In vizor

Cu un câștig de 1000 de euro pe zi europarlavramentarul ”Daneel” Buda le plânge de milă fermierilor europeni și puilor ucraineni

Nerușinarea politicienilor români nu are limite. Pute pământul sub ei de nefăcut nimic în timpul mandatului, dar îi apucă hărnicia și deșteptăciunea declarativă sub limita legală a prostiei în timpul campaniei electorale. Când încep să mănânce și mai mult rahat.

Când zicem că pute pământyl sub ei de la nefăcut nimic, vorbim despre ce nu fac pentru alegători, nu pentru bunăstarea lor personală și a partidului la care sunt afiliați.

CITEȘTE:

Bogatul Daniel Buda i-a făcut un rost în viață nepotului Florin Buda, angajat la Primăria lui Boc, de unde câștigă bani grei

”Daneel” Buda, de exemplu, președinte pe viață al PDL al PNL Cluj, care nu avea nici după ce bea apă când a intrat în politică, cel mai nepregătit avocat dintre văcarii care au absolvit USAMV Cluj-Napoca, ajuns notar de cum a pășit pe băncuțele Șparlamentului României, tras la căldură și ban nemuncit în Șparlamentul Europei unde de vreo două mandate calculează curbura bananelor, cotele de de hidrochefal și delfin cu pompă ce pot fi pescuite prin Mediterana și Marea Neagră și alte tembelisme care i-au scos în stradă pe fermierii europeni, vine acum să ne spună cum e cu puiul ucrainean de 3,5 euro care ar face concurență puiului european crescut după norme atât de tembele încât valorează greutatea lui în aur.

Pe lângă faptul că Ucraina nu este în Uniunea Europenaă, așa că produsele sale pot fi supuse embargoului și aliniate ca preț de așa manieră încât să nu-i încurce pe fermierii europeni, nu înțelegem care îi e problema de la înălțimea celor 1000 de euro pe zi pe care îi  bagă în buzunare, că sunt amărâți care nu-și permit nici ce 3,5 euro per pui, să pună la copii pe masă – știe neterminatul că există 255 de mii de copii în România care merg flămânzi la culcare în fiecare noapte? De unde să știe, din apartamentul de 500 de mii de euro de la Bruxelles? Ca să vedeți cât e de strâns la pungă Daniel Buda, acesta plătește pentru sediul de europarlavramentar de numai 50 de bani pe metru pătrat, la o suprafață de 27,60 de metri pătrați, spațiu central situat în Piața Unirii nr. 1, ap. 5. Contractul a fost reaprobat în anul 2019 și va expira odată cu încetarea mandatului de europarlamentar. dar va fi reînoit dacă ”Daneel” va fi reales.

Revenind, zice ”Daneel”: ”Dacă nu suntem atenți la păstrarea unui echilibru, depopulăm spațiul agricol al UE și importăm produse îndoielnice din afara UE.”

Dar cine le importă, băi, ”Daneele”? Cumva ăia 255 de mii de copii flămânzi, sau scârbele voastre de partid care se lăcomesc la orice, că banul nu pute?

Produsele alimentare non-UE sunt testate. Așadar, dacă ajung la vânzare aici, sunt conforme – sau avem de-a face cu corupția autohtonă cea întreținută de acești politicieni. Ce zice ”Daneel” Buda e o abureală ieftină pentru circ. Să se testeze elementar puii produși în România să vedeți acolo adevăr ”conform” și mai scump de 3,5 euro per bucată! Sau nu aveți încredere în organismele de testare din România?

Iată încă un europarlavramentar care nu știe de ce se află acolo. Lasă că nu-i bun puiul de Ucraina, dare merge ăla congelat din China sau Brazilia. Așa e cand bârna nu ți-a intrat în ochi, dar te-a lovit în cap.

”Daneele”, lasă-ne, du-te după securiștii tăi din Sălaj!