O discutie despre filmele de propaganda comuniste si succesul de care inca se bucura la noi a generat un semnal de alarma: romanii nu au cultura cinematografica. Productiile de dinainte de ’89 se “dau” la posturile de televiziune din ratiuni comerciale, iar oamenii le apreciaza mai mult decat pe cele mai recente, multi-premiate la festivaluri de prestigiu. Dezbaterea a fost organizata de Institutul pentru Investigarea Crimelor si Memoria Exilului Romanesc in parteneriat cu TIFF, in cadrul sectiunii “Dupa 25 de ani”.
S-a discutat despre comunismul in filmul romanesc de dinainte si dupa 1989, subiect structurat in cinci teme: mistificari istorice in cinemaul romanesc, rezistenta anticomunista si reflectarea ei, relatia cineastilor cu cenzura, ce ramane dupa 1989 si recuperari ale adevarului in cinematografia noului val. Au luat parte la discutii jurnalistul si filmologul Cristian Tudor Popescu, regizorul Cristi Puiu care va avea in aceasta seara proiectia de gala a filmului ”Moartea domnului Lazarescu” la 10 ani de la lansare si scriitorul, precum si Doru Pop, conferentiar la Facultatea de Teatru si Televiziune din cadrul UBB.
Discutiile au inceput o intrebare adresata de moderatorul Mihnea Maruta regizorului Cristi Puiu, legata de felul in care vede faptul ca dupa ’89 si pana astazi continua sa fie difuzate la televizor majoritatea filmelor de propaganda realizare in anii comunismului si ce spune asta despre noi.
„Am fost si sunt atasat de filmul romanesc care inseamna tineretea mea, copilaria mea. Prin urmare, nu ma deranjeaza daca se da acum la televizor. Caut pe Net si ma uit acolo la viata mea. Ele sunt parte din vizualul copilariei si tinererii mele. Putem specula la nesfarsit in ce masura ele sunt toxice si nocive, in ce masura ele sunt expirate”, a apreciat regizorul.
Microfonul a fost preluat apoi de Cristian Tudor Popescu, intrebat cum crede ca ar fi fost ca in Germania de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial ar fi fost difuzate filmele de propaganda nazista.
“Dupa parerea mea, in ceea ce priveste filmele romanesti de dinainte de ’89, daca as fi acum seful sectiei de presa si propaganda intr-o Romanie in care Ceausescu sau Nicu Ceausescu mai e la putere, n-as lua aceasta hotarare de a le interzice. Mai ales cata vreme publicul se uita la ele. Nu a dat nimeni un ordin ca sa continue mecanismele propagandistice asupra populatiei si sa fie difuzate. Ele se dau din ratiuni comerciale. Atunci, trebuie sa ne intrebam de ce pla aceste filme si astazi. De ce sunt valabile? Nu sunt expirate! Cu siguranta cei care se uita la ele cu un ochi critic sunt groaznice. Si totusi, dupa ce comunismul a cazut, dupa ce au murit oameni pentru asta, totusi, populatia se uita la aceste filme. Din pacate, se uita mai mult decat la filmele Noulul Val”, a atras atentia jurnalistul.
Criticul Doru Pop a subliniat, de asemenea, ca termenul de film de propaganda are un inteles mult mai larg.
“In primul rand, ar trebui sa intelegem ca toate filmele de propaganda din toate contextele globale sunt ideologizate. Daca ne uitam la filmele hollywoodiene contemporane, ele sunt purtatoare de ideologie, asa cum si filmele din epoca comuniste erau purtatoarele unei ideologii. Western-urile cu Ilarion Cioban au in spate ideea minunata din comunism ca taranii proletari sunt mai buni decat capitalistii, preotii si ceilalti asemenea. Mecanismul ideologic este acolo, nu exista un ochi inocent, o inocenta a camerei. Orice produs cinematografic este neinocent.
Pe de alta parte, asistam la o incultura cinematografica in Romania. Spectactorii noului val sunt cam 200.000 de oameni la o populatie de, hai sa zicem 20 de milioane, deci 1% din Romania. Incultura cinematografica este groaznica. De exemplu, copii la liceu nu fac cultura cinematografica. Domnul Cristian Tudor Popescu avea emisiunile acelea in care se mai explicau niste lucruri, dar nu exista cultura cinematografica in Romania. Nu ne explica nimeni cum sa vedem filme asa cum ne explica sa citim carti. Cred ca cineva ar trebui sa introduca asta”, a apreciat acesta.
Doru Pop a mentionat apoi o alta ratiune pentru care aceste filme sunt atat de difuzate la televiziunile publice din tara noastra.
“Din cauza sistemului romanesc de a generat productie de film. Uniunea Europeana ne-a obligat sa dam 25% filme romanesti si europene, dar, fiindca nu exista filme romanesti, ce facem? Le luam pe cele din anii ’70 si le dam ca productii romanesti. In loc ca statul roman sa incurajeze generarea de productii autohtone post-comuniste”, a atras atentia clujeanul.
S-a discutat apoi despre filmele eroice despre asa-zisii ilegalisti comunisti.
“Daca vezi calupul de 550 de filme ale cinematografiei comuniste din Romania ca batalioane de tineri activisti luptau la baioneta cu hitleristii, cu siguranta, in fiecare zi. Te intrebi de ce nu a cazut guvernul anti-antonescian in fata gherilei urbane pe care o desfasurau acesti eroi, asa cum sunt prezentati ei in filmele cu ilegalisti. Pe mine ma amuza sadic. De fiecare data ma gandesc de ce regizorii care au facut astfel de filme nu au mai scos niciunul dupa ’89. In spatele acestei desfasurari de forta exista un lucru important si trist in legatura cu cineastii romani: spre deosebire de modelul lor, cel sovietic din anii ’20. Ai nostri nu credeau in comunism. Rusii chiar credeau si doreau sa ofere un mod de a face cinema diferit de cel din perioada tarista. Niciunul din regizorii romani din perioada comunista nu a crezut in comunism. M-am uitat cu atentie. Au facut zeci, sute de filme despre comunism, dar nici unul nu putea sa creeze un Crucisator Potemkin. Nu puteau, pentru ca nu credeau asta. Faceau filme ca niste necredinciosi care mergeau la biserica”, a atras atentia Cristian Tudor Popescu.
De acest gen de productie nu a scapat nici unul dintre regizorii marcanti ai cinematografului romanesc. Nici Lucian Pintilie, care a facut filmul “Duminica la ora sase”, nici Mircea Daneliuc care a facut “Editie speciala” sau Liviu Ciulei, cu “Eruptia”, dupa cum a atras atentia criticul.
In ceea ce priveste atentia redusa a cineastilor romani de dupa Revolutie asupra anticomunistilor care formau Rezistenta din munti, criticul a apreciat ca se intampla din cauza schimbarii lente a mentalitatii din anii socialismului, ami ales ca eroii actiunii erau in mare parte si legionari.
“Singura solutie pentru care cineastii nostri nu o au este sa faca filme asemeni “Fiului lui Saul”, productia maghiara premiata la Cannes. Un film brutalist, la palme, la sange despre ce s-a intamplat acolo. Chiar si in “Cel mai iubit dintre pamanteni”, episoadele au fost edulcorate. Pana cand nu vine cineva care sa ne arate in carne si in sange ce s-a intamplat acolo, in plan personal, nu trauma asta generala a comunismului, nu vom avea un film despre acea experienta”, a apreciat Doru Pop.
Evenimentul a avut loc astazi la TIFF Lounge, in Piata Unirii, in cadrul Festivalului International de Film Transilvania.