Anchete

EXCLUSIV Arhitect clujean fals a ștampilat proiecte pentru Primăria Cluj-Napoca, alte două primării din județ, firme, fundații și persoane fizice. L-AU PRINS DUPĂ 11 ANI

Arhitectul fals din Cluj, Lorant Szeredai, a fost băgat în arest la domiciliu, în urma deciziei procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Apare în două dosare, unul ca persoană fizică, iar în celălalt, este judecat după ce a semnat documente, chiar dacă nu avea drept de semnătură . Arhitectul fals a tras în piept Primăria Cluj-Napoca, vigilenta primărie transilvană, dar și alte două primării de comune. De asemenea, a pus semnătură falsă pe documente ale firmelor, dar și pentru persoane fizice.

Ziar de Cluj a găsit lista firmelor, primăriilor și persoanelor care au apelat la serviciile arhitectului fals, Lorant Szeredai care își deschisese firmă și sediu social al firmei. Tot tacâmul ca să păcălești o mulțime de oameni și instituții. I-a mers bine timp de 11 ani, folosind un document fals, o „diplomă de arhitect” emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Atât de bine a putut opera individul, încât are în palmares trei firme, cinci persoane fizice, trei primării și două fundații. În fruntea listei stă Primăria Cluj-Napoca: Există măsuri care au fost publicate oficial de primărie pe o autorizație de construire, iar acestea sunt doar „operările” de pe firma sa:

„În baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) nr. 1811/2017, elaborat de SC SZERVACZIUS SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, respectiv de arh. Lorant Szeredai – arhitect cu drept de semnătură, în conformitate cu prevederile Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată”, arată paragraful.

Una dintre clădirile pentru care Szeredai și-a pus parafa se află pe strada Emil Isac nr. 5, care a primit autorizație de refațadizare și mansardare în baza semnăturii arhitectului de la Szervacius s.r.l.

Pe listă se află Primăria Bonțida și Primăria Feleacu. Dintre firme, au apelat la serviciile falsului arhitect SC RESREI CONS SRL, SC SECPRAL PRO INSTALAŢII SRL și SC CAPITAL LOGISTIC IMMOB HOLDING SRL. Pe listă apar și fundațiile: Fundația Clulturală TEKA GHERLA și Fundația KALLOS ZOLTAN.

SUFNI ARHITEKTURA SRL și SZERVACZIUS SRL

Lorant Szeredai are deschisă, din 2018, o firmă în Gherla. Firma este pe pierderi, cu încasări modice de 38.522 de lei și pierderi de peste 59.000 de lei în 2022. În 2021 a avut o cifră de afaceri de 110 878 și profitul tot pe minus.

Cea mai veche firmă al arhitectului fals, Lorant Szeredai, a fost deschisă în 2002 și se numește SZERVACZIUS SRL. Parcursul este asemănător cu cel al SUFNI ARHITEKTURA. Prima sa firmă are sediul în Cluj-Napoca.

În luna septembrie 2022, când a fost scoasă la lumină problema arhitectului, Ordinul Arhitecților din România a comunicat următoarele:

  1. domnul Szeredai Lorant nu este membru al Ordinului Arhitecților din România;

Având în vedere că numitul Szeredai Lorant nu este membru a OAR el nu poate întocmi și să-și asume niciun fel de documentații tehnice conform Legii nr. 184/2001, republicată.

  1. neavând această calitate profesională, numitul Szeredai Lorantnu are dreptul de a întocmi în calitate de arhitect cu drept de semnătură documentațiile tehnice necesare obținerii autorizațiilor de construire.„Documentațiile tehnice depuse de către numitul Szeredai Lorant, documentații în baza cărora eu fost eliberate autorizațiile de construire, sunt însoțite de Dovezi de Luare în Evidență ce nu au fost eliberate de către Ordinul Arhitecților din România, existând indicii privind întocmirea în fals a acestora. Menționăm că aceste documente sunt emise doar de către Ordinul Arhitecților din România, prin Flilialele Teritoriale.Având în vedere cele constatate, Consiliul Teritorial al Ordinului Arhitecților din România – filiala Transilvania va demara procedurile legale, pe linie penală și administrativă, împotriva acestei persoane”, precizează Arhitect Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecților România – filiala Transilvania.

Pe lângă cei pe care i-a tras pe sfoară și care au acționat în judecată faptele sale, mai sunt și alții care au obținut semnăturile false pe documente. Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Lorant a aplicat semnătura pe 58 de proiecte tehnice, dintre care au fost atât memorii tehnice, cât și proiecte de arhitectură, pentru persoane fizice.

„În esență, s-a reținut că, fapta inculpatului persoană fizică, care în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada  octombrie 2011 – septembrie 2022 folosindu-se de o diplomă de arhitect falsă, pretins a fi emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, s-a angajat pe funcția de arhitect la trei societăți comerciale (la una dintre societăți inculpatul având calitatea de asociat şi administrator), inducând în eroare reprezentanții celorlalte două societăți comerciale în acest sens, a exercitat fără drept profesia de arhitect prin utilizarea titulaturii «arhitect cu drept de semnătură», aplicată pe un număr de 58 de proiecte tehnice (memorii tehnice și proiecte de arhitectură) pentru  autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborate asumate şi semnate de către inculpat, proiecte pe care a aplicat şi o parafă profesională contrafăcută şi pe care ulterior le-a încredințat beneficiarilor în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, şi în baza cărora au fost emise autorizațiile de construire/desființare de către autoritățile abilitate, până în prezent cauzând un prejudiciu cunoscut în sumă de 125.725 lei reprezentând plata salariului achitat în mod necuvenit, 67.000 Euro şi 86.149 lei reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, se arată în comunicatul transmis de Parchet.

Parchetul mai adaugă și faptul că inculpatul, acum în arest la domiciliu, era escroc cu firmă, deci este judecat și în calitate de persoană juridică și i-a țepuit de 38.110 euro, în total, pe cei care sunt parte vătămată în proces.

„În ceea ce privește inculpata persoană juridică, în esență s-a reținut faptul că aceasta prin intermediul inculpatului persoană fizică, care în calitate de asociat unic, administrator şi angajat pe funcția falsă de arhitect în cadrul acesteia, în perioada  august 2018 – septembrie 2022 în realizarea obiectului de activitate al societății, precum şi în interesul şi în numele societății, prin prezentarea calității mincinoase de «arhitect cu drept de semnătură» a indus în eroare un  număr de 17 persoane vătămate,  faţă de care s-a angajat şi le-a întocmit în fals Proiecte Tehnice (memorii tehnice (piese scrise) și proiecte de arhitectură (piese desenate) în vederea obținerii autorizațiilor de construire / desființare de la unitățile administrativ teritoriale, (autorizații obținute cu încălcarea prevederilor legale) în schimbul unor sume de bani, obținând în acest mod un folos patrimonial injust, cu consecința cauzării în dauna persoanelor vătămate, până în prezent a unui prejudiciu cunoscut în sumă, 38.110 Euro reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal”, a adăugat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În conformitate cu ceea ce au stabilit procurorii și judecătorii, în calitate de persoană fizică acesta este acuzat de:

  1. Exercitarea unei profesii fără drept
  2. Uz de fals, în formă continuată (54 de acte materiale – folosirea diplomei de arhitect falsificate la angajare și folosirea celor 52 dovezi de luare în evidența a proiectelor de arhitectură falsificate, la eliberarea autorizațiilor de construire / desființare construcții);
  3. Fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (53 de acte materiale – diploma +dovezile de luare în evidență a proiectelor de arhitectură);
  4. Folosirea instrumentelor false, în formă continuată (58 de acte materiale – aplicarea ștampilei ,,arhitect cu drept de semnătură” pe cele 58 Proiecte Tehnice);
  5. Fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (58 de acte materiale – întocmirea în fals a celor 58 Proiecte Tehnice (memorii tehnice – piese scrise și proiecte de arhitectură – piese desenate);
  6. Înșelăciune, în formă continuată (59 de acte materiale);
  7. Participație improprie la Fals intelectual, în formă continuată (58 de acte materiale);
  8. Participație improprie la abuz în serviciu (58 de acte materiale);
  9. Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

    Pentru inculpatul persoană juridică, sunt formulate următoarele acuzații:

    1. Fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (17 acte materiale);
    2. Înșelăciune în formă continuată (17 acte materiale);
    3. Fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (16 acte materiale – 16 dovezi);
    4. Uz de fals, în formă continuată (16 acte materiale – 16 dovezi);
    5. Folosirea instrumentelor false, în formă continuată, (17 acte materiale);
    6. Participație improprie la Fals intelectual, în formă continuată (17 acte materiale);
    7. Participație improprie la Abuz în serviciu, în formă continuată (17 acte materiale).