In vizor

Florești, în topul celor mai atrăgătoare comune din România

Scris de 604

Știati că… în Florești există o atracție turistică deosebită? Gropile din drumurile publice. Da, ați citit bine, gropile sunt atât de mari și de dese, încât ar putea fi considerate o atracție turistică în sine. Găurile în șosele sunt o adevărată aventură pentru cei care vor să experimenteze senzații tari în timpul condusului, mai ceva ca la raliurile de off-road de la Căpușu Mare.

Ar trebui primarul Bogdan Pivariu să se gândească serios la un raliu măcar național, dacă nu internațional. Ar aduce bani la buget! Și comuna cea mai populată din țară ar deveni și mai populată. Cu șoferi adevărați și turiști.

Dar, gurile bune, nu rele, spun că locuitorii din zonă i-ar lua-o inainte primarului și s-ar gândi ei să organizeze curse de mașini pe aceste drumuri pline de obstacole ca să le dea ocazia șoferilor talentați să-și demonstreze abilitățile. Se gândesc să îi invite pe toți să își încerce norocul și să vadă cât de departe pot ajunge cu mașina  înainte să li se strice de tot.

Gropile fac bine și service-urilor auto. Parcă înflorește domeniul ăsta. Și umblă vorba că mecanicii fac comenzi uluitoare, care conțin aceeleași lucruri: amortizoare. Deci, câștigă și depozitele de piese auto.

În concluzie, gropile din Florești fac doar bine comunității. Produc bani și pot face comuna vestită.

Așadar, veniți în comuna Florești! Locul unde șofatul devine aventură!



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 21 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 22 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 22 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 23 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 1 day Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 1 day In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
Citește și...
In vizor

ŢARĂ, CAUT OSTAŞI

Ți-ai dorit toată viața să porți uniformă, deși se calcă greu? Visul e mai aproape […]

Recomandările redacției
TOP CITITE