Afacerea zilei

Grup Lift, profesionistii care au grija ca ascensoarele sa functioneze in deplina siguranta

Cristi Veres e fondatorul Grup Lift, una dintre cele mai cunoscute companii pe piata ascensoarelor din Cluj, care s-a extins, treptat, in orasele mari de pe intreg teritoriul tarii. Sigur pe el, hotarat, pozitiv, volubil, Cristi se lumineaza la fata cand incepe sa povesteasca despre afacerea sa. E pasionat de ceea ce face si asta razbate din tonul vocii, din mimica si gesturile sale. Are opinii clare si experiente de viata interesante, care l-au ajutat sa vada lucrurile cu maturitate.

Tatal sau e tehnician cu experienta si avea o firma care se ocupa cu intretinerea de ascensoare. La 19 ani, Cristi abia terminase liceul cand a inceput sa se implice in aceasta activitate.

A terminat Politehnica la sectia Ingineria si managementul fabricarii masinilor si utilajelor si a pus, apoi, bazele unui grup de firme care are ca obiect de activitate proiectarea, montajul, intretinerea, repararea, modernizarea, expertizarea tehnica si verificarile tehnice periodice ale ascensoarelor.

Grup Lift are 12 echipe de montaj bine pregatite si echipe complete pentru interventii. Nu e un domeniu in care gasesti usor oameni pregatiti, de aceea compania formeaza tehnicieni si le asigura cursuri de pregatire in Italia si Croatia, la firmele producatoare de echipamente.

„Toate produsele la noi au 3 ani garantie si clientii beneficiaza de asistenta tehnica 24 de ore din 24. Dispunem de un stoc permanent de componente, astfel incat timpul de repunere in functiune a liftului este scurt”, precizeaza administratorul Grup Lift.

Doi buni prieteni de-ai lui Cristi Veres, Vali Ciobanuca si Adi Dimiter, care au lucrat 12 ani in Italia, la montaj si modernizare ascensoare, s-au intors in tara pregatiti sa continue munca in acest domeniu. Au adus cu ei si scule si utilaje profesionale.

Asa s-a dezvoltat un parteneriat de lunga durata intre Grup Lift si Valcris. Firma lui Vali monteaza lifturile, iar echipele lui Cristi gestioneaza serviciile de intretinere, reparatii, modernizare si cele de relatia cu beneficiarii.

„Suntem singurii care dam asociatiilor de proprietari lifturi in 24 de rate lunare fara dobanda, in lei. Avem solutii complete, de la modernizare pana la inlocuire integrala, in functie de situatie”, spune Cristi Veres.

Grup Lift – Valcris sunt importatori directi si unici distribuitori in Romania ai produselor renumitelor marci MLC Croatia si Bonex Italia.

Este un grup de firme creat pentru a oferi servicii profesionale si pune accentul pe promptitudine si pe flexibilitate, atat in privinta solutiilor tehnice, cat si in privinta finantarii.

Faptul ca lucreaza cu echipe proprii, pe plan local, in Cluj si in orasele mari din tara, e un alt avantaj important, care le confera beneficiarilor garantia lucrului facut bine si la timp si interventia rapida in caz de defectiuni.

Grup Lift are in portofoliu peste 800 de ascensoare  in intretinere in tara, peste 300 de asociatii de proprietari cu care colaboreaza de peste 10 ani si numeroase institutii publice, cladiri de birouri, centre comerciale, hoteluri.

„Oamenii au impresia ca i-ar costa foarte mult sa modernizeze liftul, cand, de fapt, mai devreme sau mai tarziu, costurile reparatiei depasesc investitia intr-un lift nou sau o modernizare capitala”, atrage atentia Cristi Veres, managerul Grup Lift.

E o afacere de nisa, intr-un domeniu sensibil,  pentru ca nu trebuie pierduta din vedere componenta de siguranta. Profesionalismul, responsabilitatea, precizia executiei, fiabilitatea pieselor si promptitudinea interventiilor sunt aspecte deosebit de importante, pe care Grup Lift si-a construit imaginea, in cei 18 ani de activitate.

 

Sursa foto: Grup Lift 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *