Sanatate

Emil Boc avertizează asupra necesității de a regândi prioritățile din sistemul sanitar: „Încet, dar sigur să scoatem secții, spitale din zona COVID pentru că altfel vom muri de alte boli”

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a semnalat necesitatea regândirii priorităților din sistemul sanitar, astfel încât spitalele să revină la activitatea lor specifică, dincolo de suportul oferit în combaterea pandemiei de Coronavirus. Potrivit edilului, aceasta ar însemna o revenire la normalitate: „Oamenii mai au și alte boli…”, avertizează primarul. 

Spitalele care au devenit suport COVID-19 sau au fost destinate cu precădere cazurilor de COVID-19 vor trebui să revină la activitatea și serviciile lor de bază. Acest aspect a devenit o urgență și reprezintă întoarcerea treptată la normalitate, după cum apreciază reprezentanții autorităților locale. 

În cadrul unei intervenții la un post de radio local, Emil Boc a vorbit despre situația epidemiologică din Cluj-Napoca, prilej cu care și-a exprimat încrederea că odată cu vaccinarea anti-COVID-19 în număr cât mai mare, Cluj-Napoca ar urma să aibă parte de o scădere semnificativă a numărului de infectări și, implicit, a ratei de incidență COVID-19.

„Avem speranța că acum pe măsură de cum se reia vaccinarea, în proporție mai consistentă, pentru că a apărut și vaccinul acesta AstraZeneca, să putem coborî rata de incidență astfel încât și cei din clasele a VIII-a și a XII-a să meargă la școală”, a explicat Emil Boc.

De altfel, în contextul în care majoritatea spitalelor sunt destinate cazurilor de COVID-19 ori pentru servicii medicale de suport Covid, pacienții cu alte afecțiuni nu pot fi îngrijiți corespunzător.

„Partea bună e că fac față spitalele, cu greu, dar fac față și nu am intrat niciodată în carantină. 

Aici e a doua latură a monedei unde am să insist cât se poate cu putință – să revenim cu o parte din spitalele COVID-19 și la ceea ce a fost înainte de COVID-19 pentru că oamenii mai au și alte boli, și apendicită, și cancer, boli care trebuie tratate.

Amânarea acestor tratamente ne poate duce la agravarea stării de sănătate pentru alte boli decât COVID-19.

Și acest lucru devine tot mai pregnant, tot mai evident. 

Și asta trebuie să se întâmple cât mai repede cu putință.

Încet, dar sigur să scoatem secții, spitale din zona COVID pentru că altfel vom muri de alte boli”, a adăugat edilul.

De la declanșarea pandemiei, o bună parte a unităților sanitare din municipiul Cluj-Napoca au fost antrenate în combaterea infecției de coronavirus ori în oferirea de servicii suport. Autoritățile cunosc prea puțin situația exactă a pacienților cu diverse afecțiuni cronice care au avut de suferit în perioada pandemiei din cauza imposibilității accesului la tratamente ori servicii medicale. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *