Politica

Gabriela Firea despre certificatele de virginitate: „Un barbarism”

Procedura de eliberare a certificatelor de virginitate a fost reluată „la anumite insistențe”, spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„Sunt foarte des întrebată în legătură cu un subiect pe care mi-aș dori să îl dezbatem, care este oponia mea ca mama, ca părinte, ca senator, ca ministru și opinia colegelor mele de la ANES în legătură cu certificatele de virginitate care sunt solicitate încă în acest moment pentru adolescentele din România. Un barbarism crunt. Consider că acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple, am avut întâlniri cu asociații care militează pentru drepturile fetelor, adolescentelor, tinerelor”, a declarat Gabriela Firea, potrivit Mediafax.

Ea amintește că a avut întâlniri cu conducerea IML.

„Ce s-a întâmplat pe urmă? Deși s-a anunțat public că nu se vor mai elibera la cerere astfel de documente medicale, cu ghilimele, aș putea spune, totuși procedura s-a reluat la anumite insistențe. Nu este responsabilitatea ministrului Familiei dar eu trag un semnal de alarmă, câtă vreme vom considera că o tânără care nu are 18 ani, care nu și-a încheiat studiile, poate fi o marfă, poate fi vândută de către părinți și nu doar în anumite comunități, înseamnă că acceptăm cu toții că este normal ca fetele să abandoneze școala, să avem din ce în ce mai multe minore unde, din păcate suntem pe locuri fruntașe la așa nu, în cee ace privește acest fenomen al mamelor minore și adolescente.

Ne dorim cu toții o creștere a natalității, dar o natalitate sănătoasă, din partea unor femei care decid pentru propria persoană, care își încheie studiile sau învață o meserie. Dacă nu reușește să urmeze toate studiile, măcar să învețe o meserie și să învețe ce este viața, este foarte important și de aceea alături de dvs militez pentru această conștientizare. Să nu mai acceptăm ca în România fetițele să fie marfă de schimb, de tranzacționare, să se poată face acest lucru și prin prisma acestor certificate de virginitate solicitate în mod barbar de către părinți, pentru a crește suma, pentru a negocia, firește”, a mai explicat ministrul Familiei.