In vizor

"De ce sa ma tem pentru functia mea, daca nu s-au temut deputatii si senatorii?". Soarta edililor traseisti, in mainile Parlamentului

Curtea Constitutională a Romaniei a publicat marti motivarea deciziei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.55/2014, asa-numita Ordonanta a Traseistilor. Parlamentul urmeaza sa decida in curand daca primarii, viceprimarii si consilierii care au profitat de aceasta si au schimbat partidul in 2014 isi vor pierde functiile. Primarii clujeni aflat in aceasta situatie spun ca nu au temeri legate de asta, mai ales ca exista si parlamentari care au facut acelasi lucru pe parcursul carierei. 

Judecatorii Curtii Constitutionale au publicat motivarea deciziei de a declara neconstitutionala Ordonanta de Urgenta a Guvernului, prin care alesii locali au putut migra, timp de 45 de zile, de la un partid la altul, fara sa isi piarda mandatul castigat la alegeri.

„Curtea constata ca Parlamentul va trebui sa respinga prin lege ordonanta de urgenta neconstitutionala (…) si sa reglementeze, in acord cu art.115 alin.(8) din Constitutie, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.55/2014 (respectiv între data de 2 septembrie 2014 şi data publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I), pentru a le pune de acord cu decizia Curtii Constitutionale. In acest context, Curtea reaminteste faptul ca deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice si trebuie aplicate, potrivit principiului constituţional al comportamentului loial (…), de catre Parlament în sensul restabilirii stării de constitutionalitate”, arata in documentul citat de gandul.ro.

Situatia trebuie rezolvata in Parlament, dupa cum precizeaza si Gheorghe Vuscan, prefectul Clujului. 

„Parlamentul va trebui sa respinga prin lege ordonanta de urgenta si sa reglementeze masurile necesare cu privire la efectele juridice propuse in perioada de aplicare a ordonantei, din 2 septembrie 2014 pana ieri. In functie de decizia care se va lua in Parlament va trebui sau nu sa intervina prefectul, consiliile judetene sau consiliile locale. Daca Parlamentul va decide ca alesii locali care au uzat de ordonanta trebuie sa isi piarda mandatele, atunci prefectul trebuie sa intervina si sa emita ordin prin care constata incetarea de drept inainte de termen a mandatului de primar. Sigur, la randul lor consiliile locale hotarasc pentru consilierii locali, la fel si consiliul judeteni. In ipoteza cealalta, in care Parlamentul decide ca acestia sa nu isi piarda mandatul, situatia ramane asa cum este”, a precizat prefectul. 

Din judetul Cluj, s-au mutat la PSD la PNL edilul din Sandulesti, precum si primarul cat și viceprimarul Sanmartin. In aceeasi situatie se mai afla viceprimarii din Apahida, Iclod si Caseiu. Din PDL au „migrat” primarii din Jichisu de Jos si Bobalna. De ordonanta au mai profitat si mai bine de 20 de consilieri locali din Turda, Campia Turzii si Gilau, precum si doi consilieri judeteni. 

„Eu n-am de ce sa ma tem. De ce sa ma tem pentru functia mea, daca nu s-au temut deputatii si senatorii? Sa se judece in Parlament. Pentru ceilalti nu n-a fost neconstitutionala”, a declarat Ioan Moncea, primarul comunei Jichisu de Sus.

De aceeasi parere este si Ioan Fartan, primarul din Sanmartin. 

„Nu am de ce sa tem. Nu am facut nimic ilegal, am trecut la alt partid conform unei ordonante care era in vigoare. Daca nu era constitutionala, trebuia sa nu o dea de la bun inceput”, a spus acesta. 

La nivel national, numarul alesilor locali care au profitat de ordonanta promulgata chiar inainte de alegeri se ridica la cateva sute. 

Foto: gherlainfo.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *