In vizor

Gelu Oltean, fostul șef de la serviciul Doi și un sfert, încă 30 de zile după gratii în dosarul ayahuasca. Tribunalul Brașov a decis prelungirea mandatului de arestare

Scris de 418

Gelu Oltean, fostul șef al serviciului Doi și un sfert va mai sta 30 de zile după gratii. Tribunalul Brașov a prelungit astăzi mandatul de arestare pe numele său. Aceeași decizie a fost luată și pentru ceilalți doi inculpați,  Vanessa Youness, iubita lui Gelu Oltean  și a un cetățean  englez Thomas Lishmann, care avea rol de șaman în această afacere. Decizia magistraților de la Tribunalul Brașov nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Brașov.

Cei trei sunt acuzați de săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc. Inculpații sunt de două luni în arest.

Avocații inculpaților au încercat din nou să convingă judecătorii că inculpații nu sunt pericol social și au cerut înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu. Au mai susținut că extinderea cercetărilor și probele ce vor mai urma la dosar nu schimbă starea de fapt și nici nu vor duce la acuzații mai grave.

Procurorul de caz a susținut însă că deşi inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, modul de săvârşire a infracţiunilor conceput de inculpați este unul de un pericol social concret ridicat. Judecătorul i-a dat dreptate și a prelungit mandatele de arestare cu încă 30 de zile. 

Percheziții și droguri confiscate

Arestările au venit după ce, în 14 decembrie, procurorii au organizat percheziții în localitatea Răcari din Dâmbovița unde augăsit 42 de persoane și trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe.

„La data de 9 decembrie 2019 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor“, se arată în comunicatul procuroriilor DIICOT.

Droguri promovate prin agenție de turism. Prețul 550 sau 1100 de euro de persoană

Mai mult, evenimentele „halucinogene“ erau promovate pe internet fiind folosită ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.

„Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator. Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 14 hours In vizor
    NE ÎNCADRĂM, DIN NOU, ÎN TERMENE: Podul Porțelanului care trebuia să fie gata la data de 26 noiembrie 2022 OSĂ fie gata undeva în 2023. Acum, de la ultima vizită de lucru a lui Emil Boc, a săltat la ”gata în proporție de 90%”
  • Acum 14 hours Politica
    Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd!
  • Acum 15 hours In vizor
    NI SE ȘOPTEȘTE ÎN CASCĂ: Constructorii de la Parcul Feroviarilor încep să-și scoată gunoaiele pe care le-au îngropat de dimineață. E bună și mult hulita mass media la ceva
  • Acum 16 hours General
    MAI E DE MULS DE LA SCLAVII EUROPEI! Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda s-a opus de fapt Bulgariei, care este însă la pachet cu România. Croația intră în Schengen de la 1 ianuarie 2023. Plus: elefantul pe care nu vea nimeni să-l vadă
  • Acum 17 hours In vizor
    ALO, GARDA DE MEDIU CLUJ, aţi fost sesizaţi, de ce nu verificaţi de ce se îngroapă deşeuri în şantierul Parcul Feroviarilor! Că şi primăria Cluj-Napoca a fost sesizată, dar se tace asurzitor!
  • Acum 17 hours Sanatate
    În plin sezon de viroze, Ministerul Sănătăţii “dă”, numai la “Cliuuj”, “că-i fain”, câte 4 – 6 ore de aşteptare părinţilor şi copiilor bolnavi în UPU. “Â-mi cer scuze la domni pacenţi!”
  • Acum 18 hours FOTOGRAFILA
    Protest în faţa Curţii de Apel Cluj: “Tişe, Vakar, județul Cluj nu l-ați primit moștenire”
  • Acum 18 hours PubliNews
    În luna sărbătorilor, Iulius Christmas Market din Iulius Parc îi poartă pe vizitatori în lumea de basm a Crăciunului
  • Acum 20 hours Eveniment
    Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primește la Cluj-Napoca premiul unei asociații pentru cultură democratică europeană
  • Acum 20 hours In vizor
    Firma ONCOS nu e vinovată pentru minciunile unei mămici mitomane! Presa locală e varză!
  • Acum 21 hours In vizor
    Emil Boc: Construcția pasajulului de la Tăietura Turcului OSĂ înceapă anul viitor. Tot printr-o “randare” pe laptop, Maestre?
  • Acum 22 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Strategia naţională de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila. Şi figura 38 de la pagină 24, o poză care te pune pe gânduri
  • Acum 22 hours Politica
    După ce guvernele lui şi-au bătut joc de Constituţie timp de doi ani, încălcând drepturile şi libertăţile civile, Klaus Iohannis şi-a slăbit niţel legăturile de la clăpari să ne vorbească despre “cărticică”: “Constituţia este cea mai importantă armă pe care o avem”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE