Diete

Gutuile

Sunt fructe mari si foarte mari; la unele soiuri ele depasesc fecvent greutatea de 700-800 g. Ajung la maturitate foarte tarziu, in a doua jumatate a lunii octombrie si la inceputul lui noiembrie; trebuie recoltate dupa ce cade puful care acopera pielita, altfel se zbarcesc.

Gutuile pot fi pastrate in stare proaspata pana in ianuarie-februarie. Cand trec in supracoacere, pielita si pulpa lor se brunifica, iar suculenta se reduce mult. La gutui, inima (ovarul) este alcatuita din 5 loje prinse puternic intr-o portiune de pulpa de catre un brau de sclereide (celule pietrificate); in fiecare loja se gasesc 8-16 seminte asezate pe doua siruri verticale si prinse strans una de alta cu o substanta gelatinoasa (pectina), care are o valoare deosebita ca liant in industria alimentara (gelifica), farmaceutica si chiar in industria textila.

Gutuile contin: apa (77-806 %), zaharuri (7-13 %), acizi, tanoide, substante proteice, saruri minerale, provitamina A, vitaminele C, B1, B2, PP s.a. Continutul de fier depasesete de peste doua ori pe acela al merelor si perelor. In gutui predominanta este fructoza (6,27 %), alaturi de glucoza si zaharoza.
Gutuile se folosesc, in principal, pentru prelucrare (dulceata, peltea, pasta, compot, marmelada, suc, cidru, lichior). Avand pulpa prea tare, gutuile se preteaza mai putin pentru consum in stare proaspata, dar pot fi coapte in cuptor. Din gutui se pregatesc si unele mancaruri.

Dietoterapeutica. De la gutui, in scopuri terapeutice, se folosesc fructele, semintele, frunzele si florile.

Datorita asocierii tanin-pectina, gutuile au actiune astringenta si emolienta asupra mucoaselor digestive, fiind indicate in cazuri de diaree, dizenterie, enterita, enterocolita. Datorita taninului, gutuile sunt hemostatice. Totodata, ele au efect tonifiant, fiind recomandate in cataruri si infectii respiratorii. Stimuleaza functia hepatica.

Preparate din gutui cu valoare terapeutica:

– Decoctul din fructe de gutui se utilizeaza contra enteritelor acute, in digestii anevoioase, in tuberculoza pulmonara iar, pe cale orala, in spalaturi (prolaps rectal) si gargare (in laringite, faringite, amigdalite, stomatite). Decoctul de gutuie se prepara astfel: se taie o gutuie necuratata de coaja in felii subtiri care se fierb intr-un litru de apa, pana ce volumul acesteia se reduce la jumatate, apoi se strecoara prin presare si se adauga 50 g de zahar.
Emulsia nucilaginoasa din seminte de gutui ( o mana de seminte pisate macerate in ½ pahar cu apa calduta), fiind puternic emolienta, se foloseste (extern) contra degeraturilor, a hemoroizilor inflamati, a crapaturilor pielii (de pe sani si palme), a arsurilor, pentru calmarea diverselor iritatii ale pielii, in eczeme, fisuri anale, conjuctivite etc.

– Lichiorul medicinal din fructe de gutui se foloseste contra indigestiilor, a gazelor (balonare sau meteorism) si a hiperaciditatii gastrice. Reteta: 1,5 litri suc de gutuie, 0,5 l rachiu, 2 g scortisoara, 0,8 g cuisoare, 0,5 g miez de migdale amare, 1 g praf de nucsoara. Toate acestea se lasa sa se macereze timp de doua luni, apoi li se adauga 300 ml sirop de zahar racit, se filtreaza si se pune in sticle, care se astupa bine si se pastreaza la racoare.

– Pelteaua de gutui este singurul preparat concentrat permis in dieta gastritei hiperacide si a colitelor. Ea se prepara astfel: se iau 2 gutui coapte, care, dupa ce se spala si se sterg bine, se se taie fiecare longitudinal in 8 parti, scotandu-se partea dura din mijlocul lor. Feliile se pun apoi la fiert intr-un litru de apa, adaugandu-se pentru culoare 1-2 mere Jonathan, taiate sferturi. Se fierb apoi la foc moale circa 30 de minute, pana ce pulpa gutuilor se inmoaie. Fiertura obtinuta se strecoara prin sita, fara sa se preseze fructele si se lasa 30 de minute sa se limpezeasza, apoi se strecoara prin tifon, I se adauga 250 g zahar si se amesteca pana se dizolva complet zaharul. Dupa aceea se pune sare sau zeama de lamaie (o lingurita la un litru de amestec) si se fierbe la foc iute indepartand spuma, ori de cate ori este necesar. Cand pelteaua s-a legat (cand picaturile introduse in apa nu se dizolva) se toarna fierbinte in borcane.

– Salata din gutui, mere si morcovi (toate in stare proaspata, date prin razatoare), plus miere, este indicata la micul dejun, in diareele cronice, colopatiile cronice nespecifice, hepatitele cronice etc.

– Frunzele de gutui, sub forma de infuzie si decoct, fiind bogate in tanin, au actiune astringenta, hemostatica si emolienta in afectiunile cailor respiratorii. Se folosesc si in cazuri de diaree, hemoptizii (eliberarea pe gura a sangelui aerat), gingivite, raguseala, sialoree (exces de saliva), guturai, piscaturi de insecte, nervozitate excesiva etc.

– Infuzia din flori de gutui (30 g la 1 l) si din frunze de gutui (50 g la 1 l) calmeaza tusea. Cu putina apa de flori de portocal, favorizeaza somnul; este utila nevropatilor.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *