Un cimitir amenajat pe o suprafață de 20 de hectare și inaugurat de administrația Boc în august 2020, rămâne în continuare închis.
«Este un cimitir-parc, sunt plantați foarte mulți arbori acolo și, pentru o parte din cetățeni, cred că va fi și o zonă în care se vor putea reculege», apreciază reprezentanții autorităților.
„Acolo nu se pot cumpăra locuri de veci, nu există această posibilitate. Locurile de acolo vor fi alocate doar celor care nu mai sunt în viață, adică nu pot fi rezervate.
În anul acesta vom deschide, pentru că încă mai sunt locuri în celelalte cimitire din oraș. Trebuie să avem o chestiune echilibrată în această zonă.
În funcție de cum se vor ocupa celelalte locuri din cimitire, anul acesta vom deschide și cimitirul Moș Ion Roată.
Acolo este un cimitir-parc, sunt plantați foarte mulți arbori și, pentru o parte din cetățeni, cred că va fi și o zonă în care se vor putea reculege”, a promis viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio.
Cimitirul Moș Ion Roată dispune de un număr de cca 5000 de locuri de veci.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca, statistic, se înregistrează 3000 de înhumări anual.
În urma unei hotărâri a consilierilor clujeni, cimitirul urmează să fie extins, chiar dacă a fost inaugurat fără a fi deschis încă.
CITEȘTE ȘI: Cimitirul-în-conservare Moș Ion Roată se extinde: termenul limită al investiției este de 10 ani
Așa-numitul cimitir-parc de pe strada Moș Ion Roată a fost inaugurat electoral în august 2020, când PNL-știi clujeni se pregăteau de alegerile locale. Cu toate acestea, cimitirul continuă să rămână nefuncțional.
Executantul lucrărilor a fost firma SC Tehnodomus SRL, alături de proiectantul SC Civitas Proiectare SRL.
Valoarea totală a contractului a fost de 50.919.836,82 lei fără TVA
În 12 august 2020 Primăria anunța recepția lucrărilor de la cimitirul Moș Ion Roată.
Până în prezent, cimitirul rămâne în conservare, chiar dacă a fost recepționat de Primărie, în condițiile în care reprezentanții autorităților susțin că există suficiente locuri de veci în celelalte cimitire ale orașului.