Sport

FRANTA – ROMANIA 2-1. Romanii chiar au jucat peste asteptari, reusind un scor onorabil cu una dintre favoritele campionatului

Chiar daca inainte de partida cu echipa-vedeta a Frantei, jucatorii echipei Romaniei erau cotati drept „victime sigure”, tricolorii condusi de Anghel Iordanescu au impresionat in meciul de debut de la Euro 2016. In sfarsit am avut parte de un joc frumos. Echipa reprezentativa a Romaniei nu a refuzat jocul, a incercat sa tina piept tarii gazda cu „arsenalul din dotare” – si doar reusita de exceptie a lui Payet din minutul 89′, a stabilit invingatoarea. Franta s-a impus cu 2-1, insa Romania a aratat precum o echipa „solida si care atrage atentia”, dupa cum a precizat L’Equipe. Cu alte cuvinte, am luat bataie decent, asa ca putem fi multumiti.

Prima repriza s-a incheiat 0-0, Romania ratand insa o mare ocazie in minutul 3, prin Stancu. In repriza a doua, Giroud a marcat dintr-o lovitura de cap de la 6 metri. Tatarusanu, care s-a comportat foarte bine pe parcursul primei reprize a iesit nesigur si nu a mai putut salva faza. In minutul 65, Stanciu a fost faultat in careu de Evra si arbitrul a dictat penalty. Stancu si-a luat revansa dupa faza ratata din minutul 3, a sutat excelent si a restabilit egalitatea. Golul final al meciului a fost marcat in minutul 89 de Payet care a sutat de la 20 de metri, iar mingea s-a dus direct in vinclul portii lui Tatarusanu.

Antrenorul echipei nationale, Anghel Iordanescu i-a felicitat pe jucatori pentru scorul obtinut:

  • “Ii felicit pe baieti pentru modul in care au pus in practica planul tactic si pentru determinare, agresivitatea din joc, pentru faptul ca au trecut pe langa un rezultat pozitiv facand o risipa deosebita de efort. Va rog sa nu ma intrebati daca pot comenta ultimul gol primit, nu pot. E dureros sa pierzi in minutul 88 si acest lucru s-a datorat unui gol fabulos marcat de un jucator fabulos”, a declarat Anghle Iordanescu la conferinta de presa de dupa meciul Franta-Romania.

Selectionerul echipei nationale a Frantei, Didier Deschamps a declarat imediat dupa meciul cu Romania ca francezilor le-a luat mult timp sa isi intre in ritm, pornind timorati in joc:

  • “Stiam ca va fi un meci dificil pentru ca echipa Romaniei e foarte bine organizata. Pentru noi meciul de deschidere este special, e ca ca si cum am juca o finala. Ne-a luat mult pana am intrat in ritm, am fost usor timorati”, a declara Didier Deschamps la ProTV.

Despre Payet, jucatorul care a adus victoria Frantei are doar cuvinte de lauda:

  • “Payet este un jucator plin de incredere, un suteur redutabil. Ma bucur pentru el pentru ca am reusit sa smulgem aceasta victorie”, a precizat Deschamps.

Despre echipa Romaniei a spus ca are toate sansele sa mearga mai departe de grupe:

  • “Intelegem de ce roma​nii sunt dezamagiti pentru ca au pierdut in ultimele minute, dar pentru noi e important ca am inceput cu o victorie. Romania are toate sansele sa se califice in ciuda infrangerii”, a incheiat selectionerul Frantei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *