Rautacisme

Emil Boc și-a găsit ”Acarul Statuar”. Zice: „Dacă venea la mine, cred că l-aș fi dat afară din birou”. BOC ÎȘI SALVEAZĂ IMAGINEA, NU ȘI OBRAZUL. Că Ziar de Cluj a descoperit dovada că ori minte, ori e de decor în Primărie, după cum zicea și Elena Udrea

Noi știm că Emil Boc a început să mintă mai vârtos ca Victor Ponta, după cum respiră: am și demonstrat-o:

AICI: La presiunea opiniei publice, Boc cere ca “Școala Ardeleană” să revină la forma inițială, cea care exista în proiectul iniţial şi care a fost vandalizată din motive pe care aşteptăm să le cunoaştem. De asemenea, în pofida “lipsei de autorizaţie”, bustul lui Racoviță, va fi reamplasat pe Kogălniceanu,

AICI: Cineva să-i spună lui Emil Boc că Școala Ardeleană nu este Școala de partid la care se raportează,

AICI: Ziar de Cluj a avut din nou dreptate când în ianuarie scria că Boc se grăbește de-a surda cu Kogălniceanu să nu piardă fondurile europene și că, grăbindu-se, are să facă greșeli. Atunci era vorba numai de vandalizarea statuii lui Iuliu Maniu,

AICI: Boc cu curu-n două luntri care o iau rapid fiecare pe bufurcaţia sa şi apa-i rece la şezut

ȘI AICI: MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE: Adevărul stânjenitor este că pe Kogălniceanu, primarul #Boc a APROBAT autorizația de construire FĂRĂ soclu. În vârtejul blufurilor și al eschivărilor, să lămurim “dispariția” soclului din proiect, în 5 propoziții simple.

Cu argumente. Dar Emil Boc, cu complicitatea mass media locale de chitanțier vorbește pentru urechile ”bocășăilor” săi, să-și reducă distrugerea de imagine, să se sustragă din complicitatea a ceea ce s-a întâmplat pe ”pietonala” Kogălniceanu.

Emil Boc își poate salva imaginea din acest scandal al auto-suficienței sale administrative de individ scăpat de sub control, înconjurat doar de yes-mani, dar OBRAZUL nu și-l mai salvează. De acuma în colo, toți vor ști că se pot bizui pe cuvântul și angajamentele sale cât pe o ceapă degerată.

Pentru unul care mănâncă cu măsura mare din oală și e capabil să înghită broaște râioase cât bivolul de mari cu lejeritate, nu e cale lungă de la: ”arhidecții mei cu pedigree” la „Dacă venea la mine, cred că l-aș fi dat afară din birou”.

„Am fost extrem de încântat de soluția concursului de soluții de pe Kogălniceanu, a câștigat o firmă de la Cluj. Apoi ați văzut ce a făcut. Nu mi-am putut imagina că o firmă merge și ia alte aprobări, peste ceea ce a câștigat. Nu am văzut și partea Comisiei de Monumente să spună că nu e bine. Am despicat firul în patru. Eu ca primar nu sunt responsabil cu detaliile tehnice, ci a specialiștilor și tehnocraților. Și Comisia asta e un fel de fata morgana, ar trebui să-și asume în cetate și să spună că a aprobat pentru pentru următoarele motive. Cel care și-a încălcat, în primul rând, deontologia profesională este proiectantul. Dacă venea la mine să mă întrebe cum vrea să schimbe soluția, cred că l-aș fi dat afară din birou înainte de a închide gura. Nu m-a informat”.

Ne amuză cum prin intermediul media9.ro, deontologul arhitect Șerban Țigănaș a început să descopere hibe în deontologia arhitectului Macalik și cum acest discurs și l-a ridicat la fileu Emil Boc.

De la Țigănaș, că n-avea de unde să știe jurnalistul de imobiliare Lespuc informația, am aflat că arhitectul care a proiectat soclul trăiește și că ”deontologic”, dacă nu ”chiar legal”, trebuia să i se ceară acceptul și că arhitectul care a proiectat soclul ar putea să se adreseze unei ”comiții” iar ”nemernicul” (cum a început să-l denumească presa de chitanțier a lui Boc), de Macalik ”și-ar putea pierde dreptul de semnătură”.

Adică Macalik acesta este atât de prostoi încât nu-și cunoștea limitele acțiunilor și faptul că poate să-și piardă dreptul de a se mai hrăni din meseria pentru care a tocit băncile unei facultăți de prestigiu? Adică și-a riscat pita lui și a familiei sale fără să aibă nicio acoperire legală?

Băi, Șerbane, nu ne spui tu mai bine care-ți sunt râcile cu Macalok, să le rezolvăm, bărbătește aici, în careu, nu prin interpuși. Și fără să-i mai dăm lui Boc posibilitatea de a se scoate nevinovat?

Apropos, Maestre, Însuți Tu, poza asta îți spune ceva?

E de acum 8 luni pe când făceai vizite de lucru pe șantier. Tot neinformat erai? Că atunci scriai pe FB: ”Astăzi am efectuat o vizită de lucru pe unul dintre șantierele din centrul orașului – zona urbană Strada Mihail Kogălniceanu. Lucrările sunt în grafic, stadiul fizic fiind de 30%. Se lucrează în prezent la rețelele edilitare, infrastructură și iluminat public.”

Am mai găsit o randare, Excelența Ta:

Este din materialul nostru scris în 15 aprilie 2022: Șantierul-pietonal Kogălniceanu – 14 luni până la încheierea lucrărilor FOTO

Ce se vede în acea randare? Că nu ai fost informat? Că dădeai afară din birou?

În material avem o fotografie în care se vede un colț al vechiului soclu:

Știm, Ziar de Cluj minte, tu ești Sfânta Sfintelor, un imaculat. Numai că știi și tu, noi ne băgăm nasul peste tot, fotografiem, ne ținem după material, nu-l abandonăm și nu ne luăm după cei cinci bani pe care-i dai tu hămesiților de la presa locală de chitanțier și, în final, vom afla, te asigurăm, adevărul despre povestea acestui soclu. Adevărul, știi, are picioarele mai lungi deât minciuna.

Căci, ce avem noi aici, măi, MĂESTRICĂ, fix pe site-ul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca? Imaginea aceasta:

Care (imaginea) e identică cu ce a publicat Ziar de Cluj anul trecut în materialul de mai sus. Unde se vede, FOARTE CLAR, LIPSA DE SOCLU. PRIN URMARE, fiecare în ”bocăria” aia a ta urcă ce vrea pe site-ul oficial? Sau MINȚI de nici nu mai știi ce minți – și știai exact ce se întâmplă. Sau, MAI GRAV, avea dreptate Elena Udrea și tu ești DE DECOR în primărie? Toți își fac de cap știind că cu puțin gâdilat la orgoliu nu vezi ce se întâmplă în spatele tău?