Din oras

În Grădina Botanică din Cluj, cercetarea se face ca în 1925. Cum arată spațiile care nu sunt accesibile publicului – FOTO

Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca este un obiectiv vizitat de tot mai mulți turiști. Din păcate, unele spații restricționate publicului și destinate ”cercetării” arată exact ca în anul 1925, atunci când a fost deschisă oficial Grădina Botanică. Imaginea feerică din spațiul virtual a acestei grădini este știrbită tocmai de așa-zisele ”sere” ce nu sunt destinate publicului. 

”Grădina Botanică se întinde pe o suprafaţă de 14 ha, teren cu configuraţie variată, potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de pe diferite continente.

Grădina Botanică este vizitată anual de circa 150.000 de persoane, fapt ceea ce îi conferă statutul de un adevărat simbol al Clujului”, se precizează pe site-ul Universității Babeș-Bolyai, în a cărei administrare se află Grădina Botanică „Alexandru Borza”.

Grădina Botanică este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Dar știți cum e cu monumentele istorice în România? Precum este cultura ori cercetarea. De altfel, până și administrarea acestui spațiu lasă de dorit.

Aceste imagini reprezintă un simbol al cercetării științifice din Cluj-Napoca și, probabil, din întreaga țară.

Pentru că, nu-i așa?, Grădina Botanică ”Alexandru Borza” este ”o instituție științifică, didactică și educativă”.

Imaginea de mai sus (și altele asemenea) pot fi găsite în spațiul online. Tot acolo puteți vedea și imagini profesioniste, imagini ce redau frumusețea Grădinii Botanice din Cluj-Napoca.

Din păcate, imaginile neprofesioniste, surprinse de un simplu vizitator, un turist oarecare, reflectă un spațiu prea puțin îngrijit, ”restricționat publicului”, dar ”destinat cercetării”.

”Nefiind deschise publicului, scopul nu este să se facă un circuit de vizitare, ci să gestionăm plantele cât mai economic și într-un spațiu cât mai potrivit. Până la urmă, pentru plante nu este o problemă. Plantele nu sunt puse în pericol, pentru că altfel am fi luat măsuri de urgență.

În ultimii ani nu am avut proiecte în desfășurare pe partea serelor. Iar problema de acolo ține mai degrabă de întreținerea spațiilor și de administrație. Integritatea plantelor sau a structurii clădirii respective nu sunt afectate. Poate că aspectul nu este cel mai potrivit. 

Ne dorim crearea unor sere pentru public, pentru vizitare, unde să putem expune o parte din acele plante.

Unele dintre ele sunt plante deosebite, valoroase. 

Din păcate, nu am găsit încă fonduri la nivelul Universității ca să putem investi. Sperăm ca anul viitor să încercăm o investiție majoră și care să deschidă spații noi spre vizitare publicului”, a declarat directorul Grădini Botanice din Cluj-Napoca, Cosmin Sicora.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *