Sport

FOTO: „U” Cluj, remiză amicală cu Sănătatea. “Şepcile roşii” au testat un portar din Liga a III-a

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 2-2, meciul amical cu Sănătatea Cluj, disputat marţi la prânz în Parcul „Iuliu Haţieganu”.

Aceasta a fost a doua partidă de verificare a „studenţilor” după meciul cu Unirea Dej, de săptămâna trecută, „viruşii verzi” punându-le, însă, destule probleme elevilor lui Marius Popescu. Sănătatea Cluj a condus de două ori în acest meci, prin golurile lui Răzvan Lupu, de fiecare dată Brian Lemac reuşind să anuleze avantajul formaţiei de Liga a III-a.

Ambii antrenori au folosit toţi jucătorii avuţi la dispoziţie, Marius Popescu testând în acest joc şi un portar de la Avântul Reghin, Paul Iacob, acesta evoluând toate cele 90 de minute.

Dacă Sănătatea a intrat în vacanţă după acest joc, Universitatea va mai disputa alte două meciuri de verificare, joi cu Unirea Jucu, iar vineri cu LPS Satu Mare, ambele în Parcul „Iuliu Haţieganu”, de la ora 12:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *