Analiza

FOTO Infracționalitate de cinci stele. Cum s-a făcut un simulacru de control în cazul lui Mihai Lucan, în mai 2017

Seria dezvăluirilor șocante în cazul chirurgului Mihai Lucan continuă azi cu un nou episod.

Jurnalistul Andrei Ciurcanu de la Rise Project a făcut publice fotografii cu o parte dintre membrii Corpului de Control al Ministerului Sănătății care au mimat un control anul trecut în cazul urologului Mihai Lucan, care era sub lupa DIICOT. Andrei Ciurcanu relatează pe facebook o poveste incredibilă, la prima vedere, dar reală. Este vorba de un act ilegal în care sunt implicate nume grele din Ministerul Sănătății: consilierii superiori Marian Mateescu, Florentina Iacobi și Cecilia Ene. 

,,Grup Infracțional Organizat.
Ei sunt o parte dintre membrii Corpului de Control al Ministerului Sănătății, care s-au cazat la un hotel de 5 stele și au făcut un simulacru de control în cazul lui Mihai Lucan, în mai 2017.
Aseară, noaptea ca hotii, ministrul sănătății Florian Bodog a mers la sediul DIICOT București unde a fost audiat în cazul dosarului penal al chirurgului Mihai Lucan. Declarația membrului guvernului social democrat este mai mult decat importantă, mai ales în contextul așa-ziselor controale venite de la București către Cluj.
În mai 2017, la doar 3 luni de la difuzarea anchetei cu traficul de organe și Mihai Lucan, anchetă pe care am realizat-o împreună cu echipa de la În premieră, ministrul Bodog a trimis corpul de control ca să investigheze ilegalitățile lui Mihai Lucan și activitatea Institutului Clinic de Urologie și Tranplant Renal Cluj. 

masa lucan

Același Bodog susține acum că decizia a fost luată după un dialog cu DIICOT. Surse din Minister susțin însă că echipa de control de la Minister știa foarte bine că nu trebuie să găsească nereguli în cazul Mihai Lucan.

Cele două fotografii sunt realizate în perioada 15.05.2017-26.05.2017, cand 7 persoane (corpul de control al Ministrului Sănătății și membrii ai Casei de Asigurări de Sănătate București) au realizat un simulacru de control la Cluj.

Cei 7 oficiali au avut parte de un tratament boieresc pe durata controlului și au fost cazați la un hotel de 5 stele, Grand Hotel Italia Cluj, unde o cameră ajunge si la 90 de euro. 
Surse din Minister susțin că cel care s-a ocupat de cazare a fost chiar Claudiu Hirțea, șeful corpului de control al Ministrului Sănătății și că printre organizatori s-ar număra și managerul Spitalului Județean Cluj, Petru Șușcă.

O parte din membrii echipei au fost așteptați la aeroport de o mașină și duși la hotel, alții au mers direct acolo cu mașinile personale.
Nimeni nu știe însă cine a achitat nota de plată petru cazarea echipei de 7 persoane, deși legea permite oficialilor să se cazeze la hoteluri de maxim 3 stele. Un calcul simplu arată că factura depășește 6000 de euro.

Un lucru este cert însă – Mihai Lucan a ieșit basma curată. Membrii echipei de control a lui Bodog s-au delectat cu băuturi și mâncăruri fine la hotel de 5 stele, iar rezultatele controlului au fost atât de moi, încât plastilina poate fi considerată material de construcții.

În fotografii apar 3 membri ai corpului de control, consilierii superiori Marian Mateescu, Florentina Iacobi și Cecilia Ene. Cea din urmă se pare că era în legătură permanentă cu Mihai Lucan. Surse din ministerului sănătății mi-au confirmat că în timpul controalelor realizate de corpul de control al lui Vlad Voiculesu în 2016, Cecilia Ene i-ar fi furnizat lui Mihai Lucan informații despre neregulile descoperite la Institut și rezultatele investigațiilor.

Sper că aseară ministrul Florian Bodog și-a întors fața spre adevăr în prezența procurorilor DIICOT și le-a povestit nu doar mizeriile din timpul așa-zisului control, dar și ce a discutat cu Mihai Lucan atunci când cei doi s-au întâlnit noaptea ca hoții prin benzinării.
Stat mafiot!”, a scris jurnalistul Andrei Ciurcanu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *