Anchete

Cum au mătrășit procurorul Andra Nicoară și milițianul de la Rutieră Adrian Borangic orice încercare de aflare a adevărului în dosarul fetei ucise, Gabriela Rîpan

Dacă aș fi Andra Laura Nicoară, procuror pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, și aș ști cât de superficial am fost ca procuror în dosarul uciderii Gabrielei Rîpan, mi-aș da o palmă în fiecare zi de rușine și din cauza conștiinței încărcate. Noroc că nu sunt procurorul Andra Nicoară.  

Dumneaei este exemplul perfect al magistratului hipsteraș, protestatar care ajunge prea repede „la oraș” să se ocupe de dosare mult peste nivelul ei profesional sau mental.  

Și nu exagerez când arăt cu degetul spre doamna Andra Nicoară. Dumneaei a fost numită abia în ianuarie 2017 prin decret prezidențial procuror la Judecătoria Dej unde ar fi trebuit să îi fie destul pentru câțiva ani, atât locul cât și nivelul. Dar nu i-a fost. Doamna Nicoară a făcut tot ce a putut ca să nu stea în țărănia de la Dej, orașul proxeneților și să vină „la oraș” ca să poată să doarmă liniștită la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și să se ocupe cu orice altceva decât cu investigarea adevărului. Și nici aici nu exagerez.  

În cel puțin două scandaluri publice doamna procuror Andra Nicoară apare ca fiind semnatara unor liste de protest, ba împotriva deciziei CCR de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, ba împotriva altor decizii luate de politicieni.  

Așa spirit civic și protestatar are Andra Nicoară, încât ai crede că e cel puțin „acoperita” Serviciilor secrete. De la o doamna procuror atât de implicată în viața socială și politică a României, căci o semnătură de acest gen e o declarație de intenție, te-ai aștepta să fie neobosită și neabătută în aflarea adevărului. 

Așa cum voi demonstra în cele ce urmează, dumneaei pur și simplu și-a bătut joc de cercetarea penală din dosarul Gabrielei Rîpan, dar nu oricum, ci în cel mai pervers și jegos mod posibil, folosindu-se de semnătura unui milițian împuțit de la rutieră, Adrian Borangic, astăzi pensionat. Milițian care efectiv a micționat pe orice încercare a familiei victimei și a avocaților săi de a descoperi adevărul în cazul morții Gabrielei Rîpan. 

Vă voi prezent în cele ce urmează un document cutremurător. Este vorba de o ordonanță de respingere a cererilor în probațiune semnată de tablagiul de la rutieră Adrian Borangic. Documentul frapează prin brutalitatea adresării, dar și prin faptul că este semnat de acest milițian nenorocit de la Serviciul Rutieră și nu de doamna procuror Nicoară așa cum ar fi fost cinstit chiar și din punct de vede profesional. Oricum, Doamna Andra Nicoară să țină minte de la mine că, chiar dacă Borangic a semnat mizeria de mai jos, tot dumneaei poartă responsabilitatea profesională și morală a uciderii actuale a oricărei încercări de aflare a adevărului, menirea sa principală ca procuror.  

Având în vedere documentul de mai jos care arată fără putință de tăgadă că în dosarul Gabrielei Rîpan probațiunea a fost făcută cu curul, să ne iertați expresia, și că s-au anulat cu rea voință sau corupție perspective esențiale care ar fi putut duce în mod solid la conturarea vinovăției sau nevinovăției lui Tudor Cîrje, consider că acest dosar ar trebui retrimis la Parchet pentru a fi reanalizat de un procuror competent și cinstit. Fiindcă dacă el va urca în acest fel spre Curtea de Apel, dreptul familiei pentru o judecată onestă va fi dramatic găurit.  

Să dăm cărțile pe față. În 2019 avocatul Alexandru Râșniță, angajat de familia Gabrielei Rîpan a depus în atenția doamnei procuror Andra Nicoară o cerere în probațiune prin care solicita dispunerea unei adrese către DIICOT Cluj pentru ca această instituție să comunice toate declarațiile ucigașului Tudor Ștefan Cîrje în calitate de consumator de droguri, mai ales în dosarul penal 21D/PE/2015.

De ce ar fi fost important un asemenea demers? Fiindcă ar fi arătat că domnul Cîrje are o îndelungată relație cu drogurile încă de pe vremea când era minor. Nu ar fi fost relevantă pentru doamna procuror o asemenea perspectivă? În aceeași cerere de probațiune se solicită către STS un CD cu înregistrarea audio a apelului de la urgențe efectuat în acea seară. De ce ar fi fost important un asemenea demers? Pentru că în continuarea asupra acelei nopți planează semne mari de întrebare cu precădere asupra orelor precise la care ambulanțierii au ajuns, asupra procedurilor efectuate și a momentului ajungerii lui Cîrje la UPU.  

Pentru doamna Nicoară acest lucru nu a fost relevant, după cum nu a fost relevant nici să ceară și să verifice in videouri  motivul prezenței la fața locului a polițistului Dan Pintea care nu avea ce să caute în acea noapte acolo și care avea să fie frate de frate cu interlopii și „pretenarii” lui Cîrje cu care a discutat minute în șir după accident.  

Tot avocatul victimei a cerut și i s-a respins și desfășurătorul convorbirilor efectuate de Tudor Cîrje pe data de 20 ianuarie 2019. De ce ar fi fost extrem de important acest lucru pentru cercetarea penală? Pentru că un procuror cinstit și competent pus pe aflarea adevărului n-ar fi trebuit să ignore creionarea peisajului comunicațional al inculpatului cu câteva ore înainte de accidentul ucigaș. Cu cine a vorbit, cât a vorbit, când a vorbit. Mai mult, dacă domnișorica procuror ar fi fost chiar obsedată de adevăr ar fi putut apela la o șmecherie informativă cu adevărat relevantă și să solicite SRI triungularea cartelelor SIM ale lui Cîrje pentru a depista și locurile prin care acesta a hălăduit prin oraș și prin Florești înainte de accident și să coroboreze aceste dezvăluiri cu declarațiile confuze şi vădit îndoielnice ale lui Tudor Cîrje și ale proxenetului Pop Cosmin, zis Șarpele Nebun.  

Un procuror atent la munca de investigații pentru determinarea adevărului ar fi solicitat și identificat toate înregistrările efectuate de camerele de supraveghere video montate pe traseul pe care s-a plimbat Mercedesul condus de bombardier. Mai ales că, la dosar erau deja depuse toate datele GPS. Dar doamna procuror Andra Nicoară nu este acel gen de procuror, așa că a respins și această cerere în probațiune.  

În mod curios, doamna Andra Nicoară nu a fost curioasă să îl supună pe interlopul ucigaș unui interogatoriu cu detectorul de minciuni. N-ar fi fost relevant acest lucru? Hm.  

Dar ca să nu vă mai țin în suspans, toate aceste lucruri de bun simț cerute de avocatul Alexandru Râșniță ar fi trebuit să fie în primul rând chiar inițiativa doamnei procuror, nu să fie solicitate ulterior. Însă, odată solicitate, ele au fost respinse printr-o ordonanță semnată de un tablagiu nenorocit pe numele lui Adrian Borangic de la Serviciul de Rutieră al Poliției Clujene. Atât de lașă a fost doamna procuror încât nu a avut demnitatea profesională să semneze măcar ea ordonanța.  

În cele ce urmează merită să citim finalul devastator al ordonanței semnată de milițianul Borangic care după ce a făcut acest rahat s-a pensionat degrabă. Zice milițianul Borangic în motivarea respingerii probațiunilor că „solicitările nu sunt relevante și utile în raport cu obiectul probațiunii în cauză”. Vă dați seama cât tupeu corupt pe acest Borangic? Care continuă și spune că „au fost administrate suficiente mijloace de probă” și că „dacă ar fi acceptat aceste minimale cereri de probațiune s-ar tergiversa cauza”. 

 

 

Înțelegeți acum de ce s-ar impune retrimiterea dosarului spre o, în sfârșit, temeinică cercetare suplimentară. Acest dosar a fost făcut muci încă din noaptea în care sângele lui Cîrje a fost schimbat de mămica lui, asistentă medicală la Spitalul CFR.  

Apoi a fost făcut muci de analiza superficială și alterarea probelor in situ a probelor de acolo. Dosarul a fost apoi deșălat și transformat într-o mârțoagă judiciară de incompetența și superficialitatea procurorului Andra Nicoară și, în fine, pregătit pentru a deveni un țambal mut prin decizia absolut șocantă a judecătorului Ramona Mornăilă care a transformat încadrarea din omor în ucidere din culpă a interlopului, pregătind practic o pedeapsă lejeră cu suspendare pentru ucigaș.  

La ce Justiție onestă și obiectivă să se aștepte cei doi părinți, când întreg „sistemul” clujean i-a considera din start drept niște agarici de la Suceava.  

Marele ghinion a lui Tudor Cîrje a fost, două, ca să glumim ca la Radio Erevan. Interlopul a subestimat durerea și determinarea imense a părinților fetei ucise și a subestimat forța Ziar de Cluj. Ancheta mea de ieri despre marile semne de întrebare din dosarul Gabrielei Rîpan a fost citit de 10.000 de clujeni, ceea ce spune multe. 

P.S Doamna judecător Ramona Mornăilă, deși cu siguranță competentă profesional, nu o ageamie ca și doamna procuror Nicoară a reușit să dezamăgească după schimbarea încadrării și în privința felului total straniu de a vedea acest dosar. Fiindcă și ea a respins aceleași cereri de probațiune, depuse de data aceasta la Tribunal, cu obstinație de către avocații părinților fetei. Așa cum puteți observa mai jos, părinții fetei au cerut judecătoarei Ramona Mornăilă nu aberații, ci doar lucruri pertinente și decisive pentru conturarea adevărului. Judecătoarea Mornăilă a răspuns negativ, ceea ce spune multe.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *