Istoria recentă a dispariței PDL, după 10 ani de putere (fără putere, că măcar un adevăr a spus și Prim Plagiatorul Mitoman, Victor Ponta: ”fără Justiție, nu avem Puterea”), va fi și istoria auto-extincției PSD. Și, cu puțin noroc, chiar a PNL. Este momentul să dispară de pe scena politică genul acesta de partide-slugi, cu ierarhii ”peceristo-mafiote” de genul ”te-am servit, servește-mă, ți-am dat, dă-mi”. Sigur vor apare structuri noi, la fel de mafiote, dar măcar mai evoluate ca mafii, altceva decât acești ”tractoriști” pe care noi trebuie să-i suportăm ca și cum ar fi doctori docenți. În nimicnicie și ticăloșenie fanariot-balcanică sunt. În altceva nu.
Revenind, lovit la ”bugete” de criza economică mondială, Emil Boc a mimat guvernarea responsabilă, dar nu a crezut nimic din ceea ce trebuia să facă, așa că a tăiat otova de la toată lumea, din sursele de venit; dar mai mult de la amărășteni, mai puțin de la piloșii PDL. Măsurile bune (şi în sens moral, nu numai “tehnocrat”) pe care le-a luat la guvernare le-a considerat doar un rău necesar, impus de circumstanţe. PDL nu a crezut în propriile măsuri, în propria guvernare. Emil Boc, împreună cu PDL-ul, au fost înspăimântaţi şi oripilaţi de ceea ce au făcut. Şi nici nu au reușit să ascundă asta. Așa că PDL s-a prăbușit la 15% – înainte de extincția prin trădare și fuziune.
Lovit la viitorul personal, cu posibilități concrete de a fi încarcerat când e viața mai frumoasă, pe val, la guvernare, cu majoritate parlamentară confortabilă, Liviu Dragnea a intrat într-un fel de logică a guvernării gen Emil Boc. Și, ce i-a făcut Boc ”austerității”, a încercat el să-i facă ”justiției”. Dar cu aceeași oripilare și înspăimântare și același discurs fals, necredibil, că ceea ce face, face bine, pentru binele ”poporului”. Poporul din pușcării poate.
Cum nici unul dintre liderii PDL nu s-a adresat vreodată electoratului potenţial al dreptei şi nu s-a transformat în purtătorul de cuvânt al acestui electorat, nici liderii PSD nu s-au adresat electoratului de stânga (fiind prea preoupați să supraviețuiască în CEx-ul lui Dragnea și, în consecință, conectați la banul supt în interes personal). Toţi au preferat să se adreseze nucleului dur al partidelor lor, să joace pe mize mici, să se piardă în atacuri şi intrigi de partid, să se adreseze celor care sunt dependenţi într-un fel sau altul de liderii conjuncturali ai partidului. Pe nici unul nu i-a interesat de cele TREI milioane de contribuabili din sistemul privat – printre care sunt mulți ”de stânga” și care numai de scandaluri în nume personal cu Justiția nu aveau nevoie (victimă a unui eliberat pe decret poți fi indiferent de orientarea politică), dar aveau nevoie de un set de protecții fiscale, să nu mai fie oile de jupuit ale oricărei guvernări în foame de bani. Pe nici unul nu i-a interesat de ţăranii (și ”de dreapta” și ”de stânga”) care aveau tot interesul să vadă o reformă agricolă onestă și banii Uniunii Europene dați pe criterii transparente și accesibile, pe chestii sustenabile, nu pe numărat fluturi albaștri și gândaci de fag.
Discursul reformator, în astfel de partide osificate în slugărnicie (inclusiv PNL), se face criticând guvernarea şi nu numai bucătăria de partid. Reformiștii din astfel de partide trebuie să fie purtătorii de cuvânt ai tuturor votanților neglijați de interese de camarilă şi nu ai nemulţumiţilor din partid. Din acest punct de vedere PDL și-a ratat șansa reformei (nici nu a încercat), PSD este pe cale să și-o rateze – deși văd că se încearcă ceva. Numai că, PSD este în faza în care ”liderii” preferă să se adreseze nucleului dur al partidului și să joace pe mize mici, pierzându-și timpul în atacuri şi intrigi de partid. Ei cred că încă își mai pot prosti electoratul.
Ce nu au înțeles cei din PDL la vremea lor, nu înțeleg nici cei ai PSD acum: dincolo de resursele umane ale partidului și managementul resurselor numai pentru aceștia, există milioane de contribuabili din sistemul privat, cu tot cu familii, sute de mii de bugetari care muncesc pe bune, câteva milioane de pensionari care au muncit o viaţă pentru o pensie de zece-douzeci de ori mai mică decât a unui magistrat, funcţionar sau parlamentar. TOȚI aceștia asistă neputincioşi cum politicienii se ceartă şi se bat cu pumnul în piept pe banii lor. În fiecare seară, milioane de oameni se transformă în telespectatorii clanurilor interlop-securisto-mafiote care se bat, în declarații mass mediatice, cum să le fure banii. Și care văd cum nimic nu-i mai satură şi cum au şi tupeul să le ceară mai mult, fără să dea nimic în schimb: nici protecție fizică, nici protecție socială.
Apoi, să nu uităm cum pe vremea guvernărilor Boc-Ungureanu, s-au inventat urlătorii de serviciu și cum ”eroicii” pedeliști și-au umplut izmenele, comportându-se în fața a 15.000 de oameni cu mucii vărsați prin piețele Patriei, ca și cum ar fi avut de a face cu milioane de protestatari. Știind despre ce este vorba, Dragnea a cedat numai când chiar s-a strâns milionul de protestatari în stradă. Numai că cine avea de învățat ceva din ”presiunea străzii”, mobilizatorii societății ”în civil”, a învățat. Așa că, odată deschisă Cutia Pandorei, așa a și rămas. Iar dacă autorităţile au fost condiționate să cedeze în faţa violenţei unei ultra-minorităţi atunci înseamnă că noua securitate a înțeles că aceasta e soluţia politică la orice nu îi convine: violenţa în stradă. Azi face PNL mizerii mult mai flagrante – numai miliardele de euro luate cu împrumut de sinistrul de Finanțe în doar două luni, erau motive de salt în stradă. Dar nu a dat nimeni comanda.
Revenind, la fel ca și în cazul PDL în 2011, din cauza mesajelor mass media, a tocării pe grupurile de Facebook (de astea au scăpat pedeliștii, că erau la început), militanţii şi simpatizanţii PSD sunt în defensivă, nu se afișează pe față.
Și nimeni nu le vorbește pe limba lor, cea pe care să o înțeleagă. Nimeni nu-i motivează.
Structurile sunt formate din oameni care au nevoie de motivaţie pentru a duce lupta politică. Militanţii şi simpatizanţii nu merg numai la vot și lipesc afişe. Își conving rudele, prietenii şi cunoscuţii să meargă la vot şi să voteze într-un anumit fel. Aşa se câştigă alegerile. Partidele au nevoie de bani doar pentru lipit afişe şi dat găleţi. Dar, pentru a avea militanţi şi simpatizanţi și a-i transforma pe aceștia într-o forţă activă şi ofensivă, au nevoie de valori, de credinţe, de argumente. Ca să convingi trebuie să fii tu convins, ca să-i faci pe alţii să creadă, trebuie ca tu să crezi. În PDL nu a mai crezut nimeni: nucleul dur că va mai ajunge vreodată la ciolan, altfel decât prin migrațiune – și au migrat; ceilalți, militanții și simpatizanții, au îngroșat rândurile celor care nu s-au mai dus la vot în 2012 și în 2016. PDL a dispărut, aceeași soartă văd că vrea să o împărtășească și PSD.
Nu-i plâng pe ciolaci, gudureni, pauliștefănești, bădălani, mareani și alte lighioane din nucleul dur – ei își vor negocia soarta, indiferent de costurile pe care le vor plăti milioanele de simpatizanți și militanți ai PSD.
Vreau să înțelegeți ceva: pentru echilibru trebuie să existe partide cu politici de stânga, de dreapta, de centru (cu condiția să nu fie interșanjabile între ele aceste ”orientări” din lipsă de înţelegere a ideologiilor). Numai niște indivizi cu grave carențe democratice pot cere extincția sau dispariția unui partid. Dacă liderii au greșit ideologic, există votul. Dacă au greșit penal, există legi. Nu mai aplicați legea la tembelizor și în stradă! Se numește linșaj, nu Justiție!
Revenind, Emil Constantinescu şi CDR nu au fost învinşi ”de structuri” şi nici nu au pierdut sprijinul popular din cauza reformelor dure pe care le-ar fi făcut sau a atitudinii pro-occidentale în problema Serbiei. S-au învins singuri. Din cauza jumătăților de măsură, a minciunilor vizibile (în timp ce se făceau jumătăți de reformă, se puneau pe drumuri sute de mii de oameni, țărăniștii se privatizau însușindu-și cu ajutorul lui Radu Sârbu terenurile de sub defunctele fabrici din interiorul marilor orașe). Și PNȚ-CD a dispărut.
PDL nu a pierdut alegerile din cauza măsurilor de austeritate, ci din cauza jumătăţilor de măsură, fricii de reforme şi a faptului că pierduse deja războiul la nivel de discurs cu presa şi opoziţia. ”Presa mogulilor” nu a reuşit să convingă prea mulţi români, însă a reuşit ”să-i convingă” pe cei din PDL, din jurul partidului şi al lui Băsescu. Că totul este pentru ”blondă”, că Justiția e la degetul mic al lui Băsea, că alea, alea… Și PD-L a dispărut.
La ora actuală, membrii şi simpatizanţii PSD şi ai ”stângii” au nevoie de un mesaj ofensiv, care să le dea încredere, nu de băieţi buni care să se scuze că nu ei au făcut și dres, ci Dragnea (ori, atât actualii lideri ai PSD cât şi posibilele alternative la ei, pescuite dintre traseiști și foștii trădători ai partidului, nu sunt în măsură de a da acest mesaj de încredere).
Cu toţii preferă să se adreseze nucleului dur al partidelor lor, să joace pe mize mici, să se piardă în atacuri şi intrigi de partid, să se adreseze celor care sunt dependenţi într-un fel sau altul de ei, liderii conjuncturali ai partidului.
Și PSD are să dispară!
Și, gata!