Din oras

Gradinita “Raza de soare” va avea in curand parcare: pe pista de biciclete

Cautata pentru ca este printre putinele institutii clujene de stat in care prescolarii au parte de predare in limba germana, gradinita “Raza de soare” mai este vestita si pentru dificultatile cu care se confrunta parintii care isi aduc micutii aici, in conditiile in care nu exista nici un loc de parcare. 

Gradinita in cauza se afla in centrul Clujului, pe strada Motilor si este administrata de municipalitate. A fost inaugurata de fostul primar Sorin Apostu in septembrie 2009, fiind prevazuta cu 100 de locuri pentru prescolari. Investitia a fost de aproximativ doua milioane de lei, fonduri de la bugetul local si de la cel de stat.

Obiectivul nu a fost prevazut insa si cu locuri de parcare, asa ca pentru parinti este un chin sa isi lase si sa isi ia copiii de acolo. 

“Am avut fetita acolo si nu aveam unde sa parchez, era intotdeauna un calvar. Nu ar trebui amplasate institutii de invatamant unde nu sunt parcari sau, daca se reface designul urban in zona, ar trebui sa se tina cont de lipsa parcarilor”, a declarat un clujean care a trecut prin aceasta experienta. 

Pozitia municipalitatii, exprimata prin purtatorul de cuvant, a fost aceea ca “parintii care aleg sa isi dea copiii la gradinite din centru isi asuma faptul ca nu vor avea parte de locuri de parcare”. 

O data cu reabilitarea strazii Motilor va aparea si o pista de biciclete prin fata gradinitei, sortita, cel mai probabil, sa se transforme in parcare improvizata pentru masinile parintilor. 

“Acum cred ca toata lumea va parca pe pista de biciclete, deoarece inainte se parca pe trotuar daca ni se vor pune stalpisori care sa blocheze accesul masinilor pe pista, acolo va fi loc de parcare”, este de parere acelasi parinte. 

Potrivit unei sesizari de pe domnuleprimar.ro, necazul are drept cauza faptul ca “parcarile din fata gradinitei au fost date vecinilor (vecini cu cate 2 sau 3 masini unii, care au si in curtea lor posibilitatea de a-si parca masinile). 

“Din aceeasi cauza aprovizionarea gradinitei se face foarte greu, blocand banda unu a strazii”, se mai arata aici. 

Oficialii municipalitatii promit ca vor sta cu ochii pe pista de biciclete. 

“Vom lua masuri cand vom fi in situatia respectiva. Vom urmari respectarea semnalizarii in zona si vom da amenzi in situatia in care se va parca ilegal. Zona va fi monitorizata din acest punct de vedere. Gradinita a fost amplasata acolo si avand in vedere ca se afla in apropiere de statiile de autobuz”, a precizat un reprezentant al Biroului Mass-Media al Primariei Municipiului Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *