Ca o cauta sau ca o evita, pentru unii, placerea ramane un subiect tabu. Autoinvinovatirea, credinta ca trebuie sa-ti inabusi dorintele, sa nu dai frau sentimentelor, prejudecatile, toate acestea vin sa impiedice bucuria de a trai intens viata. Aceasta teama de a-ti asuma propria dorinta si propria placere este o tara a societatii si a omului modern; dorintele si nevoia, firesti, de altfel, de afectiune si de implinire pe care le poate oferi numai un partener sunt luate peste picior, in cel mai bun caz, sau constituie obiect de santaj emotional, in cel mai rau caz.
Oamenilor a ajuns sa le fie rusine si teama de ei insisi. In special, femeile sunt vulnerabile la aceasta obscuritate a sentimentelor si la inhibitiile care sunt de vina pentru ca ele nu mai stiu si, mai mult, nici nu mai vor sa iubeasca. Vorbim aici de “placere” in sensul cel mai larga al termenului, neexcluzand nici placerea sexuala, nici placerea de a fi in doi.
Ce este placerea?
Placerea este ceea ce aduce implinire si satisfactie fiintei umane. Registrul in care se plimba acest termen este insa foarte larg si poate merge pana la masochism. Modul in care se manifesta placerea va lua cutare forma numai pentru o anumita personalitate, cu o anumita poveste sau situatie si o forma total diferita pentru un alt individ. Cu toate acestea, anumite structuri nevrotice, gasesc placere in suferinta. De aici, necesitatea de a ne pune intrebari asupra ceea ce se numesc “beneficiile secundare”: “Ce placere mi-aduce alegerea suferintei? Pentru a nu pierde a cui dragoste? Pentru a ramane preferatul cui?”
In ce situatii placerea ne poate face sa ne ingrijoram?
In cazul sexualitatii, de pilda, teama de acel gol care ramane dupa ce ai simtit placerea poate reprezenta un motiv de ingrijorare. Atunci, reactia cea mai omeneasca cu putinta este sa eviti palcerea, ca sa nu suferi si sa nu fii supus acelui sentiment sufocant de pierdere care poate urma chiar si celei mai pasionale experiente. Este exact aceeasi frica pe care o simte copilul, ca s-a piertdut de mama lui. Pentru a depasi frica de “dupa” trebuie sa ai incredere, incredere in forta vietii.
Ganditi-va ca faceti un pas catre necunoscutul care poate fi uneori plin de surprize, ca sunteti in miscare, viu. Nu numai dragostea, ci si tot ce reprezinta pulsatie a vietii poate constitui, la un moment dat, o posibila sursa de angoasa. Trebuie sa aveti grija ca in permanenta sa va depasiti “geamandurile” pe care singuri vi le-ati impis sau care v-au fost impuse in copilarie. De cele mai multe ori, traim intr-o permanenta concurenta, fie cu parintii nostrii, fie cu noi insine.
Beneficiile secundare ale neplacerii
Multi oameni cred, in mod absurd ca daca pedepsesti pe cineva, nu-i vrei decat binele. Vorbim pana la epuizare despre placere, si, in acelasi timp, traim intr-o civilizatie in care aceasta este privita cu ochi rai. Valorile “crestine”, potrivit carora nu e bine sa-ti doresti sa obtii placere, au un impact mult mai mare decat am putea crede. Este o mare contradictie intre societatea de consum, care nu vinde decat placere si nu propovaduieste decat satisfactie imediata a dorintelor, si etica filosofiilor religioase exprimata prin aceste postulate: oamenii fericiti n-au istorie, nu au profunzime etc. De unde si conflictele psihologice extrem de violente. Mai mult, in spatele refuzului placerii se afla ideea inconstienta potrivit careia este mult mai bine sa nu fii fericit, deoarece aceasta presupune cine stie ce dedesubturi si compromisuri imorale.
A fi fericit depinde de noi insine
Deseori, actul prin care ne “autorizam” dorintele reprezinta incununarea unei indelungate elaborari psihice. Placerea este ceea ce ne pune in legatura unii cu ceilalti. A fi dirijorul unei orcheste din propria ta dorinta inseamna ca ti-ai cucerit deja o autonomie. Faci ceva pentru ca asa vrei tu, deci esti un om liber. De aici decurge un conflict intern tipic ferminin: ce rol va putea sa atribuie o femeie independenta fiecarei particele din viata sa: mamei sale, partenerului ei, carierei, cuplului?
Ce poate favoriza accesul la placere?
O copilarie fericita si echilibrata, adica o copilarie in care fiecare etapa este respectata, este esentiala: acum, copilul invata sa renunte la o anumita placere pentru a obtine o alta, sa paraseasca sanul mamei pentru a incerca noi gusturi si senzatii. Este ceea ce numim legea compensatiei: pierdem ceva, dar si castigam ceva, sau, cum se mai spune, orice iesire reprezinta o intrare in altceva. Daca acest proces de invatare esueaza, il putem reface la maturitate, prin incredere in sine si in ceilalti, sau, in cazuri extreme, apeland la terapie.
Mai au barbatii vreo sansa?
In ceea ce-i priveste pe barbati, treaba cu placerea la ei e relativ simpla. Pe ei ii poti face fericiti fie si numai cu trei lucruri: o bere rece, un meci bun si o femeie fierbinte. Nu la fel stau insa lucrurile si cu femeile. Daca spui unei femei cat de frumoasa este astazi, ea iti da replica, radicand intrebator dintr-o spranceana: “Adica numai azi sunt frumoasa, iar ieri, am fost urata?” Sau daca ii aduci un buchet de flori, fara vreun motiv anume, in loc sa-ti sara de gat te suspecteaza ca ai gresit tu cu ceva daca ii aduci flori, asa din senin. Un lucru este sigur: termenul “placere” nu are deloc aceeasi semnificatie si pentru femei, si pentru barbate, incat iti vine sa te intrebi: “ Exista oare specii mai diferite decat acestea doua?”