Eveniment

Anchetă epidemiologică la Sălicea: ”Îmbolnăvirile cu COVID-19 din Sălicea au pornit de la Biserica Penticostală”. Primarul Cristinel Popa își face campanie electorală, mimând grija, pe seama COVID-19

Ancheta epidemiologică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj arată că, în urma unei adunări a aproximativ 150 de persoane la biserica în cauză, a rezultat răspândirea virusului printre credincioși.

În loc ca rezultatul epidemiologic să fie făcut public de către Direcția de Sănătate Publică Cluj, sau de către prefectul Clujului, așa cum ar fi fost normal, acesta este folosit în scop electoral de către primarul comunei Ciurila, Cristinel Popa, care vrea să arate cât este el de preocupat de soarta celor pe care-i păstorește și îi va chema să-l repună în funcție să nu facă mai nimic timp de încă patru ani.

„Având în vedere cazurile recente de Covid-19 din comuna noastră, precum și faptul că ancheta DSP a dezvăluit apariția virusului în cadrul comunitatii bisericii penticostale din satul Salicea, am luat personal legătura cu reprezentanții acesteia Astfel, le-am solicitat acestora să anunțe fiecare membru al comunității penticostale, ca în cazul în care considera că au luat contact cu o persoana infectată sau dacă prezintă simptome specifice infectării cu noul coronavirus, să se autoizoleze de urgență și să anunțe DSP Cluj”, a transmis primarul comunei Ciurila, Cristinel Popa.

Cu acest comunicat, transmis mass media să-și facă campanie electorală pe banii ”ciurilenilor”, Cristinel Popa se poate întoarce la ceea ce știe mai bine: să risipească pe prostii ”averea” comunei, că vrea și că poate (ca în fotografie). El dă bani pe agape electorale, muzică populară, serbări câmpenești, ”filmulețe de prezentare” în care vorbește poticnit ca un copil analfabet, în timp ce sunt sate din comună care încă așteaptă canalizare, apă, gaz.

Până în prezent, șase persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus în satul Sălicea. Departe de a fi un adevărat focar, situația nu este îmbucurătoare.

PS: Îl întrebăm pe reprezentantul DSP Cluj, numitul Mihai Moisescu-Goia, care are impresia că poate ignora mass media locală și e abilitat să dea informații numai la ”Capitală”, de ce nu a făcut DSP Cluj această informare cu privire la ancj=heta epidemiologică din Sălicea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *