Deputatul Emanuel Ungureanu susține într-o declarație pentru Ziar de Cluj că amânarea alegerilor trebuie luată serios în calcul în condițiile epidemiologice actuale. Ungureanu afirmă că în acest moment autoritățile din România au scăpat situația de sub control și boala nu poate fi controlată. Deputatul clujean USR își susține afirmațiile oferind drept exemplu focarul de COVID din Primăria Cluj-Napoca, prost gestionat de către primarul Emil Boc.
”Focarul de COVID de la Primăria Cluj ne arată cât se poate de clar că singurul considerent pentru care PNL mai ține tema alegerilor la această oră este pur și simplu interesul lor electoral. Noi avem o situație care scapă de sub control din punct de vedere epidemiologic. Sunt disperat să strig de trei zile testați angajații din Primărie. Nimeni nu face nimic. Am vorbit despre un caz de infectare la creșa Patrocle din Cluj. Nimeni nu face nimic. Sunt patru județe din România unde nu s-a făcut niciun test. Este în mod cert un act de responsabilitate politică să spui că dacă tu ceri măsuri de prelungire a stării de alertă și că după toate previziunile epidemiologice în 15 august vom avea un număr și mai mare de infestări pe zi decât astăzi, cum poți să faci campanie electorală cu 1000 de infectări pe zi? Cum te întâlnești cu oamenii? Cum îți promovezi ideile? Este absolut responsabil ca noi să cerem măsuri care înseamnă protecție a vieții. Uitați-vă la primărie că avem la această oră șefa de la achiziții și colegul ei de birou infectați. Nu s-a făcut niciun test în primărie. Primarul Clujului i-a trimis pe angajați să își rezolve problema singuri la privat, iar la privat nu ai unde să te testezi decât în 24 iulie. Este absolut logic să se ia în calcul acest scenariu al amânării alegerilor atât timp cât noi nu am crescut capacitatea de testare ca să putem să controlăm această boală”, a declarat pentru Ziar de Cluj, Emanuel Ungureanu.
Declarația lui Ungureanu vine în contextul în care viceprședintele USR Ionuț Moșteanu susține că alegerile trebuie amânate, iar președintele Iohannis ar trebui să cheme partidele la consultări pentru a fi luată o decizie în acest sens. Moșteanu își bazează declarațiile pe datele ofeite de Guvern în motivarea prelungirii stării de alertă. Potrivit acestor date, ne putem aștepta la 1600 de cazuri noi pe zi în august ș i la o creștere exponențială a cazurilor noi de coronavirus în perioada următoare.
”În acest scenariu asumat oficial de Guvern mi se pare o IRESPONSABILITATE să se organizeze alegeri locale în 27 septembrie. Oricât de mult am vrea să scăpăm de PSD-iști din primării, la Pitești și în multe alte locuri, SĂNĂTATEA oamenilor trebuie să fie pe primul loc. O lună și jumătate de precampanie și una de campanie în 3000 de localități, ziua votului cu 200.000 de oameni în aceeași camera pentru 16 ore pe zi în comisiile din cele 19.000 de secții de votare ar duce la o catastrofă. O să discut și cu colegii mei din USR-PLUS, probabil sunt discuții și în celelalte partide, dar pănă ajung partidele la o concluzie Președintele Klaus Iohannis are un rol esențial acum – trebuie să cheme la consultări URGENT toate partidele parlamentare, medici și epidemiologi și să decidă amânarea alegerilor”, potrivit unei postări făcute de Moșteanu pe pagina sa de Facebook.
În România s-au înregistrat azi 777 de cazuri noi de coronavirus și 19 decese.