Vocea ta

Dr. OSĂ și mr. NOSĂ: Mai puneți mult botul la OSĂ-urile lui Boc?

Scris de 1036
”V-am spus că parcul Ștefan cel Mare va fi deschis în 31 decembrie, ceea ce s-a întâmplat, parcul este deschis.” – Emil Boc, 5.01.2023.
  • E siderant de cât de proști poate să ne creadă domnul Boc. În fapt,

1. Parcul nu “este deschis” nici azi, 1 februarie, după o lună de la așa-zisa deschidere. Gardurile sunt tot de-a lungul versantului vestic, firma lucrează pe brânci pe pietruit, pe finalizat scena, pe finalizat rastelul de biciclete, pe pus în funcțiune iluminare și punctul gospodăresc, spațiile de joacă, etc. etc. etc. În plus,

2. E extrem de neclar când și unde anume a spus domnul Boc că “va fi deschis”. Că în schimb, ceea ce a spus concret, este “Până la data de 1 Decembrie este programată şi în grafic finalizarea esplanadei adiacente clădirii Teatrului Naţional Cluj-Napoca.” (4) și “Lucrările la Parcul Ștefan cel Mare pot fi finalizate până la sfârșitul anului, conform contractului.

Între timp, termenele s-a mai prelungit. Pentru a cincea oară. Acum este 31 martie.

Ca atare, la următoarea apariție, domnul Boc probabil ar trebui să o reia pe aia cu “lucrările sunt în termen”. Dar nu asta o să facă. Ci o să-l scoată pe Tarcea la înaintare.

Că probabil ați observat. Dr. Jekyll și Mr. Hyde s-a întrupat la Cluj în binomul Boc-Tarcea. Primul e cu propozițiile pozitive (OSĂ), celălalt cu știrile negative (NOSĂ). Dr. OSĂ și mr. NOSĂ.

Nu știu cât de mult îi convine lui Tarcea că Boc îl sinucide politic în fecare zi, dar e clar că bietul nici nu are de ales, și nici nu-l ține să obiecteze.

Dar e o turnură majoră care s-a produs în spațiul media clujean în ultimii ani. Cetățeanul a devenit propria sa agenție de presă. BOOM. Asta e ceva ce poți controla foarte-foarte greu. Or, cetățeanul care gândește cu propriul cap, care se documentează și verifică informația singur e cel mai mare pericol și care-i dă frisoane oricărui politician vânzător de snake oil.

De aceea, distinși cetățeni, vă invit să ne uităm cu ochii noștri la toată lista de OSĂ din Parcul Ștefan cel Mare:

OSĂ1. Plantarea a 64 arbori, 1474 arbuști, 2910 flori cu bulb și 6626 plante perene. E gata? Se pot număra?

OSĂ2. Un spațiu multifuncțional pentru organizarea de evenimente și festivități de mici dimensiuni. E gata? Îl folosește cineva?

OSĂ3. Modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție și realizare accese pietonale și pentru biciclete, interconectate. E gata? Umblă cineva pe ele?

OSĂ4. Instalarea de mobilier urban modern (bănci, cuburi, coșuri de gunoi ș.a.). E gata? Le folosește cineva?

OSĂ5. loc de joacă pentru copii. E gata? Îl folosesc copii?

OSĂ6. amplasarea unei scene demontabile în spatele clădirii teatrului. E gata? Îl folosește cineva?

OSĂ7. construcția a 4 fântâni arteziene. Sunt gata? Le-a văzut cineva în funcțiune?

OSĂ8. Rastel pentru biciclete cu dale înierbate. E gata? Îl folosește cineva?

OSĂ9. Stație pentru încărcarea mașinilor electrice. E gata? O folosește cineva?

OSĂ10. amplasare corpuri de iluminat cu proiectoare. E gata? Le-a văzut cineva?

OSĂ11. instalare sistem de irigații automatizat. E gata? Funcționează?

OSĂ12. punct gospodăresc îngropat. E gata? Îl folosește lumea?

OSĂ13. toaletă automată accesibilă persoanelor cu dizabilități. E gata? O folosește lumea?

Restul e poveste.

de Szakats Istvan



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 hours Din oras
    Mașina de vot a lui Boc a fost convocată în ședință extraordinară. S-a votat, dar s-a și adoptat (și, viceversa)
  • Acum 10 hours Politica
    În următoare ședință de Consiliu Județean se prefigurează la vot scumpiri la salubritate?
  • Acum 11 hours Justitie
    SĂ APĂRĂM PLAGIATUL CU DINȚII. Ai Justiției, firește: În apărarea onoarei nereperate, Lucian Bode mai deschide un proces la București
  • Acum 11 hours Editorial
    Mult prea competentul Lucian Bode ar trebui să-și dea demisia. Dar este atâta de ratat ca om și profesie încât ”sistemul” nu poate găsi unul mai bun
  • Acum 11 hours Sanatate
    N-A PLECAT, NU S-A ASCUNS: În noul raport COVID, crește numărul de infectări și se raportează zeci de decese în doar câteva zile
  • Acum 12 hours In vizor
    Curtea de Conturi a găsit abateri financiare de peste 9 milioane lei la Primăria Cluj-Napoca. Mai pune Boc un milion de la el și-i dă la ”U” Cluj
  • Acum 13 hours Sport
    ”U” Cluj primește 10 milioane de lei, bani publici nerambursabili, de la Primărie
  • Acum 13 hours In vizor
    Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte al pensiilor nesimțite, cunoscute în ”famiglie” drept ”speciale”
  • Acum 13 hours Jos palaria
    NU ARATĂ RĂU: Muzeul de Istorie a Farmaciei se pregătește de deschidere
  • Acum 14 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Headhunter-ii, târgurile de cariere şi platformele de recrutare îţi vând ceva. Astăzi este munca remote. Mâine săptămâna de patru zile. Poimâine, pensia la 45 de ani. Ai grijă ce cumperi!
  • Acum 14 hours Eveniment
    SIMULARE BAC: Elevii dau astăzi proba scrisă la Limba română
  • Acum 15 hours Politica
    Marcel Ciolacu: ”PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”
  • Acum 15 hours Din oras
    CHIRII A LA ”E FAIN LA CLUJ”: Cu buda lângă aragaz, arome ca la ”mama acasă”…
Citește și...
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

Recomandările redacției
TOP CITITE