Din oras

Două instituții de învățământ superior din Cluj-Napoca au devenit „Universități Europene”

Comisia Europeană a decis care sunt cele 24 de universități care de anul acesta vor deveni Universități Europene și vor face parte din alianța europeană din care mai fac parte alte 17 astfel de instituții.

Din cele 24, șapte sunt din România. Ca o premieră, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este singura universitate de medicină și farmacie din România care face parte din acest proiect.

Din Cluj a mai fost selectată și Universitatea Tehnică.

Restul instituțiilor de învățământ superior din România sunt: Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Politehnică din București, Universitatea din Petroșani și Universitatea de Vest din Timișoara.

Cele 24 de universități incluse în alianțele „Universități Europene” vor deveni campusuri interuniversitare. Asta înseamnă că universitățile care fac parte din alianțe își vor uni forțele, vor organiza module comune de educare și își vor uni platformele și resursele. De exemplu, UMF face parte din alianța NeurotechEU (European University of Brain and Technology). Din această alianță mai fac parte alte 7 universități din Europa. Alianța dintre cele 8 universități are ca scop crearea unei rețele de cercetare în neuroștiință și neurotehnologie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *