In vizor

Grădinile de pe strada Traian din Turda, printre cele mai valoroase terenuri din municipiu. Proprietarii sunt speriați că vor fi obligați să le vândă unui dezvoltator imobiliar

Scris de 112

Terenurile de pe strada Traian sunt foarte valoroase, a fost concluzia a cel puțin doi arhitecți din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj.

CTATU a discutat, într-o ședință publică din 16 iulie, documentația prin care Municipiul Turda vrea să edifice un nou cartier pe versantul dealului pe care e amplasat Castrul Roman.

Proprietari din zonă susțin faptul că proiectul urmărește de fapt favorizarea unui dezvoltator imobiliar  care deține parcele în zonă și care vrea să construiască niște imobile dar nu are cale de acces, potrivit infoarieș.ro

Oamenii de pe str. Traian se tem de faptul că odată aprobată documentația de urbanism vor fi forțați să-și vândă terenurile unor dezvoltatori imobiliari. Temerea nu e chiar nejustificată. Cel puțini doi arhitecți din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj au atras atenția că terenurile de pe strada Traian din Turda sunt extrem de valoroase deoarece sunt singurele rezerve de teren din aria centrală unde se poate dezvolta un nou cartier.

Nu doar terenurile de pe str. Traian au valoare mare. ”Terenul autogării este foarte valoros pentru viitoarea dezvoltare a Turzii. Zona Piața Romană va fi un pandant extrem de important pentru viitoarea viață a orașului”, apreciat arhitectul Horațiu Răcășan. Acesta a atras antenția că pentru Piața Romană e nevoie de un concurs de arhitectură pentru a proiecta inteligent zona. ” Cred că Primăria Turda care este girantul moral al aceste zone ar trebui să se gândească cum o să arate zona peste 20-30 de ani. Nu aș vrea să punem carul înaintea boilor și să punem casele înaintea unei vizuni de ansamblu”, a comentat Răcășan.

Proiectul noului cartier vizat de aministrația locală prevede practic două străzi și un parc pe terenurile locuitorilor de pe str. Traian. Nimeni nu explică de ce parcul nu e mai la dreapta sau mai la stânga. Ce se știe sigur e că Primăria vrea terenurile oamenilor. Corina Moldovan, arhitectul care a proiectat PUZ-ul spune că vor fi două metode ca să se obțină terenul de la proprietari. Prima metodă e aceea prin care oamenii donează terenul pentru străzi, de bună voie. A doua e aceea în care oamenii sunt despăgubiți pentru cele circa 2 hectare de teren pe care le vor pierde pentru parc.

Arhitectul Horațiu Răcășan a atras atența că administrația locală ar trebui să găsească o procedură inteligentă de co-interesare a proprietarilor. ”Lucrurile nu se pot face cu sila. Nu văd acest lucru fără coninteresarea proprietarilor din zonă. În primul rând informarea. Apoi con-interesarea proprietarilor”, a comentat Răcășan.

Arhitectul Dan Domșa a atras atenția că se impune o despăgubire unitară atât pentru pentru zona verde cât și pentru terenul preluat pentru zona de functiuni.

Am transmis notificări, dar Primăria nu răspunde, explică arhitectul Paul Moldovan

Planul Urbanistic Zonal al străzii Traian a început acum 2 ani cu o documentație a unui investitor imobiliar ce dorea să construiască 4 locuinte colective pe o parcelă din interior, la capătul străzii, spre str. Alba Iulia, a explicat Paul Moldovan, arhitect. Părinții acestuia locuiesc în zonă iar proprietatea lor va fi afectată de noile proiecte imobiliare. ”Au fost 2-3 consultări publice pe această speță. Nu am primit niciun răspuns, la nicio notificare transmisă Primăriei Turda. Există 36 de hectare a realului arheologic care e gândit ca un parc, mai există Parcul Central. Cât de justificată e crearea unui parc de 1 hectar intre două astfel de parcuri, prin preluarea proprietăților private ale oamenilor. Ar trebui să discutăm nu dspre exproprierea pentru a face un parc, ci poate cel mult pentru a asigura un acces”, a explicat arhitectul Paul Moldovan.

Atât Paul Moldovan cât și arhitecta Sofia Gîrda au atenționat asupra faptului că în zona de construire colectivă, densitatea este prea mare.

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj va relua discuția pe tema PUZ-ului de la Turda, după ce documentația va fi discutată în Comisia de Monumente Istorice.

Aprobarea Planului Urbanistic Zonal e de competența Consiliului Local Turda.

Important de reținut:

Grădinile de pe strada Traian sunt cele mai valoroase terenuri din zona centrală a Turzii, pentru potențialul imobiliar pe care îl au, avertizează arhitecții din Cluj. Terenurile adiacente: autogara, cel de lângă Judecătoria Turda sunt la fel de valoroase.

Primul interes de a construi în zonă îl are un dezvoltator imobiliar.

Arhitectul-șef al județului insistă pentru crearea unui parc de circa 1 hectar în mijlocul grădinilor oamenilor. Unii dintre proprietari vor pierde mai mult de 50% din terenurile lor

Oamenii se tem că prin aprobarea documentațiilor de urbanism vor fi presați să vândă terenuri dezvoltatorilor imobiliari.

În cazul aprobării PUZ-ului de către Consiliul Local, arhitecții insistă pentru despăgubirea echitabilă și unitară a oamenilor

Se impune coninteresarea proprietarilor din zonă și în primul rând co-interesarea lor

Primăria Turda nu a răspuns până în prezent notificărilor trimise de oameni

Zona vitală de dezvoltare arhitectonică o reprezintă Piața Romană, se impune un concurs de arhitectură pentru definirea ei. ”

Să nu punem casele înaintea unei viziuni de ansmblu despre Turda, pe 20-30 de ani – e mesajul unor arhitecți clujeni



ULTIMA ORĂ

  • Acum 23 hours PubliNews
    Mercedes-Benz întreabă #whaTIFF și creează scenariul sustenabil al anului 2039
  • Acum 2 days Justitie
    Fosta iubită a rapper-ului Mob Trap rupe tăcerea. Cum a ajuns tânăra să ceară ajutorul polițiștilor după ce cântărețul a amenințat-o cu moartea
  • Acum 2 days Vocea ta
    Nu au auzit de GDPR! O întreprindere publică cu acționar majoritar Consiliul Local Huedin a publicat pe site datele personale ale tuturor acționarilor
  • Acum 2 days In vizor
    Calitatea vieții, tot mai scumpă la Cluj! „Inflația” prețurilor apartamentelor a depășit creșterile salariului mediu real
  • Acum 2 days Sport
    Chipciu rămâne la Cluj: a semnat cu rivala Universitatea!
  • Acum 2 days De cartier
    În sfârșit, un șantier pe care se muncește! La podul Porțelanului, așteptat de ani de zile, lucrările avansează zi de zi
  • Acum 2 days Cooltura
    Teatrul Național Cluj a reușit să îl upgradeze pe Caragiale cu o nouă „Scrisoare pierdută” actuală, muzicală, smart
  • Acum 2 days Justitie
    RECIDIVISTUL Mobi Trap fusese chemat la politie pentru ordinul de protectie pe care l-a cerut fosta lui iubita! Huliganul a fost condamnat si pentru talharie in Bucuresti!
  • Acum 2 days Eveniment
    A murit Leluț Vasilescu, membru al trupei Compact
  • Acum 2 days Politica
    Un fel de: ”Guvernul a anunțat că nu sunt motive de creștere a prețurilor, de aceea ele vor crește fără motiv” – Premierul Ciucă, despre creșterea prețurilor: ”Putem să ne întindem atât cât ne este plapuma”
  • Acum 2 days General
    Vasile Goja, judecător în cadrul Secției Penale a instanței de apel clujene, a solicitat eliberarea din funcţia de magistrat prin pensionare
  • Acum 3 days Eveniment
    Moment istoric: Consiliul European acordă statutul de candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova
  • Acum 3 days In vizor
    POLIȚIESTAN: Cu deficit uriaș de medici și profesori, Guvernul angajează mii de… polițiști
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE