FOTOGRAFILA

De pe trecerea de pietoni Poliţia Locală veghează. Fie să nu se fure Flacăra veşnică şi wi-fi-ul din băncuţele extrem de inteligente, fie au inaugurat două din cele peste 7000 de locuri de parcare promise

Ieri, pe la orele prânzului, şoferii în căutare de un loc de parcare în Oraşul Mobilităţii Cluj-Napoca, au fost surprinşi să constate că municipalitatea a mai creat două din cele peste 7000 promise, acum vreo mai mulţi ani (nici nu mai contează), de către Emil Boc.

Bietul Miluţ, de care ne tot legăm noi, că suntem răi, a promis încă de acum zece ani rezolvarea problemei parcărilor în Cluj-Napoca. Dacă în 2008 Emil Boc anunţa construirea câtorva parkinguri centrale şi de cartier, în 2012 a revenit cu promisiunea sa, şi chiar a crescut numărul parkingurilor şi ale locurilor de parcare promise: „Vom finaliza parkingurile începute şi vom identifica, cu sprijinul cetăţenilor, noi amplasamente pentru a construi parkinguri supraterane în toate cartierele oraşului și parkinguri subterane în zona centrală. Vom realiza cel puţin 7.000 de noi locuri de parcare”.

Iată că cetăţenii pot mulţumi Poliţiei Locale că a identificat măcar două locuri de parcare în zona centrală. Aşteptăm să ni se spună preţul de parcare pe oră. Că ieri nici un şofer n-a putut afla, poliţiştii locali staţionând cele două maşini pe acele locuri atâta vreme încât s-au plictisit şi au plecat. În maşina din dreapta, cum ne utăm la fotografie, staţiona şi un poliţist local. În cea din stânga nu. Chit că e posibil să fi fost mai mulţi poliţişti locali în interior, dar, fiind voba despre noile maşini electrice ale municipalităţii, cele dotate, în pofida legii, cu cu folii fumurii, nimeni nu a putut vedea nimic.

Şi ar mai fi o întrebare: fiind haşurat locul dde sub maşini, să fie vorba de trecere pentru pietoni, sau de parcare pentru persoane cu handicap sever?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *