General

#SCHENGEN: 117 de persoane fizice și funcționari publici din Maramureș, Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Mureş au cazat și hrănit refugiații ucraineni doar pe hârtie

Scris de 977

După cum publicam joi, “la data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Mureș, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, pun în executare 117 percheziții domiciliare și 3 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.”

CITEŞTE: AFACERILE CU CAZAREA UCRAINENILOR REFUGIAŢI, în vizorul procurorilor

În fapt, 117 de persoane fizice și funcționari publici din Maramureș, Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Mureş au cazat și hrănit refugiații ucraineni doar pe hârtie. Mascații au intrat peste ei în case pentru că au obținut ilegal 2,6 milioane de lei de la stat.

Prin urmare, mult prea plătiţii noştri funcţionari publici, uneori ca să nu facă nimic (vezi cazul funcţionarului din Satu mare care şi-a dat demisia din bun simţ), şi-au făcut timp să jefuiască banii publici şi de la gura refugiaţilor ucraineni.

Cu ăştia defilăm către Spaţiul Schengen!

Dosarul deconturilor false din Maramureș pentru refugiaţi: Case fără uşi şi ferestre, declarate ca fiind locuri de găzduire în comuna Petrova. Sute de mii de lei, cash, găsite la locuinţele suspecţilor

Poliţiştii maramureşeni care instrumentează dosarul de fals şi obţinere ilegală de fonduri de către persoane care au pretins că găzduiesc refugiaţi ucraineni au descoperit, în urma descinderilor făcute joi, că în cererile depuse pentru deconturi suspecţii au trecut adresele unor case aflate în construcţie, care nu au uşi, ferestre sau utilităţi şi unde spaţiul camerelor este mai mic decât cel declarat. La locuinţele suspecţilor au fost găsite sute de mii de lei cash, poliţiştii bănuind că ar fi vorba despre bani decontaţi pentru cazarea şi masa refugiaţilor, relatează News.ro.

”În urma celor 117 percheziţii efectuate ieri, 9 februarie, în localitatea Petrova, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sprijiniţi de poliţiştii implicaţi în activitate, au descoperit înscrisuri relevante, ce pot avea legătură cu cauza, telefoane mobile, unităţi PC şi stickuri USB, care pot ajuta la probarea întregii activităţi infracţionale. (…) Totodată, s-a stabilit că o parte dintre locaţiile menţionate în cererile depuse la unitatea administrativ teritorială erau improprii activităţilor de cazare, fiind case în construcţie, fără uşi sau ferestre, fără utilităţi, iar spaţiul camerelor este subdimensionat”, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Maramureş.

Conform sursei citate, la percheziţii au fost descoperiţi şi ridicaţi 277.170 de lei, 18.190 de euro, 1.600 USD şi 200 de lire sterline, sume susceptibile că ar proveni din decontarea, fără drept, de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru cazarea şi hrana persoanelor provenite din Ucraina, pentru perioada martie-noiembrie 2022.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele, identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, precum şi pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri, în vederea recuperării prejudiciului.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 9 hours Eveniment
    Un cutremur de magnitudine 5,3 a avut loc în județul Arad, la adâncimea de 6,4 km. S-a resimțit în România, Croația, Ungaria și Serbia
  • Acum 10 hours In vizor
    Cum se subminează Educația? Prin prostia disperată a slugoilor puși miniștri. Mediile vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
  • Acum 14 hours General
    SE MIȘCĂ ȘI SĂNĂTATEA: Grevă japoneză și miting de protest în Piața Victoriei
  • Acum 14 hours Vocea ta
    Szakats Istvan: ”Dragi bieți useriști. Îmi pare rău că mă repet, dar mă doare. Vă bateți joc de Cluj și de clujeni”
  • Acum 15 hours Politica
    GUVERNUL E DISPUS SĂ FACĂ ORICE, NUMAI SĂ NU DEA SALARII DECENTE PROFESORILOR: Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației
  • Acum 15 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Purtătorul de cuvânt al BOR: ”O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează”
  • Acum 17 hours Eveniment
    POATE, DE DATA ACEASTA, VEȚI FI INTERESAȚI: Municipalitatea lansează în consultare publică stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024
  • Acum 18 hours General
    Se fac înscrieri pentru Evaluarea Națională deși calendarul exemenelor ar putea fi afectat de greva din școli
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: ”Un plan de guvernare care a întârziat 10 ani. Să fie primit!”
  • Acum 19 hours Vocea ta
    MUNICIPIUL CARE NU E ÎN CENTRU, NU EXISTĂ! Hai, Măiestrică, într-un exercițiu de PR, de data aceasta util comunității, pune mâna pe coasă (sau pe par) și rezolvă situația
  • Acum 19 hours Politica
    Gabriela Firea anunţă o HG pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă: Se întâmplă cazuri revoltătoare
  • Acum 19 hours In vizor
    Banii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice în Regiunea Nord-Vest s-au terminat în 3 minute
  • Acum 19 hours General
    O maşină hibrid a luat foc în Leghia, judeţul Cluj. În interior a fost găsit un corp carbonizat
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE