Din oras

Din a cincea încercare au reușit. Lucrările din Piața Mihai Viteazu sunt gata. Noi am inaugurat deja investiția, așa că așteptăm inaugurarea lui Boc

După ce jurnaliștii NCN și Ziar de Cluj au inaugurat neoficial lucrările de modernizare a Pieței Mihai Viteazu, muncitorii s-au grăbit nevoie mare și la două zile după sceneta pusă la cale de redacția celor două publicații, lucrările au fost încheiate. Primarul Emil Boc s-a și grăbit să facă marele anunț. Nu a spus însă nimic despre cele patru termene care nu au fost respectate și abia din a cincea încercare a reușit. Primul termen a fost 1 noiembrie, apoi a fost amânat pentru 7 noiembrie, apoi în 10 noiembrie, apoi în 15 noiembrie. Cel puțin în 15 noiembrie a avut loc o inaugurare!

Statuia încă mai este cu „sacul pe cap”. Tot ce se poate vedea este coada calului. Dacă e să îi dăm crezare primarului Emil Boc, în câteva zile ar trebui să îl vedem și pe Mihai Viteazu cu al său cal reabilitați. 

„Depunerea de coroane va avea loc, pentru prima dată, în Piața Mihai Viteazu și cu această ocazie vă informez că lucrările la Piața Mihai Viteazu au fost finalizate sâmbătă, cu două zile întârziere față de termenul inițial propus de 15 noiembrie. Vom dezveli și statuia în zilele următoare pentru că acum am găsit o soluție amiabilă cu cei din blocul de la Republica pentru a ridica de pe clădire acele schele sau cadre metalice unde erau sprijinite panourile publicitare astfel încât întreaga piață să fie impecabilă și în momentul când acele cadre metalice vor fi date jos vom avea întreg anasamblul finalizat . Dacă vremea ne va permite vom realiza și lucrările stradale care nu au legătură cu Piața Mihai Viteazu, ea este gata și poate fi observată de toți. Vreau să le mulțumesc colegilor din Primărie că au făcut totul posibil ca lucrările să fie gata înainte de 1 Decembrie ca să putem sărbători în an centenar într-o piață reabilitată pentru circuitul public”, a declarat primarul Emil Boc, la ultima ședință de Consiliu Local.

statuie mihai viteazu

Restaurarea statuii a fost făcută de asocierea Euras SRL Satu-Mare – SC Arh. Service Guttmann & Comp SRL. Lucrările de modernizare a pieței au intrat în sarcina Regiei Autonome a Domeniului Public, aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca. Valoarea contractului este 3.298.890,15 lei cu TVA și a inclus serviciile de proiectare, elaborarea studiilor și expertizelor de specialitate extinsă, a documentațiilor tehnice și execuția lucrărilor de primă intervenție, de consolidare și restaurare a statuii domnitorului Mihai Viteazul.

Euras SRL din Satu-Mare a fost înființată în anul 1994 și îl are ca unic asociat pe Mircea Gheorghe Letiu. Anul trecut, firma a avut un profit de aproape 280.000 lei, o cifră de afaceri de 20,6 milioane lei și un număr mediu de 74 de angajați. Cel mai mare profit, de 6,2 milioane lei, l-a înregistrat în anul 2015.
S.C. Arh. Service Guttmann & Comp SRL Cluj-Napoca este firma soților Guttmann. Szabolcs Guttmann a fost arhitectul șef al municipiului Sibiu. În urmă cu mai bine de zece ani, Guttmann a încălcat legea pentru a-și extinde un imobil monument istoric. Fostul arhitect șef s-a făcut cunoscut tocmai prin repetate încălcări ale regulilor de urbanism.

statuie mihai viteazu

Piața Mihai Viteazu a ajuns într-un stadiu avansat de degradare din cauza neînțelegerilor dintre Primărie și portughezii de la Cogedir Gestao de Projectos, care ar fi trebuit să facă un parking subteran. În luna mai 2009, firma portugheză Cogedir a semnat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea primului parking subteran public din Cluj-Napoca, în Piața Mihai Viteazu, o investiție estimată la opt milioane de euro. Termenul de finalizare anunțat de partenerii proiectului era de doi ani, astfel că primele mașini ar fi trebuit să parcheze sub statuia lui Mihai Viteazu în anul 2011. Nu s-a făcut nici parking, nici modernizarea pieței. Mai rău, s-a ajuns la războaie în instanță între Primărie și portughezi.

Citește și:

VIDEO Inaugurare cu scandal la statuia lui Mihai Viteazul din Cluj. Presa agresată și demnitarii evacuați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *