Ca si in cazul orgoliului, al nevoii de control, al lipsei de incredere, teama de singuratate este o atitudine mai greu recunoscuta si asumata public, fiind perceputa de catre cel in cauza ca o dovada de slabiciune. Cum poti recunoaste deschis si fara retineri ca supararea, gelozia inseamna nu atat durerea pentru plecarea partenerului, cat teama de a nu ramane singur in urma acestei plecari!?
Este ceva ce ne aminteste de istoriile cu frica de intuneric a copiilor: atata timp cat este lumina, totul este in regula; in intuneric te simti vulnerabil, ti-e teama si ai nevoie de cineva langa tine. Cumva pe acelasi tipar, cand cresti, prezenta unei alte persoane langa tine te face sa te simti in siguranta, aparat; plecarea lui/ei te lasa singur (a) in intuneric, te simti derutat (a) si confuz(a), iti lipseste scutul afectiv pe care il reprezenta celalalt/cealalta.
V-ati intrebat vreodata de unde vine teama de singuratate? De ce fugim de singuratate? Iata cateva posibile raspunsuri:
– pentru ca nu ne place, ne face sa ne simtim tristi si sa ne plictisim;
– pentru ca nu avem cu cine sa ne certam si nici cui sa impartasim propriile ganduri si sentimente si riscam sa ne sufocam sub ele; pe scurt, pentru ca, dupa modelul “rau cu rau, dar mai rau fara rau”, avem nevoie de inteactiune in orice clipa a vietii noastre;
– pentru ca vrem sa fim pretuiti de cineva;
– pentru ca nu avem termen de comparatie si nu putem “creste” nu putem “deveni” mai mult decat suntem fara aceste comparatii;
– pentru ca astfel ne este teama de necunoscut, teama de batranete si ne este mai usor sa le infruntam impreuna cu o alta persoana alaturi.
Toate acestea nu sunt posibile in singuratate. Pana si Robinson Crusoe a avut nevoie de Vineri, nu?
Gelozia vine, asadar, si din teama de a nu trai singuratatea, din teama de a nu ramane intr-un gol afectiv si relational. De aceea, ca sa ne fie mai bine, sa ne simtim mai puternici si mai siguri in “pantofii nostril”, trebuie sa ne straduim sa combatem teama!
Inamicul nostru este de fapt anxietatea, nelinistea pe care o resimtim in privinta diferentei intre ceea ce ne dorim si realitate. Temerile si nelinistile care ne bantuiesc au de-a face cu felul nostru de a fi, cu bagajul mostenit si acumulat in cursul experientelor de viata prin care trecem, cu stilul nostru de viata, cu felul de a ne manifesta in relatiile cu cei din jur.
Adult fiind, a incerca sa te lupti cu sentimentul de anxietate si nesiguranta personala nu este deloc o intreprindere usoara, iar trecerea timpului face ca demersul sa fie din ce in ce mai greu. Primul lucru pe care il poti face este a identifica sursele care te fac sa te simti asa: de unde vine aceasta neliniste si asteptarile de esec care o insotesc si o sustin.
Apoi totul se intampla ca in sport: ai o mentalitate de invingator, intri pe teren hotarat sa incerci totul, sa dai tot ce poti, sau una de invins? Cea mai importanta este vointa, combustibilul care te poarta inainte. Fara disponibilitatea la efortul de a te schimba, de a deveni mai bun, nu poti scapa de temerile tale. De multe ori, demersul va fi greu si vei fi tentat sa renunti. Numai determinarea te poate duce inainte.
De asemenea, trebuie sa crezi ca vei reusi sa te schimbi. Trebuie sa ai incredere ca poti sa iti cresti increderea in tine! Pentru a putea sa-ti dovedesti tie insuti ca esti in stare de mai mult, trebuie sa iti oferi mai intai sansa de a face acest “mai mult”, cu alte cuvinte, trebuie sa te implici in cat mai multe activitati, sa intri in relatie cu cat mai multi oameni, sa acumulezi experiente diferite si sa poti vedea lucrurile din cat mai multe perspective.
Aceste experiente, vei vedea ca, de fiecare data cand te vei reintalni cu situatii similare, le vei aborda cu mai multa siguranta, cu incredere, pentru ca vei avea mai mult control asupra situatiei.
La fel stat lucrurile si in cazul geloziei – pentru a scapa de teama ca altii vor fi preferati tie, ca vei fi mereu cotat mai slab la “bursa” ofertelor relationale, trebuie sa iti antrenezi mult mai mult increderea in propria persoana si sa-ti constientizezi mai bine propria valoare. Fii mai increzator in ceea ce poti, cere mai mult si vei avea mai multa siguranta in abordarea celorlalti, vei sti sa te arati mai atragator in fata lor si vei constata treptat – si cu surprindere – ca poti avea un efect extrem de placut asupra lor.