In vizor

Emil Boc, despre autorizarea concertelor nocturne in oras: "Ne ajunge Untold!"

Organizarea unui festival cu peste 200.000 de participanti in centrul orasului, timp de patru zile, autorizat pana in zorii zilei, a creat un precedent in Cluj-Napoca. Luand exemplul Untold Festval, organizatorii de evenimente pot, acum, sa-i ceara primarului Emil Boc sa le permita si lor sa aduca DJ-i sau trupe care sa cante pe Cluj Arena sau in centrul orasului pana la sase dimineata. Intrebat de acest lucru, Boc a avut, astazi, o atitudine cel putin rezervata: “Ne ajunge Untold!”, a spus el, raspicat. “Nu cred ca mai putem discuta de aici inainte de altceva in municipiul Cluj-Napoca de o asemenea amploare”.

Emil Boc a fost intrebat, astazi, de jurnalistii Ziar de Cluj daca va autoriza, de acum inainte, organizarea de evenimente in centrul orasului la ore tarzii, la fel cum s-a intamplat in cazul festivalului desfasurat in acest sfarsit de saptamana. Primarul orasului a fost transant si a spus ca nu va autoriza si alte evenimente de acest fel.

“Untold Festival este evenimentul major al Capitalei Europene a Tineretului. Sa fim intelesi si bine intelesi. Acest eveniment a reprezentat punctul culminant al Capitalei Europene a Tineretului – Cluj 2015. Nimeni nu cred ca va mai avea forta si capacitatea sa promoveze si sa aduca un asemenea eveniment in Cluj-Napoca. Noi nu putem avea capacitatea sa sustinem foarte multe evenimente de acest fel, dar cred ca in Cluj si in judetul Cluj este loc pentru toata lumea. Este loc pentru Untold in municipiul Cluj-Napoca, este loc pentru Electric Castle la Bontida. Cele doua festivaluri care, deja, s-au impus sunt branduri ale noastre care trebuie sustinute. Inclusiv Electric Castle, sa stiti, a fost sustinut din bani publici. Inclusiv TFF si alte evenimente majore ale Clujului au fost sustinute din bani publici. Eu cred ca, inainte de a ne gandi la altele, important este sa apreciem ceea ce avem. Nu poti sa faci foarte multe si foarte bune. Poti sa faci cateva reprezentative.

Nu cred ca mai putem discuta de aici inainte de altceva in municipiul Cluj-Napoca de o asemenea amploare. Cred ca ceea ce am avut si avem este suficient. Avem TIFF, avem Zilele Culturale Maghiare, avem Untold, avem Electric Castle la Bontida. Cred eu ca deja sunt lucruri care arata forta Clujului si nu vreau sa coboram standardele”, a spus edilul orasului.

El a laudat imaginea pozitiva pe care Clujul a castigat-o in urma evenimentului.

„As vrea sa arat inca o data castigul urias pe care Clujul l-a avut dupa acest festival. Am vazut foarte multe poze, imagini, declaratii ale artistilor mari, care au fost la Cluj, incepand cu Armin van Buuren, continuand cu David Guetta, iar mesajele lor au fost urmarite de milioane de spectatori din intreaga lume. Cred ca nici daca faceam cel mai bun plan de marketing, sa ducem publicitate orasului nostru in lume, asa cum a dus acest festival, nu am fi reusit. Daca ne-am fi propus sa platim publicitate, cred ca ne-ar fi costat de o suta de ori mai mult decat am contribuit la acest festival, prin faptul ca acesti artisti au dus faima si renumele bun al Clujului peste tot in Europa si pe plan mondial.

Inca o data, imi cer scuze pentru relativul disconfort creat pe perioada festivalului, de restrictiile de tafic, de circulatie, de galagie uneori, dar i-as invita pe toti sa vedem partea plina a paharului, pentru comunitate. Nimic nu se poate face fara un efort, fara anumite constrangeri, dar cand iese atat de bine, cred ca ar fi util sa ramanem uniti in jurul Clujului si sa-l promovam mai departe. Turistii care au venit aici au plecat cu o impresie excelenta despre orasul nostru, despre Clujul primitor despre capacitatea de rganizare, de a pune in valoare niste obiective precum Cluj Arena si Polivalenta”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *