Anchete

David Ciceo, șeful Aeroportului clujean, s-a dilit: a dat ordin să se ridice garduri despărțitoare fără autorizație de construcție, fără nicio aprobare de la nimeni. Afacerea GOTO Parking, pusă în pericol

Nimeni nu îi poate nega lui David Ciceo munca asiduă dusă pentru dezvoltarea aeroportului clujean în ultimii 20 de ani însă statul pe scaunul de șef timp de mai bine de două decenii îl împărățește pe orice om. Și David Ciceo nu mai înțelege diferența dintre proprietatea statului și propria sa moșie considerând că aeroportul clujean îi aparține.

În ultimii ani, David Ciceo a dezvoltat un război personal cu Alin Tișe, șeful Consiliului Județean, ignorând două lucruri esențiale și anume faptul că Alin Tișe îi este șef direct din punct de vedere politic căci este ales legitim în fruntea Consiliului Județean și faptul că Consiliul Județean este acționar majoritar al Aeroportului.

Ciceo refuză pur și simplu să înțeleagă că Aeroportul nu este moștenire de familie și nici proprietatea sa. Ca să dea o cvasilegitimitate publică demersurilor sale, Ciceo are 3 abordări:

Prima: apelează mereu la sindicatul aeroportului pe care îl scoate în față ori de câte ori este vorba despre vreun conflict care vizează interesele aeroportului. Sindicatul este compus în general din oamenii săi care îl ascultă fără să crâcnească, nu îi ies din cuvânt și declară tot ce zice șeful. Vă dați seama că opinia publică nu înțelege asemenea nuanțe în lumina reflectoarelor când Alin Tișe vorbește despre problemele cu alcoolul ale lui Ciceo sau despre refuzul lui de a colabora cu CJ.

Tișe pare un tiran când David Ciceo aduce „sindicatul” compus din „oameni ai muncii”, dând impresia că sunt oropsiți și că abia au după ce bea apă. În fapt, aeroportul clujean s-a transformat într-o sinecură pentru tot felul de pile și relații.

A doua manevră la care apelează David Ciceo este atunci când face referire la Consiliul de Administrație care „îl obligă să ia decizii”. În fapt, CA al Aeroportului este compus din slugile sale, oameni bine selecționați care sug colateral din bănetul Aeroportului și care, de asemenea, nu crâcnesc în fața lui.

În fine, ultima redută este presa locală pe care David Ciceo o tot scoate la înaintare insinuând că ar controla-o. Ciceo își amenință dușmanii cu presa în baza contractelor de publicitate pe care Aeroportul le are. Chiar dacă mulți dintre șefii de publicații nu sunt foarte încântați de acest lucru, mai ales că știind că Ciceo s-a transformat enorm în ultimii ani: dintr-un manager diplomat și vizionar într-un isteric buhăit care își înregistrează prietenii, colaboratorii, care amenință pe toată lumea cu dosare și plângeri penale, promovând conspirații numai de el crezute, folosind formule clișeistice la majoritatea discuțiilor pe care le are, de genul: „vor să ne fure Aeroportul „grupul infracțional organizat compus din Tișe, Rațiu și Salanță etc”.

Ani de zile, câtă vreme am văzut onestitate în demersurile sale, noi cei de la Ziar de Cluj am fost o tribună de la care Ciceo și-a exprimat ori de câte ori a vrut punctul de vedere. „Ziua Sparangheliștilor” însă, zi în care David Ciceo a greșit flagrant și încă nu a fost pedepsit pentru acțiunile sale abuzive și rău voitoare, ne-a arătat că acest om prin atitudinea sa, adeseori irațională, este foarte aproape să pună în pericol însăși existența operațională a aeroportului. Este și motivul pentru care am refuzat în acest an să mai răspundem cererilor de publicitate venite din partea aeroportului clujean. Nimeni din presa locală nu o duce strălucit, însă la Ziar de Cluj preferăm să anulăm orice echivoc în această privință.

Revenind la „Ziua Sparangheliștilor”, reamintim pe scurt ce s-a întâmplat în acea zi de miercuri, dis de dimineață: circa 2000 de români s-au înființat în fața Aeroportului clujean fără să existe vreo atenționare în acest sens la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență. David Ciceo știa cu multe zile înainte că vor fi zeci de zboruri, că trebuie un plan de organizare fiindcă eram în mijlocul epidemiei și carantinei. Deși compania GOTO Parking care administrează parcarea îi solicitase cu mult timp înainte detalii despre eventuale operațiuni și zboruri pentru a pregăti parcarea în vederea distanțării sociale, Ciceo a ales să nu le răspundă decât în ziua nebuniei și și atunci la amiază. Ca un laș, șeful Aeroportului a dat vina pentru situația creată pe firma care gestionează parkingul deși aceștia nu aveau nici informațiile, nici responsabilitățile necesare.

Ceva nu îi convine domnului David Ciceo deși ea desfășoară un contract legal și a făcut investiții semnificative în îmbunătățirea serviciilor, cheltuind sute de mii de euro pe tehnologie, marcări și ambianță. GOTO Parking a preluat anul trecut de la controversata firmă UTI contractul de concesiune al parcării. Cel care a cedat concesiunea este preferatul securiștilor Tiberiu Urdăreanu, cel care a avut celebra discuție despre mită cu actualul premier al României.

Fiind cu dosare penale și firme în insolvență, Urdăreanu a căutat să valorifice pe cash „bijuteriile coroanei”, printre care și această parcare, semnată în condiții extrem de avantajoase acum mulți ani, condiții avantajoase care au fost posibile doar datorită faptului că Urdăreanu era foarte bine conectat cu Serviciile Secrete și dădea tone de șpăgi. Că dădea șpăgi nu este un părerist de ziarist. În dosarul Uioreanu, procurorii DNA îl surprind pe fostul director UTI plasându-i 10.000 euro în parcarea de la Iulius Mall consilierului județean Ioan Petran. Așadar, șpaga de la UTI către administrația județeană clujeană părea să fi fost un lucru obișnuit. Imediat ce parcarea a trecut din ghearele lui Urdăreanu în mâinile GOTO Parking, atitudinea lui David Ciceo s-a schimbat radical. Ani de zile cât a fost Urdăreanu „tăticul parcării clujene”, David Ciceo nu îndrăznea să scoată vreo consoană, darămite să behăie ceva despre vreo problemă în contractul cu UTI. Nu e clar dacă Ciceo lua șpagă de la UTI sau era liniștit de pilele securistice ale lui Urdăreanu, însă este o realitate. Concesiunea parcării în era UTI nu i-a ridicat lui Ciceo nicio sprânceană.

Lucrurile s-au schimbat radical în momentul în care GOTO Parking a preluat concesiunea. Conducerea acestei companii nu le are nici cu șpăgile, nici cu securiștii și a intrat imediat în vizorul lui Ciceo care a început să facă mizerii angajaților firmei GOTO Parking. Să fie oare pentru că managementul GOTO Parking nu „dădea din urechi”?

Cert este faptul că în momentul în care afacerea a fost preluată de la Urdăreanu, noua conducere a GOTO Parking a descoperit că există nu mai puțin de 2000 de carduri emise de care nu știa nimeni nimic și care erau folosite de piloșii și obligațiile lui Ciceo de la mahări din Finanțe până la directori de instituții, judecători, oameni de afaceri, politicieni.

Cardurile așa cum aveau să afle noii proprietari se strânseseră în număr atât de mare de-a lungul timpului la solicitarea expresă a lui Ciceo, care pe vremea lui UTI, când răncălea că vrea 100 de carduri, UTI se executa imediat fără să întrebe dacă va plăti cineva pentru ele sau cui sunt alocate. Situația a ajuns așa de nasoală că până și taximetrișii mai piloși din Cluj râdeau pe înfundate de colegii lor mai puțin bine poziționați dându-le cu tifla peste nas. Sau mai bine zis cu cardul de acces gratuit.

Atitudinea lui Ciceo în relaționarea cu parcarea, care este administrată de un privat, a devenit atât de tensionată încât nu există zi sau săptămână în care Ciceo să nu le facă câte o mizerie angajaților GOTO Parking. Aburii alcoolului consumat în timpul serviciilor și consumat constant, zi de zi în ultimii ani, îl fac pe Ciceo să creeze scenarii apocaliptice, schizoidice. În capul său a intrat ideea că conducerea GOTO Parking este pe o mână cu Tișe, fiindcă toți oamenii care îl critică pe Ciceo sau îl fac să respecte o anumită rânduială primesc automat ștampila de oameni ai lui Tișe, iar Ciceo intră în război cu ei atacându-i în presă, hărțuindu-i cu plângeri penale.

Nasol este și că lui Alin Tișe i-a intrat în cap că parcarea poate fi speculată ca motiv în războiul său cu Ciceo, motiv pentru care „cu totul întâmplător”, CJ a emis o hotărâre prin care dă Aeroportului jumătatea din parcarea pe care GOTO o administrează, aruncând practic gaz pe foc. Prin această manevră de șah administrativ, Tișe îl obligă pe David Ciceo să preia cartoful otrăvit și să dispună operarea părții sale de parcare. Acest lucru înseamnă automat înjumătățirea teritoriului de operare pentru GOTO Parking, dar înseamnă și că Aeroportul devine concurent comercial al privatului care avea deja concesiunea. În toată această nebunie, Ciceo a ales să mai apese pe pedala intimidării și să dispună astăzi montarea unui gard despărțitor între cele două parcări, lucru care va genera o bulibășeală de nedescris. Problema este că edificarea gardului se face fără autorizație de construcție și fără un fundament legal doar pentru că așa vreau mușchii lui Ciceo.

UPDATE BREAKING NEWS

Gheorghe Nichita a fost condamnat acum o oră, definitiv, la 5 ani de închisoare cu executare pentru că a luat șpagă aproape 2 milioane de dolari de la Tiberiu Urdăreanu, șeful UTI. Sper că nu mai e nevoie de un alt comentariu suplimentar.

Având în vedere cele întâmplate astăzi, i-am adresat câteva întrebări lui Adrian Lotrean, administrator al GOTO Parking:

Avem informatii ca astazi angajati ai aeroportului au inceput sa puna la ordinul lui David Ciceo un soi de gard despartitor intre locurile de parcare. Despre ce este vorba?

Săptămâna aceasta am avut cu toții o întâlnire la Prefectură împreună cu reprezentanți ai Aeroportului și ai Consiliului Județean pentru a găsi o soluție astfel încât lucrurile în cadrul parcării să nu degenereze pentru că activitatea aceasta de instalare a gardului a început în mod abuziv încă de săptămâna trecută și în cursul zilei de joi s-au instalat o serie de stâlpi și o parte din gardul respectiv și fiindcă suntem într-o perioadă mai specială legată și de pandemia de COVID și avem o serie de recomandări făcute de către Poliția Transporturi Aeriene referitor la modalitatea în care să fie gestionată parcarea pentru evitarea aglomerărilor care s-au mai întâmplat și în 9 aprilie am solicitat sprijinul Instituției Prefectului pentru a găsi o soluție până se clarifică situația juridică dintre noi și Aeroport, să găsim o modalitate în care lucrurile să fie administrate în cadrul parcării într-un mod cât mai adecvat și să putem asigura măsurile de distanțare socială.

În urma discuției respective a rămas ca Instituția Prefectului să analizeze emiterea unei decizii în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, însă se pare că domnul Ciceo, fără să mai aștepte o soluție de acest gen în mod total abuziv s-a apucat să construiască fără autorizații și fără aprobări de la Primărie și de la alte instituții. S-a apucat să construiască un gard în perimetrul parcării separând parte din parcarea respectivă astfel încât să nu poată fi utilizată.

Cum de s-a ajuns la aceasta situatie si de ce credeti ca David Ciceo a ales aceasta masura restrictiva de marcare a teritoriului sau?

Eu cred că nu îl interesează foarte mult soarta pasagerilor sau modul în care clienții acestui aeroport își vor găsi locul de parcare sau siguranța lor. La fel, nu l-a interesat nici în 9 aprilie siguranța oamenilor care au fost puși să aștepte în parcare. E un manager care nu dă dovadă de nicio minimă diligență cu privire la situația pandemiei COVID prin care trecem. Este mânat doar de ambițiile lui personale și de dorințele lui personale de a deveni pe lângă director de aeroport și stăpân de parcare în loc să lase profesioniștii care se ocupă de astfel de activități să gestioneze cât mai eficient o parcare a Aeroportului Cluj-Napoca. Domnul Ciceo dorește să își facă propria lui parcare pentru că în loc să rezolve problemele pe care le are în gestionarea activității din Aeroport crede că utilizând sau administrând o activitate de parcare în perimetrul Aeroportului o să eficientizeze el și să facă mari profituri în desfășurarea acestei activități care să îi acopere pierderile pe care le face în perioada aceasta din activitatea Aeroportului.

Ce aveti de gand sa faceti in aceasta situatie? Aveti de gand sa faceti denunt penal?

Analizăm împreună cu avocații noștri să vedem demersurile legale cele mai optime pe care le putem utiliza. Nu excludem să formulăm și plângere penală pentru că până astăzi mai aveam posesia acelei parcări. Conform contractului de concesiune cu Consiliul Județean, avem dreptul exclusiv de a administra parcarea Aeroportului, dar acest drept este vătămat de atitudinea reprezentanților Aeroportului.

Cu siguranță vom face și o acțiune în instanța civilă pentru a ne apăra posesia asupra suprafeței respective și pentru demersurile care s-au făcut astăzi, respectiv înlăturarea unor garduri pe care le-au făcut.

Referitor la intalnirea de la Prefectura, cine a mai participat si ce s-a mai discutat acolo?

Au mai fost domnul Ciceo împreună cu reprezentanții sindicatului angajaților din Aeroport, domnul Marius Mînzat din partea Consiliului Județean, domnul general Ioan Moldovan din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și domnul Cărbune, reprezentantul Poliției Transporturi din Aeroport.

Ce a spus domnul Ciceo în cadrul întâlnirii?

Inițial a spus că gardul respectiv nu este decât o delimitare, o chestiune provizorie și că el este forțat de către Consiliul de Administrație să facă aceste demersuri. A solicitat Instituției Prefectului emiterea unei decizii pentru că în interiorul Aeroportului parchează inclusiv angajați ai Aeroportului, persoane care au calitatea de angajați ai instituțiilor care își desfășoară activitatea în Aeroport.

Problema este că separând cele două parcări prin gardul pe care domnul Ciceo îl construiește, numărul de locuri care rămâne în amplasamentul din fața terminalului de plecări și de sosiri va fi ocupat probabil 80% de către angajați care își desfășoară activitatea în cadrul Aeroportului. În unele momente probabil nu vor exista deloc locuri libere de parcare pentru că atunci când există schimburi de tură și se aglomerează activitatea, vor fi ocupate toate locurile de parcare astfel încât pasagerii care vor veni să își lase mașina în interiorul Aeroportului vor avea o dificultate în a-și găsi un loc de parcare. Dar pe domnul Ciceo nu îl interesează soarta pasagerilor ci ambițiile lui personale.

In conditiile date in ce masura este afectat contractul dvs ca si business si cum ii va afecta pe cetatenii orasului?

Business-ul nostru deja este puternic afectat de pandemie, care a redus semnificativ traficul atât în Aeroport cât și în parcare. Prin acest gard pe care domnul Ciceo îl construiește practic se reduce la jumătate numărul de locuri disponibile și așa cum spuneam anterior, mare parte din locurile de parcare sunt utilizate de către angajații aeroportului și ai instituțiilor care își desfășoară activitatea în aeroport, angajați care nu plătesc locurile de parcare și le folosesc gratuit. Din acest punct de vedere, business-ul este afectat semnificativ pentru că vom pune la dispoziție locuri de parcare cu titlu gratuit pentru care noi plătim redevență. Domnul Ciceo a făcut deja o ofertă pe care a comunicat-o mai multor companii care desfășoară activitatea în aeroport prin care a oferit aceste locuri de parcare pe care domnul Ciceo vrea să le administreze la prețuri care sunt mult mai mici decțt valoarea redevenței pe care compania noasrtă o plătea Consiliului Județean. Practic noi plătim 125 euro pe loc de parcare pe an, iar domnul Ciceo le-a oferit la prețuri între 500 și 200 lei, în funcție de numărul de abonamente care se vor încheia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *