Din oras

Doar la sesizarea Ziar de Cluj, Primăria promite măsuri concrete pentru igienizarea unui spațiu insalubru din zona I a municipiului

Ziar de Cluj a prezentat, în luna septembrie, situația dezastruoasă a unei clădiri prăbușite, aflată în zona I a municipiului, clădire despre care vecinii ne-au informat că se află, pe jumătate, în proprietatea Primăriei. Ruina de pe strada Iuliu Coroianu nr. 14 reprezintă de ani de zile un focar de infecție pentru că, lăsată în paragină, clădirea a devenit un depozit ilegal de gunoaie. 

Conform declarațiilor riveranilor, cu toate că vecinii acestui imobil au sesizat de numeroase ori municipalitatea pentru a îngrădi acest spațiu sau, măcar, pentru a-l igieniza, Primăria nu a făcut niciun demers în acest sens. Vecinii spun că răspunsul invariabil al Primăriei la reclamațiilor lor a fost acela că, atâta timp cât municipalitatea nu este singurul proprietar, nu poate să intervină și să restricționeze accesul. Igienizarea străzii, ridicarea gunoaielor depozitate ilegal și amendarea de către Poliția Locală a celor care aruncă aici toate mizeriile s-ar fi putut face însă dacă ar fi existat un real interes din partea celor care administrează orașul.

„Este un litigiu în instanță pe imobilul acesta, dacă vorbim strict de apartamentul nr. 2. În spate era un imobil din care au rămas ruinele, adresa e Iuliu Coroianu 14, apartamentul 2, fostul 16. Primăria are jumătate din tot ce e aici, din tot CF-ul acesta. În imobil a funcționat fostul laborator Cafe Lux. Primăria a fost proprietară dintotdeauna, Cafe Lux a dat faliment și, între timp, s-a întâmplat ce s-a întâmplat aici, au venit toți și au furat! Proprietarul a cumpărat jumătate în momentul în care Cafe Lux a fost scos în insolvență și toate bunurile au fost scoase la licitație. Unul dintre bunuri fiind proprietatea pe jumătate din imobilul acesta. Acum e litigiu. Fondul litigiului este acum faptul că nu există ieșire din diviziune pe imobil și pe curte, nu se știe ce este aici exact. Au fost scandaluri aici, stăteau o grămadă de homeleși, făceau foc, pompierii i-am chemat de 3 ori, cum se încălzeau, s-a aprins casa și au venit pompierii ca să stingă incendiul!”, a povestit, pentru Ziar de Cluj, un proprietar vecin cu clădirea devastată.

Pentru a elucida această situație, Ziar de Cluj a adresat, pe cale oficială, municipalității, următoarele întrebări: Această clădire este în proprietatea Primăriei? De ce nu este igienizată, în dreptul acestei clădiri, strada Iuliu Coroianu, care face parte din domeniul public? De ce nu este îngrădită zona unde clădirea este prăbușită, unde se aciuează noaptea indivizi din lumea pestriță a Clujului (prostituate, boschetari)? Câte amenzi le-a dat Poliția Locală, până în prezent, celor care aruncă aici gunoaiele? Ce măsuri va lua Primăria pentru eradicarea acestui depozit ilegal de gunoaie?

Răspunsul Primăriei ne relevă o tristă stare de fapt – amenzi s-au dat, dar fără efect, iar clădirea dărâmată este pe jumătate în proprietatea statului, municipalitatea începând să ia măsuri reale pentru rezolvarea problemei doar acum, la sesizarea Ziar de Cluj.

Pe larg, reprezentanții Primăriei ne-au informat că, în conformitate cu extrasele de carte funciară, imobilul de pe strada Iuliu Coroianu nr. 14 se află în proprietatea unei firme de construcții și a Statului Român și că, pe parcursul ultimilor ani, s-a intervenit în repetate rânduri cu persoanele asistate social pentru igienizarea zonei.

„Începând cu anul 2014, imobilul este în litigiu pentru clarificarea cotelor de proprietate care revin celor două părți, fapt pentru care intervenția în vederea igienizării se poate efectua doar cu acceptul coproprietarului. Coproprietarul a fost contactat și s-a stabilit o întâlnire cu reprezentanții Direcției Tehnice a Primăriei mun. Cluj-Napoca pentru a se analiza posibilitatea igienizării și împrejmuirii corespunzătoare a imobilului astfel încât să fie limitat accesul persoanelor fără adăpost”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei, primărie care se pare că doar la sesizarea presei începe să ia măsuri adecvate pentru rezolvarea unei probleme care ține chiar de igiena și de sănătatea publică.

„În decursul anului 2017, în zona locației menționate, au fost aplicate un număr de 105 sancțiuni în valoare de 17.800 lei unor persoane (în mare parte fără un adăpost stabil), care prin comportamentele antisociale de care au dat dovadă, au adus atingere inclusiv acestui imobil, prin tulburarea liniștii publice, aruncarea deșeurilor sau alte activități ilegale, cum ar fi prostituția, cerșetoria sau consumul de alcool pe domeniul public”, a mai precizat municipalitatea.

Sancțiuni inutile, pentru că, în prezent, imobilul din zona I a municipiului arată astfel:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *