Din oras

Diferit încasează 3,4 MILIOANE în plus pentru lucrările de modernizare a bulevardului 21 Decembrie

Contractul pentru modernizarea bulevardului 21 Decembrie 1989 se modifică. SC Diferit SRL Cluj-Napoca, executantul lucrărilor, va încasa 3,4 milioane lei în plus pe lângă suma inițială din cauza apariției unor situații neprevăzute. Ajustarea sumei va fi votată în ședința de Consiliu Local de luni, 7 martie.

În 2018 au fost aprobată documentația și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea bulevardului 21 Decembrie 1989. Atunci, valoarea devizului general a fost calculată la 56,3 milioane lei, inclusiv TVA.

Contractul de execuție a fost semnat în 19 februarie 2020 cu SC Diferit SRL Cluj-Napoca, cu o valoare de aproape 41,8 milioane lei, fără TVA, din care 810 mii lei, fără TVA au reprezentat servicii de proiectare și asistență tehnică, iar 40,9 milioane lei fără TVA au reprezentat execuția lucrărilor.

În perioada de implementare a contractului a fost încheiat un act adițional, care a avut drept obiect modificarea duratei de execuție și suplimentarea valorii inițial atribuite cu peste 445 mii lei fără TVA, reprezentând 1,09% din valoarea contractului inițial. Astfel, noua valoare a contractului a devenit 42,2 milioane lei, exclusiv TVA.

Pentru ajustarea prețurilor la restul de executat în sumă de aproape 8 milioane lei fără TVA ar rezulta o valoare necesară estimată a fi prevăzută de peste 2,2 milioane lei fără TVA. Potrivit proiectului de hotărâre, formula de calcul va fi aplicată lucrărilor licitate inițial în cadrul procedurii de atribuire și nu celor care constituie articole noi.

În devizul general, se propune valoarea estimată acoperitoare de aproape 2,9 milioane lei fără TVA.

„Valoarea inițială din devizul general este de 56.351.253 lei cu TVA din care C+M (construcții – montaj) 36.433.727 lei cu TVA.

Valoarea actualizată din devizul general devine 59.767.439 lei cu TVA din care C+M 39.299.870 lei”, se arată în proiectul de hotărâre.

Suplimentarea de costuri a fost necesară din mai multe motive. În etapa de execuție a lucrărilor au apărut situații în care a fost necesară emiterea unor dispoziții pentru optimizarea și îmbunătățirea parametrilor proiectului și a corelării listelor de cantități cu cele real executate. De exemplu, s-a identificat magistrala de gaz la o diferență de nivel de 0,47-0,76 m față de cota proiectată a drumului. Pentru protejarea rețelei de gaz s-a propus adaptarea sistemului rutier la această situație.

Un alt exemplu face referire la modificarea sistemului de semaforizare la accesul ISU de pe bulevardul 21 Decembrie, precum și relocarea unei camere CCTV din locația inițială intersecția străzilor Pitești – Paris – b-dul 21 Decembrie într-o nouă locație la intesecția b-dului 21 Decembrie – acces ISU.