În 1930, conform recensământului de la acea vreme, în România trăiau peste 750.000 de evrei. Aproximativ 300.000 dintre ei au murit în Holocaustul românesc, în timp ce restul care au supraviețuit au luat calea Israelului.
Au rămâs în urmă sub 5000 de suflete. Exodul forțat a însemnat părăsirea orașelor, dar și a cimitirelor unde zac sute de mii de oameni. Cimitire care astăzi se află, majoritatea, în paragină.
Hagadaua(MIDRAȘ) povestește următoarele: „După ce Adam, primul om, a păcătuit și a mâncat din fructul cunoașterii, Dumnezeu i-a spus: prin sudoarea frunții tale vei mânca pâine, până ce te vei întoarce la pământ, căci din ei ai fost luat, căci ești din pământ și din pământ te vei întoarce (Geneza 3:19) și Adam a învățat de la corb să îngroape morții atunci când Cain și-a ucis fratele, pe Abel. Adam și Eva au stat la plâns și la jelit și nu au știut ce să facă cu corpul lui Abel, căci nu erau obișnuiți cu înmormântarea. A apărut un corb al cărui prieten murise. L-a luat, a săpat în pământ și l-a îngropat în prezența lor. Atunci Adam a spus „voi face asemenea corbului” și l-a îngropat pe Abel”.
Îngroparea mortilor e o mițva (lege) din Tora, unde e scris să nu permiți corupului sau să ramana in copac, ci îl vei îngropa chiar în acea zi (Deuteronomul 22:23). Evreii obișnuiesc să-și îngroape morții într-un giulgiu alb, într-un sicriu simplu. În cimitir e interzis accesul cu băutură, mâncare, haine exuberante sau capul descoperit. De asemenea, animalele nu au voie în cimitir. Legea iudaică interzice mutatul mormintelor, chiar și ridicarea de pe pământ a pietrelor de mormânt dărâmate, conform cărții „Memoria Cimitirelor Evreiești”, București 2007.
750 de cimitire abandonate, povara nimănui
Conform datelor oferite de Federația Comunităților Evreiești din România, în țara noastră sunt 810 cimitire, dintre care 750 sunt în localități în care de zeci de ani nu mai trăiesc evrei. Exceptând cimitirele „Filantropia” din București, dar și cele din Brașov, Oradea, Târgu Mureș, Botoșani, memoria strămoșilor comunității de evrei nu e respectată. În Cluj-Napoca există patru cimitire evreiești (pe Calea Turzii 154 și 116, pe Strada Șoimului și pe strada Aviador Bădescu). Comunitatea evreilor din Cluj-Napoca se ocupă de aceste cimitire, însă fondurile sunt limitate și eforturile riscă să fie în zadar de multe ori. Cei 500 de evrei rămași în Cluj-Napoca nu au o soluție. Desigur, comparativ cu alte cimitire din alte zone ale țării, cele aflate în Cluj par mai îngrijite, însă imaginea rămâne dezolantă în continuare.
„Pentru noi, problema cimitirelor evreiești e cea mai importantă. Din păcate, trebuie să înțelegeți că majoritatea persoanelor înmormântate acolo nu mai au rude pe aici, deci nimeni nu e dispus să facă un efort financiar pentru a întreține cimitirele. Noi facem ce putem, cu puțini bani. Cosim iarba, de morminte nu ne putem atinge. Conform rabinilor, nu poți ridica o piatră funerară căzută. Mai mult, mormintele se lasă din cauza vremii, din cauza pământului. Am încercat să obținem niște fonduri de la autoritățile locale, am primit o sumă mică”, ne-a mărturisit președintele Comunității Evreilor din Cluj, Robert Schwartz
Autoritățile locale au alte priorități
Analizând cifrele oficiale, Guvernul României a ajutat comunitatea evreiască din România cu aproximativ 400.000 RON. Primăria Cluj se spală pe mâini și oferă sume jenante atunci când i se cere ajutorul (ultima oară a „contribuit” cu 5000 de lei). Prea puțin, în condițiile în care un calcul simplu al Federației Evreiești din România arată că ar fi nevoie de minim 30 de milioane de euro pentru a pune la punct cimitirele (fără a lua în considerare sinagogile). Desigur, Primăria Cluj are argumentul „nu e treaba noastră”, însă ne întrebăm dacă într-adevăr e așa?
Cei peste 17.000 de evrei deportați din Cluj la Auschwitz erau cetățeni ai Clujului. Că au fost deportați de maghiari, e altă poveste (pentru acest lucru statul maghiar plătește compensații în continuare). Recent, americanii în colaborare cu statul francez au decis să acorde despăgubiri de 60 de milioane de dolari supraviețuitorilor Holocaustului, pentru simplul motiv că trenurile care au plecat din Franța spre lagăre se aflau în Franța. Totul ține de voință. În condițiile în care Primăria Cluj își permite să plătească 80.000 de euro pentru 8 pubele de gunoi „inteligente”. Nu vorbim despre restaurarea cimitirului Pere-Lachaise din Paris, ci despre aducerea la un nivel decent a unor cimitire lăsate în paragină, care merită cu siguranță mai mult respect din partea comunității din care au făcut și fac parte.
Suferința evreilor este și suferința clujenilor
Cluj-Napoca nu era un oraș oarecare în urmă cu 150 de ani. Cel puțin nu pentru comunitatea evreiască din România. Aici trăiau peste 19.000 de evrei, fiind alături de Oradea, Sighetu Marmației și Satu Mare una dintre cele mai mari comunități evreiești din Transilvania. Jumătate dintre firmele din Cluj erau deținute de evrei și o treime din medici erau israeiliți. O comunitate la fel de importanta precum cea maghiară.
În 25 mai 1944 a plecat primul marfar cu evrei de la Cluj. Închiși ca vitele, fără apă, mâncare sau aer și fiind nevoiți să-și facă nevoile la grămadă. Până în 6 iunie, autoritățile reușiseră să trimită la Auschwitz toți evreii din ghetou. Peste 17.000 de oameni ai dispărut asemeni fumului pierdut printre nori. Ghetoul din Cluj a fost unul dintre cele mai mari din Transilvania. Situat undeva la cărămidăria Iris, sub atenta supraveghere a primarului Laszlo Vasarhelyi și a șefului poliției Laszlo Urban, dar în colaborare strânsă cu trupele SS, ghetoul a devenit în scurt timp neîncăpător. De reținut că toți oamenii își pierdeau inițial toate posesiunile, inclusiv casa. După care erau trimiși în lagărele de exterminare.
De ce nu se implică statul Israel?
Cu un Produs Intern Brut de 350 de miliarde de dolari, problema ar putea fi rezolvată lejer de statul Israel (în condițiile în care autoritățile române au alte priorități). Am contactat ambasada Israelului la București, dar și Ministerul de Externe israelian. Întrebarea a fost simplă: „De ce nu se implică mai mult Israelul în rezolvarea acestei probleme, a cimitirelor evreiești?”. Am primit următoarele răspunsuri:
„Vă mulțumim pentru întrebarea adresată și vă comunicăm următoarele: Ați ridicat o problemă importantă și de aceea vă rugăm sa vă adresați reprezentanților Comunității Evreiești din România”, ne-au transmis cei de la ambasadă. Nici răspunsul primit de la Ministerul de Externe nu a fost lămuritor: ”Mulțumim pentru că ne-ați adus în atenție această problemă. Mesajul dumneavoastră a fost transmis mai departe departamentelor relevante din cadrul Ministerului de Externe”. Pe scurt, Israelul cunoaște problema, însă din motive cunoscute doar de el preferă să nu se implice.
Într-o țară unde mori cu dreptatea în mână, unde durează 20 de ore până când un apel la 112 poate fi localizat, ce mai contează niște morminte lăsate în paragină?
