Din oras

Greva foamei în Piața Unirii. Ce vrea fostul manager al Teatrului de Păpuși ”Puck”, Emanuel Petran

Conform Cluj24.ro, actorul și regizorul Emanuel Petran, fost manager al Teatrului de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca, a intrat, miercuri, în greva foamei în Piața Unirii, reclamând mai multe probleme.

Acesta a afișat un banner cu un mesaj în limbile română și engleză: ”Greva foamei ca protest împotriva clasei politice și a justiției din România

Petran a recurs la acest gest deși nu mai este de un an la conducerea teatrului dar spune că efectele înlăturării sale din funcție le resimte acut și în prezent.

Miza ar fi, a explicat acesta, fondurile pentru spectacole ale Teatrului de Păpuși ”Puck” care au crescut de la 150.000 de lei pe an la 800.000 de lei pe an și pe care un grup infracțional organizat dorește să le cheltuie după bunul plac.

”Cu toate că realizările mele ca manager în cei opt ani de mandat au fost excelente, la evaluarea finală a celui de-al doilea mandat de manager, am fost notat cu o notă care nu reflectă realitatea obiectivă a realizărilor fiind înlăturat după o evaluare trucată.

Mai mult, mi s-au înscenat niște dosare, în care, nemaifiind manager, nu am mai putut să mă apăr, atârnând asupra mea posibilitatea de a-mi vinde casa ca să plătesc niște sume care, în regres, s-ar fi întors împotriva mea.

Tot acest demers infracțional a fost susținut de Comisia de evaluare, care a făcut evaluarea nerespectând procedurile de evaluare într-un mod flagrant. Comisia a fost formată din doi membri UDMR marcanți, care în loc să respecte procedurile de evaluare, au dat curs scandalurilor create artificial de către etnici maghiari, apropiați lor, prin acuzații de discriminare la adresa mea, acuzații care au fost infirmate de către Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, condus de către un maghiar, domnul Csaba Asztalos.

De fapt, miza reală a fost controlul banilor veniți din fondurile Bethlen Gabor, Ungaria, a cărui beneficiar era Teatrul de Păpuși Puck, secția maghiară, nu persoanele fizice care au pornit scandalurile, sprijinite de către UDMR și președintele său, deputatul Csoma Botond”, a spus Petran.

Acesta susține că președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a legalizat evaluare fraudată, deși a recunoscut realizările pe care le-a avut ca manager al teatrului clujean.

”Plângerile la adresa mea au fost verificate de Corpul de Control al președintelui CJ Cluj care a constata că acestea au fost neîntemeiate. Cu toatea acestea am fost schimbat din funcție”, a precizat Emanuel Petran.

Acesta a mai reclamat și faptul că dosarele care îl privesc și care ajung în instanțele din Cluj, susțin ”fraude evidente”, arătând clar legătura dintre atacatori executanți-politic-justiție.

”Va trebui să plătesc zeci de mii de euro pentru dosare inventate, care au fost trucate în justiție. Timp de doi ani viața mea și a familiei mele este făcută praf.

După deschiderea primului dosar împotriva mea, sunt monitorizat cu metode specifice serviciilor de informații, pentru a nu mai opune rezistență și pentru a ceda benvol libertățile și drepturile mele, punându-mi-se în pericol sănătatea și viața”, a mai spus fostul manager al Teatrului de Păpuși ”Puck”.