Din oras

Greva generală din învățământ continuă. Profesorii din Cluj pregătesc noi proteste în fața Prefecturii

Sindicatele din învățământ din Cluj pregătesc noi acțiuni de protest în centrul municipiului Cluj-Napoca, în condițiile în care negocierile din prima săptămână de grevă nu au înregistrat rezultate satisfăcătoare pentru cadrele didactice.

Prima săptămână de grevă generală din învățământul românesc din ultimii douăzeci de ani s-a încheiat vineri, fără un acord între sindicaliștii din educație și minister. Guvernanții mint ca servitoarele ba că nu sunt bani, asta în timp ce pradă milioane de euro pe achiziții de lux, ba că nu-i lasă PNRR – deși în acordul cu UE nu scrie nimic despre așa ceva, iar pe parcursul anului 2023, inclusiv în timpul grevei, cu nerușinare, guvernanții au mărit salariile diverselor categorii de angajați la stat.

În Cluj, circa 70% din cadrele didactice au participat la greva generală din educație.

Joi, 25 mai, aceștia au protestat în fața Prefecturii din Cluj, iar ulterior s-au mutat în fața Primăriei Cluj-Napoca, pentru a-l întâmpina cu scandări pe premierul Nicolae Ciucă, care a participat la semnarea inutilului contract pentru magistrala I de metrou din Cluj.

Nici discuțiile dintre reprezentanții Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean și prim-ministrul Nicolae Ciucă nu au dat rezultate, motiv pentru care sindicaliștii anunțau continuarea grevei generale și pe parcursul săptămânii viitoare.

Prin urmare, angajații din învățământ din județul Cluj au anunțat că sunt pregătiți de noi proteste, programate pentru marți, 30 mai 2023.

”Învățământul românesc, prin greva declanșată în această perioadă, este în cea mai tensionată perioadă din ultimii 33 de ani. Aceste proteste fără precedent, au luat prin surprindere atât pe cei aflați la putere, cât și opinia publică și este în premieră când aproape întreaga societate susține protestul nostru”, arată SLIP Cluj prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Profesorii clujeni nu înțeleg de ce Guvernul Ciucă nu este dispus la negocieri concrete cu sindicatele din învățământ, discuții ce ar trebui să se încheie printr-un acord care să satisfacă toate părțile implicate în acest proces.

”Este de neînțeles de ce Guvernul României nu vrea sa rezolve cerințele noastre legitime și nu a făcut niciun pas înainte față de oferta pe care oamenii, pe buna dreptate, au respins-o”, semnalează SLIP Cluj.

mai ales că profesorii debutanți din România au printre cele mai mici salarii din țară, mai mici și decât liftierii de la Parlamentul României.

Cadrele didactice solicită Guvernului majorarea cu 25% a veniturilor dascălilor, salarii de 4.000 de lei pentru debutanți și de 7.000 de lei pentru cadrele didactice cu vechime.

”În primul rând, să ni se garanteze, printr-un act normativ, că în noua lege a salarizării salariul de plecare, cel a profesorului debutant, va fi egal cu salariul mediu brut pe economie și că se va acorda o creștere a salariilor în perioada imediat următoare, în avans până la intrarea in vigoare a legii salarizării, începând cu data de 1 ianuarie 2024”, arată sindicatele clujene din învățământ.

Guvernul Ciucă a propus o ofertă ce constă în prime de 2.500 de lei pentru profesori și 9% în plus la salariu pentru personalul nedidactic.

Sindicaliștii sunt hotărâți să iasă la un protest de amploare, programat pentru marțea viitoare, între orele 12:00 – 13:00, în fața Prefecturii din Cluj.

 

Foto: SLIP Cluj Facebook.com