Din oras

Emil Boc se roagă degeaba de autorizaţie pentru radarele fixe pe care zice că vrea să le monteze Cluj-Napoca. Dar l-ar putea scoate pe inutilul Şurubaru pe stradă cu un radar la el

Scăpat în faţa unui microfon de la un radio de chitanţier, primarul Emil Boc a răspuns, prin pasarea responsabilităţii, la o întrebare despre radarele fixe pe care tot OSĂ le monteze pe străzile Cluj-Napoca: „El vrea, alţii nu-l lasă”.

” Întrebați mai sus. Eu tot cer asta, prin Asociația Municipiilor din România, aproape în fiecare an, și în fiecare an ni se promite că se face. Sper ca până la urmă Parlamentul să modifice legea și să ne permită. Noi nu avem plan legal să le amplasăm prin forță juridică. Avem bani, avem radare, avem tot ce trebuie, dar nu avem cadru legal. Eu cred că este o măsură bine venită, eu o susțin, în zone critice”.

El cere în fiecare an, dar numai la finalul anului trecut s-a promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis noua lege care stabileşte măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier. Noua lege vizează monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice într-un sistem integrat şi reglementează condiţiile în care pot fi utilizate datele colectate astfel. Chestii de GDPR, în fine.

Până atunci, îi sugerăm edilului fie să-şi scoată „bonţidenii locali” din birouri, să monitorizeze străzile „fierbinţi” pe care se bagă „blană” la pedală – şi aşa bieţii oameni se îngraşă nemotivat din prima de osânză, fie să-l pună la treabă pe inutilul „sitimănajăr” Şurubaru (băiatul cu noră angajată la Eco Garden, firmă angajată plenar la banul public al municipalităţii).

Să-i facă nişte cuşcubete şi să-i dea un vitezometru pe mână. Cum stă inutil în geamul primăriei să-şi încaseze banul, la fel de inutil poate sta şi în geamul cuşcubetelor montate pe diverse străzi.

Asta dacă mai există şi-n realitate, nu numai în aceea de pe Facebook unde dă linkuri la ce zice Şefu’ Emil.