Cooltura

Game cu licori bahice între staruri: fosta „André” s-a jucat de-a vedeta cu organul de control

În vreme ce unul dintre cele mai celebre cupluri se află în pragul divorțului, spre groaza fanilor, Andreea Antonescu și partenerul ei, Ștefan Manolache, sunt puși pe ghidușii. Desigur, jocurile cu lopățica în nisip ori cu instrumente speciale pentru poznele din așternut au fost date uitării. Antoneasca a invitat până și organul de control să participe la jocul de cuplu, semn că game-ul se dă între staruri…

Andreea Bălan, la un pas de divorț: „Verigheta e acasă…”

Au băgat groaza în showbiz: unul dintre cele mai celebre cupluri se află în pragul divorțului.

Andreea Bălan și George Burcea trec printr-o perioadă dificilă, iar aceste aspecte au devenit evidente după implicarea actorului în campania anti-violență. Burcea s-a implicat total în proiect, iar gurile rele susțin că acesta nici nu prea mai înnoptează acasă:

„Verigheta e acasă, la Andreea…”

Această declarație i-a lăsat în stare de șoc pe admiratori.

Mai mult chiar, după clipele grele prin care a trecut Andreea în timpul nașterii, acum apar informații cutremurătoare:

Andreea Bălan și George Burcea nu mai dorm de mult timp împreună, iar motivul, spun ei, ar fi confortul fetițelor pe care le au împreună.

„Nu pot să infirm, nici să confirm faptul că suntem separați. Întrebați-o pe Andreea. Dacă vom ajunge la divorț, cu siguranță Andreea o să vă anunțe. Ea se pricepe mult mai bine ca mine”, ar fi recunoscut recent partenerul Andreei Bălan.

Până și nașul celor doi, celebrul Aurelian Temișan, a postat un mesaj cu subînțeles:

„A jigni, a țipa sau a lua decizii la nervi, e facil, dar poate fi dăunător, ba chiar poate pune capăt relației”, ar fi notat acesta. 

Ultimul mesaj al Andreei nu prea mai lasă loc de interpretări:

„Încrederea în sine vine din interior, nu din laude și confirmări exterioare”.

Cum ar zice Irina Rimes:

„N-ai știut să fii bărbat”.

Doar muzica mai poate salva ceva:

„Mă uit ca un copil care vede o excrescenţă uriaşă a pământului. Mă uit la «Coloană» şi mi se face dor să cânt”, cum ar adăuga artista.

Muzica și coloana. Coloana vertebrală, evident. 

Andreea Antonescu, amendată pentru un apel fals la 112

În vreme ce fosta ei colegă de trupă, Andreea Bălan, trece prin momente dificile, Andreea Antonescu e amorezată tot mai rău.

Ei, și cam ce poți face când fluturii îți joacă în stomac? Evident, te joci.

Doar că în vreme ce unele cupluri se mulțumesc cu jocurile intime, dintre parteneri, vedetele fac ghidușii ceva mai mari. Păi, nu ești vedetă dacă nu află lumea c-ai pus de-o trăsnaie…

Tocmai de aia, Antoneasca ar fi implicat în jocul ei de cuplu, pe lângă Ștefan Manolache, și un echipaj de poliție.

Ei, năzbâtii de vedete.

Da, cică Antoneasca și-a „resetat” inima până într-atât, încât ar fi sunat la 112 și ar fi spus că este sechestrată de iubitul ei.

Toate astea numai pentru ca agenții de poliție sosiți la adresa indicată de vedetă, aflată în Iași, să constate că Antoneasca și iubitul ei, Ștefan Manolache, aflați sub influența licorilor bahice, erau puși pe pozne.

Și dacă tot organul de control a cheltuit benzina statului degeaba, i-au lăsat amintire vedetei o amendă de 4.000 de lei. Nici nu e mare lucru.

De bună seamă, te poți juca cu lopățica în nisip ori poți recurge la alte instrumente pentru jocul din așternut, dar dacă până și organul de control vine să participe la jocul tău, atunci game-ul se dă între staruri. 

Ilie Năstase își face buletin de Constanța: „Mă mut pentru că e liniște și nu e nici un paparazzo”

S-a decis să-și vadă de iubire, motiv pentru care celebrul tenismen Ilie Năstase e mai hotărât ca oricând să părăsească Bucureștiul. Nasty a recunoscut că este în căutarea liniștii, dar factorul declanșator care a dus la această schimbare sunt chiar cancaniștii:

„Am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. Mă mut pentru că e liniște și nu e nici un paparazzo. În București, ne urmăreau non-stop. Au venit de curând după noi, la lansarea unei mașini. De acolo ne-au urmărit la restaurant, după, nu mai știu unde. Apoi au scris un articol cu „Imagini fabuloase…”. Mă întrebam ce au oamenii ăștia cu noi… La Constanța nu sunt paparazzi. Și suntem singuri în blocul în care stăm”, a recunoscut recent fostul tenismen Ilie Năstase.

O mutare cât se poate de înțeleaptă.

Nu de alta, dar „Iliuță”, după cum e numit în cercul de prieteni, este recunoscut pentru ușurința cu care intră în tot felul de scandaluri, puse la cale de paparazzi ăștia răutăcioși.

Gata. De-acum, Constanța va avea doi numărul 1 mondial la tenis.

Aventura continuă la malul mării.

La Naiba! 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *