In vizor

DACĂ RAED ARAFAT ÎI VREA, AMBULANŢIERII NU-L VOR: Angajații serviciilor de ambulanță au votat să rămână sub administrarea Ministerului Sănătății

Scris de 1207

Potrivit rezultatelor unui referendum, din cei 7.924 de angajați ai serviciilor de ambulanță care s-au exprimat, 7.833 au votat pentru rămânerea în coordonarea Ministerului Sănătății, arată un comunicat al ministerului. În cursul zilei de joi, ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, Asociației Serviciilor de Ambulanță din România, membri ai Comisiei de Medicină de Urgenţă şi Dezastre a Ministerului Sănătăţii, scrie Mediafax.

În cadrul întâlnirii s-a realizat o trecere în revistă a situației medicinei de urgență din România, cu accent asupra rolului esențial pe care-l au Serviciile județe de ambulanță (SAJ) și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). Ținând cont de faptul că peste 90% din intervențiile medicale de urgență prespitalicești la nivel național sunt furnizate de SABIF/SAJ-uri, ministrul Sănătății a argumentat necesitatea unei schimbări de abordare, fiind nevoie de angajarea unui mai mare număr de medici de urgență în serviciile de ambulanță. În acest fel vor putea fi acordate mai ușor populației servicii medicale de calitate, iar presiunea asupra spitalelor va fi redusă.

Ministerul Sănătății va iniția demersurile necesare pentru completarea Ordonanței de Guvern nr. 18 din 2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în sensul flexibilizării procesului de pregătire profesională a personalului medical superior, angajat în SAJ/SABIF cu o vechime mai mare de 10 ani.

Au fost discutate solicitările de natură salarială din partea partenerilor de dialog social ai Ministerului Sănătății. Conducerea ministerului va iniția la nivel guvernamental demersurile necesare pentru revizuirea salarizării personalului din serviciile publice de ambulanță, prin modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul corectării salariilor pentru funcțiile de asistent medical, operator-registrator de urgență și a funcțiilor asimilate, stabilirii salariului pentru personal TESA și muncitor, respectiv pentru managerul general și membrii Comitetului director. În plus, Ministerul Sănătății va evalua posibilitatea stabilirii procentelor de spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase pentru personalul serviciilor publice de ambulanță.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a insistat asupra nevoii de menținere a unei baze tehnice moderne în cadrul serviciului de ambulanță, pentru a putea fi acordate servicii medicale de calitate. Ministerul Sănătății va întreprinde pașii administrativi necesari pentru semnarea contractului subsecvent pentru anul 2022 a achiziției de ambulanțe din contractul-cadru multianual contractat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au prezentat rezultatul referendumului din serviciile publice de ambulanță, privitor la respectarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 95/2006 privind coordonarea serviciilor publice de ambulanță de către departamentul de specialitate al Ministerului Sănătății. Conducerea Ministerului Sănătății și reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au decis încheierea unui protocol de colaborare, în vederea dezvoltării, profesionalizării și consolidării serviciilor de ambulanță.

Secretarul de stat Raed Arafat susține un proiect de act normativ, pus în transparență, privind trecerea medicinei de urgență la Ministerul de Interne. Proiectul l-a deranjat foarte mult pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a amenințat cu demisia.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Rautacisme
    Întrebare a la Radio Erevan: Ce OSĂ conțină Parcul Gh. Dima din Zorilor, care trebuia licitat încă de anul trecut? OSĂ conțină beton și dale. Și 1001 povești despre arbori în plus
  • Acum 3 hours General
    Ciolacu: Președinta Ungariei a făcut declarații total inacceptabile, cu caracter revizionist pe tema Transilvaniei
  • Acum 4 hours Politica
    PROASTA COMUNICARE A PSD ÎN GREVA PROFESORILOR: Când nu s-a respectat niciodată Legea care acordă 6% din PIB Educației, să vii să contracarezi ”dreptul la grevă” cu ”dreptul la educație”, înseamnă să ai consilieri extrem de proști!
  • Acum 5 hours Eveniment
    Președintele sindicatelor din Educație: ”În momentul de față vorbim de amânarea examenelor”
  • Acum 5 hours Editorial
    Dervișii rotitori de la Guvernare
  • Acum 6 hours In vizor
    Le-au trebuit PATRU ani de la concursul de soluții pentru a ajunge, în sfârșit, să prezinte Comisiei de Urbanism (de Cumetrie din ”bocărie”) reamenajarea Cetățuii!
  • Acum 7 hours Sport
    Dan Petrescu a sărit la bătaie cu propriul jucător și i-a bătut obrazul lui Hagi
  • Acum 8 hours Eveniment
    Greva din învăţământ continuă: ”Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas”
  • Acum 8 hours Politica
    OPTIMISM: Vasile Dîncu susține că ”rotativa” OSĂ se facă
  • Acum 9 hours Politica
    ROTATIVA S-A ÎNȚEPENIT ÎN SARABANDA GREVELOR: Angajaţii CFR protestează luni în faţa Ministerului Transporturilor
  • Acum 19 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
  • Acum 21 hours Politica
    STRÂNȘI DE ”OUȚE”, GUVERNANȚII SE MIȘCĂ: Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Muncii să se întâlnească luni cu sindicaliștii pentru ca legea salarizării să fie finalizată mai repede iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie
  • Acum 1 day In vizor
    Profesorii resping propunerile Guvernului și prevederile OUG anunțată duminică și transmit că vor continua greva: ”Un pic de bani și au redenumit primele, nu asta așteaptă colegii noștri”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE