In vizor

Există un zvon cu parfum de credibilitate: Autostrada Sebeș – Turda ar putea fi gata în noiembrie

Constructorii susțin că, în prezent, se lucrează la iluminat și semnalizări.

Oricum, din lotul 3 din Autostrada Sebeş – Turda care are o lungime de 12,45 kilometri se va circula doar între nodurile rutiere Decea şi Aiud, adică pe circa 8,5 kilometri. Din cauza faptului că lipsește un pod peste Someș, în continuarea autostrăzii către A3 spre Câmpia Turzii.

Suntem țara cu cele mai multe tronsoane de autostradă care pornesc de niciunde către nicăieri, numai bune de folosit eventual ca piste de aeroport. Toate acestea sunt numai bune de conservat ca monumente ale indolenței acestui popor față de cum se lasă buzunărit de o clasă politico-economică organizată în stil mafiot.

Dar este bine că cei de la Tirrena Scavi, estimează că recepţia efectivă a lucrărilor pe cei 8,5 kilometri și restul până la 12,45 km, minus podul, va avea loc între 15 şi 20 noiembrie. În funcție de cum va avea vreun politicia interes public să taie o panglică.

Restul lotului va putea fi deschis circulaţiei abia când va fi gata şi lotul 2 din autostrada Sebeş – Turda, între Sântimbru și Aiud, construit de asocierea greco – română Aktor – Euroconstruct Trading ’98.

Și, firește, când va fi gata podul.

„În sfârșit, încep lucrările la podul Gilău peste Someș, un ciot de 800 de metri de autostradă care trebuie să lege A3 Gilău-Câmpia Turzii de „muzeul” A3 Gilău-Nădășelu. S-a dat ordinul de începere și s-a predat amplasamentul către constructor (Tirrena Scavi), astfel că acesta se poate apuca de treabă”, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Potrivit contractului, termenul de execuție este de 10 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *