respecta sentința obținută de Gyorke Zoltan, Guvernul trebuie să revoce pe unul dintre cei doi subprefecți în funcție: Irina MUNTEANU (PNL) și Bela BUDAI (PMP). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *