Diete

Dietoterapia in diabetul zaharat

Diabetul este o afectiune caracterizata printr-un exces de zahar care poate fi detectat prin analize biologice, in sange (glicemie) sau in urina (glicozurie). O persoana nu devine diabetica pentru ca mananca sau numai pentru ca mananca produse zaharoase, diabetul fiind mai degraba o boala cu predispozitie ereditara.

 

 

Fiecarui tip de diabet ii corespunde un regim alimentar adecvat. Un astfel de regim trebuie adaptat la fiecare caz in parte si este baza tratamentului afectiunii diabetice.

 

 

Diabetul neinsulinodependent sau de tip II este cel mai frecvent si afecteaza  persoanele in jur de 40 de ani cu greutate excesiva. In cazul acestui tip de diabet prima masura care trebuie luata este pierderea in greutate. Diabetul se stabilizeaza daca va fi urmat un regim hipocaloric clasic cu minimum 55 g proteine pe zi si cu suprimarea tuturor zaharurilor cu absorbtie rapida. Medicamentele care scad glicemia sunt recomandate uneori, dar ele nu pot inlocui regimul, care reprezinta tratamentul de baza.

 

 

Diabetul insulinodependent sau de tip I se caracterizeaza printr-o carenta a secretiei de insulina si survine de obicei la persoanele fara exces de greutate. Acesta implica nu numai urmarea unui regim hipocaloric cu eliminarea zaharurilor cu absorbtie rapida, dar si un tratament pe baza de insulina, pentru a corecta excesul de zahar din sange si a modera deficitul de secretie al pancreasului.

 

 

Unui diabetic cu greutatea normala nu ii va fi recomandat un regim restrictiv hipocaloric, ci o alimentatie diversificata. In general, trebuie sa ia trei mese pe zi, asociate cu una sau doua gustari; mesele vor fi luate la ore regulate si in functie de injectiile cu insulina. Componenta meselor este hotarata dinainte, stiindu-se numarul de grame de carne, legume verzi, amidon, produse lactate si materii grase. Gustarile vor fi luate intre cele doua mese principale. Diabeticul trebuie sa manance de regula cu doua ore inainte de varful de actiune al insulinei. De exemplu, daca acest varf se atinge la pranz, diabeticul va lua gustarea la ora 10.

 

 

Educarea diabeticului pentru regim este esentiala, impreuna cu controlul permanent al glicemiei si glicozuriei. Dietoterapia va trebui sa asigure o repartitie echilibrata a cosnumului de alimente in 24 de ore, corespunzator din punct de vedere al calitatii si cantitatii, zaharul pur va fi exclus din alimentatia curenta, fiind rezervat doar tratarii hipoglicemiei.

 

 

Alimente fara restrictie in dioterapie:

 

 

 

–    carne slaba sau degresata la tava sau la cuptor;

–    toate tipurile de peste;
–    oua, nu mai mult de 5 pe saptamana, inclusiv din preparatele cu el;
–    branza slaba;
–    legume fara amidon (morcovi, varza, spanac, fasole verde, praz, andive, rosii, salata verde). O cantitate de 400-500 g pe zi, cantarite inainte de preparare este suficienta.

 

 

Alimente de consumat cu moderatie:

–    fructele proaspete: 300 g pe zi;
–    painea si derivatii sai (cornuri, briose): 200 g pe zi;
–    cartofi, cereale, paste: 300 g pe zi;
–    untul, nu mai putin de 130 g pe saptamana (15-20 g pe zi);
–    uleiul nu mai putin de ½ l pe luna (15-20 ml pe zi);
–    margarine vegetale: 15-20 g pe zi.

 

 

Alimente interzise: zaharul sub toate formele de absorbtie rapida: dulciuri, ciocolata, dulceata, miere, bauturi zaharoase, biscuiti, produse de patiserie.

 

 

Exemplu de regim pentru un diabetic:

–    Micul dejun: cafea, ceai sau lapte; 3 felii paine (45 g) sau 3 pesmeti cu 15 g unt; o felie de branza telemea sau un ou fiert.
–    Pranz: ½ grepfrut; 150 g friptura slaba la tava; 120 g cartofi sote cu 2 rosii; o felie de branza cu usturoi si verdeata; ¼ l vin.
–    Gustarea de la ora 16: o cafea cu lapte cu indulcitor daca este nevoie sau o cacao cu lapte fara zahar + 2 pesmeti cu unt.
–    Cina: ciorba de legume; pulpa de pui fara piele la tava; salata verde asezonata; 30 g branza;1 mar.

 

 

Este foarte important ca diabeticul sa aiba un cantar de bucatarie si sa invete sa dozeze cantitatile de amidon, de legume si fructe, asa cum i-a recomandat medicul nutritionist.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *