Am locuit pe Calea Dorobanților în spate la Piața Mărăști timp de 30 de ani, astfel că toată zona cuprinsă între Piața Mărăști și sensul giratoriu reprezintă pentru mine ”acasă”. Îmi amintesc și când s-a ridicat Piața Mărăști și când s-a construit blocul în care se află Poșta, știu toate chioșcurile și micile afaceri ce au făcut parte de-a lungul timpului din universul locuitorilor.
Desigur că atracția principală este Piața Mărăști, dar chioșcurile aflate vizavi și magazinele din stație au jucat și ele un rol important pentru noi, cei care locuim în zonă. La acele chioșcuri am stat la coadă la pâine în ajunul marilor sărbători, de acolo am luat legume sau fructe că erau mai ieftine decât în piață, am cumpărat flori, înghețată și țigări, am mâncat shaorma cu de toate, iar unii dintre noi au jucat la ”păcănele”.
Acele chioșcuri au dispărut deja, iar Primăria va demola și stația care este acolo de 25 de ani. Unii dintre comercianți au muncit aici zeci de ani, iar acum sunt nevoiți să plece, spre disperarea lor și regretul celor care le căutau marfa. Desigur că toți ne dorim ca zona să fie modernizată, însă o urmă de regret există în fiecare dintre noi, dar mai ales în cei mai în vârstă pentru care chioșcul aflat în fața blocului era de mare ajutor.
Stația și chioșcurile din jur au fost și loc de întâlnire și loc de socializare. Acolo mă întâlneam cu colegii de clasă să mergem pe jos spre școală iar la chioșcul de ziare mi-am cunoscut vecinii, când așteptam la coadă la 6 dimineața să cumpărăm cărțile verzi care se vindeau cu ziarul Adevărul. Pentru noi aceste construcții fac parte din copilăria noastră, am crescut cu ele. Zona a devenit însă o atracție pentru vânzătorii ambulanți care își comercializau marfa cu acordul Primăriei, iar asta a transformat totul într-un bâlci de prost gust. Locuitorii au început să fie deranjați de mizerie, de aglomerație și de gălăgie. Primăria a decis astfel că va moderniza complet zona, eliminând total chioșcurile și comețul stradal.
Comercianții au încercat luni de zile să îl înduplece pe primarul Emil Boc să le găsească și lor un loc în proiectul de modernizare, dar Boc a fost de neclintit. Am participat și eu la ședințele în care acești oameni au cerut să nu fie lăsați fără singura lor sursă de venit, dar primarul a rămas surd la rugămințile lor. Desigur că vor fi mutați în alte zone, dar mulți dintre ei se află aici de mai bine de 20 de ani, clujenii îi știau, aveau clientela formată. Pentru mulți dintre ei această mutare va fi sinonimă cu falimentul.
După eliminarea chioșcurilor, punctul culminant al procesului de modernizare este reprezentat de demolarea stației de autobuz care acum găzduiește chioșcul de bilete, o casă de amanet, o shaormerie, o sală de jocuri și vânzători stradali de flori. Chiar dacă în ultimii ani a devenit locul de întâlnire pentru diverse persoane puse pe scandal, creând o permanentă stare de disconfort călătorilor, dispariția acestei construcții va pune punct unui capitol din care au făcut parte toți cei care locuiesc în apropiere sau care erau în trecere. Demolarea stației reprezintă sfârșitul unei ere care a început după comunism și care a marcat o întreagă generație.
Desigur că mă bucur pentru tot spațiul pietonal câștigat prin eliminarea comețului stradal. Acesta va fi folosit cu entuziasm de copiii și vâstnicii care locuiesc în cele câteva mii de apartamente, mai ales că spațiul verde și parcurile sunt o raritate în această zonă. Regretul meu este că din cauza acestei pandemii care mă ține blocată în actuala locuință nu am avut ocazia să revăd zona înainte de a fi demolată. Când mă voi întoarce, nimic nu va mai fi cum știam. Un reper important al copilăriei mele va dispărea pentru totdeauna.