Justitie

Familia unui militar de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, mort într-un accident aviatic, primește despăgubiri de 80.000 euro după ce a dat în judecată statul

Familia lui Dorin Fodor, militarul clujean decedat în accidentul aviatic care a avut loc în județul Sibiu, a fost despăgubită printr-o decizie a instanței cu 80.000 de euro.

Inițial, Ministerul Apărării Naționale a refuzat să plătească orice despăgubire familiei îndoliate.

„Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanţii FM, FFC şi FP, împotriva pârâţilor MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE şi UNITATEA MILITARĂ 01969 CÂMPIA TURZII şi în consecinţă:

Obligă în solidar pârâţii să achite în favoarea reclamanţilor suma de 80.000 euro în echivalent lei la data plăţii şi dobânda legală aferentă calculate de la data de 21.11.2014 până la momentul achitării sumei arătate.

Obligă pe pârâţi în solidar să achite în favoarea reclamanţilor suma de 13.550,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței, potrivit Gazeta de Cluj.

Elicopterul militar care s-a prăbuşit în 2014, într-o zonă împădurită, în apropiere de Stejăriş, aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii. Opt militari din aparatul de zbor au murit.

sursa foto: gazetadecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *