In vizor

CUM PUTE ARAHATUL DUPĂ CREVEDIA: Intervenția condusă Raed Arafat a fost, din nou, un succes. Soldat, însă, cu 20 de răniți grav și 5 morți, deocamdată

Nu există intervenție coordonată de către acest individ, despre ale cărui proptelre politice habar nu avem care sunt, dar trebuie să fie babane, să nu se lase cu morți, răniți și cu dezvinovățiri care, treptat, se transformă în ”succes”. De la Aura Ion încoace, sunt peste un deceniu de intervenții mărețe ale acestui individ soldate cu zeci de morți și zeci de nenorociți pe viață. Iar modul haotic și discreționar în care și-a bătut joc de o țară întreagă în timpul Pandemiei, cheltuind bani publici și având tupeul să ceară sp nu fie investigați acești bani, trebuiau de mult să îl aducă în atenția organelor abilitate ale statului. Dacă statul român exista și avea astfel de organe. Dar statul român este de cumetrie, așa că habar nu avem cine sunt cumetrii lui Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat în ministerul Internelor, Raed Arafat a prezentat Raportul preliminar de intervenţie în cazul tragediei de la Crevedia din care rezultă că el era ”comandantul acțiunii”, dar că atunci când a ajuns la locul dezastrului, pe 26 august, la ora 20.04, ”dispozitivul era stabilit, oamenii erau stabiliţi, deja trecuse aproape o oră de la intervenţie şi activitatea era în desfăşurare, de la evacuare la răcire. Toate aceste aspecte erau stabilite de pompieri”.

Halal șef al operațiunii care apare la un ceas după ce a început intervenția!

Nu a venit doctorul Arafat ”care este medic civil şi a dat dispoziţii cum să stingă incendiul”, a mai adăugat șeful DSU, precizând că întreaga coordonare ”se face în comun și împreună cu toți colegii care sunt la fața locului”.

Din această declarație rezultă că deciziile rapide care trebuiau luate în acest caz de urgență s-ar fi dezbătut de toți participanții la operațiunea de salvare, cu toate că în același timp, Arafat era comandantul care a dat ordinele.

După cum remarcă și cei de la Deutche Welle, ”la mijloc e o ruptură logică sau o contradicție, din care fondatorul serviciului autohton de urgență vrea să demonstreze că tot ce s-a întâmplat bun în timpul operațiunii de la Crevedia i se datorează și tot ce a fost greșit n-ar avea legătură cu el.”

De-a lungul carierei sale, Raed Arafat a avut cel puțin alte trei situații complicate în care a fost acuzat că ar fi eșuat: Apuseni, Siutghiol, Colectiv.

Mulți morți nevinovați, nesalvați, după operațiuni întortocheate, neasumate, din care unii puteau scăpa, alții puteau fi recuperați. Cu toate acestea, Arafat rămâne probabil cel mai longeviv (sub)secretar de stat, aflat în funcție din 2007, premiat de toți cei trei președinți post-decembriști. Orice ar fi, orice s-ar întâmpla în timp ce e el la ”cârmă”, este nesimțit de neclintit.

Exploziile care au avut loc acum zece zile la stația de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Crevedia au distrus 10 case și au afectat alte 70 de clădiri din jur, au omorât trei localnici și au rănit mai mulți pompieri, 20 dintre ei foarte grav. Între timp,bilanțul morților a ajuns la 5.

Nenorocirea s-a întâmplat fiindcă stația GPL continua să funcționeze, cu toate că pe hârtie punctul de lucru era închis și cu toate că nu mai avea autorizații de funcționare de ani de zile. La Crevedia, majoritatea oamenilor știau despre situați de fapt, în special cei care administrează comuna in frunte cu primarul PSD Florin Petre. O întreagă rețea, din care fac parte social-democrați de frunte, a închis ochii la neregulile din stațiile GPL.

Corupția a produs dezastrul. Apoi, o parte dintre salvatori au ajuns cu arsuri masive la spital, din cauze încă neclare, după cum sugerează Raed Arafat. Poate că așa au vrut ei.

Șeful DSU exonerează de răspundere Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), care a făcut multiple verificări la Crevedia. Pe scurt, secretarul de stat de la Interne a explicat că, în octombrie 2011, ISU Dâmbovița a autorizat stația GPL din Crevedia.

Nouă ani mai târziu, în iulie 2020, după o sesizare, ISU Dâmbovița a făcut un control inopinat acolo și a retras autorizația. În cei nouă ani scurși între autorizare și controlul făcut datorită unei reclamații, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a lăsat lucrurile să curgă. În toamna anului 2020, cei de la ISU au mai făcut un control și au constatat că stația continua să funcționeze. Au dat două amenzi, în total sub 10.000 de euro. În octombrie 2020, ISU e notificat că firma a închis punctul de lucru.

Arafat insistă că ”aici rolul ISU s-a finalizat din punct de vedere al legii”.

Prin urmare, nimeni nu s-a mai ostenit să verifice ce se mai întâmplă la Crevedia – nici măcar proaspăt mortul în accident de motocicletă.

CITEȘTE:

Pompierul care a ridicat autorizaţia staţiei GPL din Crevedia, MORT într-un accident brutal. Arafat: ”Să nu intrăm în conspiraţii”

Să nu intrăm în conspirații, dar măcar să ne mirăm de coincidențe. Că, din coincidență, în coincidență, nu știm de ce în ultimii trei ani stația GPL din Crevedia nu a fost vizitată de niciun subordonat al domnului Arafat. Și nici de ce pompierul acela, proaspăt ieșit la pensie, s-a apucat să ia lecții de motociclism și a murit de cum s-a urcat pe prima motocicletă în poligon.

De asemenea, nu e clar cine e de vină pentru cei 20 de pompieri aflați în stare gravă și nici pentru cei cinci oameni care au murit.

Am putea spera să aflăm câte ceva, peste vreo 10-15 ani, când se vor prescrie faptele  (că așa merge Justiția în Romârlănia pentru cei cu pile, cunoștințe și relații), în urma celor trei anchete începute de procurori. dar ne îndoim profând. Acest stat mafiot-eșuat și-a demonstra, deseori, incompetența și reaua-credință.

Iar din cele mințite public de Raed Arafat, nu rezultă nici măcar de ce până la ordinul premierului Ciolacu nu s-au făcut controale serioase la stațiile GPL din țară, unde au fost depistate, în ultima săptămână, peste 2000 de deficiențe,. Nu se știe nici dacă la DSU există rapoarte anuale despre obiective industriale sau de alt tip care ar putea pune în pericol perimetrele din apropiere. Și dacă da, la ce au fost folosite.