In vizor

Pe când şi la Cluj-Napoca? Mai mulți funcționari publici din Primăria Bistrița, vizați de percheziții într-o anchetă privind emiterea autorizațiilor pentru construcții

De la primele ore ale dimineții,  mascații au descins în instituția municipală.  Conform surselor noastre ar fi vizate cabinetele primarului și viceprimarilor, dar și Serviciul Urbanism.

Polițiștii de la Serviciul Judeţean Bistriţa efectuează percheziții domiciliare, la locuințele unor funcționari publici și la sediul Primăriei Bistrița, într-un dosar penal privind emiterea avizelor și autorizațiilor pentru construcțiile civile, potrivit unor surse judiciare.

Polițiștii pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, iar cercetările din dosar vizează posibile infracțiuni privind constituirea de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit sursei citate, urmează ca 10 funcționari din primărie să fie audiați la sediul Inspectoratului de Poliție, pe baza unor mandate de aducere.

„La acțiune participă 25 de polițiști din Bistrița Năsăud și Cluj, conform unui Comunicat al IPJ BN:

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE INFRACȚIUNI ECONOMICE

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud pun în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, la persoane fizice și o instituție din municipiul Bistrița.

Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal aflat în instrumentarea polițiștilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, privind mai multe infracțiuni de fals, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat.

La acțiune, participă polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Bistrița-Năsăud și Cluj.”

Apropos de Cluj şi de Urbanismul de Cumetrie din Primăria Cluj-Napoca, oare când au de gând procurorii clujeni să ne descâlcească mizeriile de acolo?

Mai ales că Însuşi El, primarul Emil Boc, a declarat în week-end că orice ştampilă reprezintă o sursă de corupţie în administraţie. Şi nu ni se pare deloc în regulă că la îndemâna apropiaţilor lui Emil Boc din Primărie a existat o ştampilă cu semnătura acestuia. Despre care ştim doar că a generat mult haos urbanistic.

UPDATE:

Descinderea de la primăria Bistrița dar și la alte 6 locații vizează așa cum s-a oficializat un  dosar de infracțiuni economice, precum abuz în serviciu, fals și constituirea unui grup infracțional organizat. Din primele informații reiese faptul că, dosarul vizează existența a două PUG-uri , fapt recunoscut în urmă cu ceva vreme de unii funcționari.

Conform unor surse neoficiale, e vorba de 7 percheziții care au vizat pe Floare Gaftone, secretarul general al municipiului Bistrița, Monica Pop – arhitect șef, Sabina Malaicu Pop – consilier superior, Monica Szucs – consilier superior și Dumitru Cincea – director executiv Direcția Juridică. Se apre că, anchetatorii ar fi mers și la casa arhitectului Ștefan Tamaș – fost șef Serviciu Urbanism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *