Cartea “Afacerea Rosia Montana” a activistului de mediu Mihai Gotiu a fost criticata ca “nu respecta niste standarde jurnalistice minimale pentru a fi considerata un documentar-ancheta” in recenzia semnata de Adrian Dohotaru, alt faimos activist de mediu din Cluj, in publicatia revistacultura.ro.
Dohotaru isi justifica demersul explicand despre volum ca “in ciuda unor stangacii organizatorice pe care le-am constatat in cei peste zece ani de cand sunt alaturi de membrii campaniei civice Salvati Rosia Montana (SRM), aceasta este indubitabil cea mai importanta a Romaniei postdecembriste”.
In locul genului documentar-ancheta, acesta a plasat cartea in zona “scriiturii activiste, asertive” si a apreciat ca nu e o investigatie jurnalistica.
“Paradigma propusa de Gotiu e periculoasa pentru ca va conduce la un nou Ev Mediatic, al triburilor electronice (ecologisti vs. corporatisti, stangisti vs. dreptaci, politici vs. civici etc.), in care informatia devine atat de fragmentata incat se transforma in opiniomanie relativista, prea putin capabila sa se opuna puterii in termeni mai structurati”, este de parere Dohotaru.
Acesta enumera si aspectele memorabile ale cartii, insa, la final critica abordarea descrierii catastrofei ecologice de la Certej, din 1971.
“Din nefericire, atat aici cat si in alte descrieri, tragedia este prezentata la modul pompieristic drept „cea mai mare catastrofa pe timp de pace din Romania, pana la cutremurul din 1977”. Un istoric i-ar putea aminti lui Gotiu de alte tragedii mai relevante – moartea dintr-o neglijenta aparent contextuala a atator mii de oameni din cauza accidentelor de munca in perioada moderna sau contemporana, asemenea mortii minerilor de la Anina din 1920, cand autoritatile s-au temut de o presupusa revolutie socialista, asa ca au ascuns explozibilul in mina… care a explodat ucigand aproape 200 de mineri”, a spus semnatarul recenziei.
Dohotaru a mai criticat fragmentul in care Gotiu a apreciat ca diversele comunitati din Romania ar trebui sa isi decida singure felul in care isi valorifica bogatiile naturale din zona in care locuiesc.
“Dar in ce economie comunitatile isi decid singure soarta? Si cum se decide ceea ce este comun comunitatilor si felul in care interactioneaza comunitatile intre ele? De ce a disparut un universal social pe terenul caruia comunitatile se putea intalni? Se poate infera ca raspunsul lui Gotiu este unul aparent autarhic, in care mici proprietari tranzactioneaza bunuri de la egal la egal sau au acces in mod echitabil la supermarketuri, asemenea marilor competitori, pentru a-si deversa marfa locala. Raportand la situatia existenta, proiectia inconstienta a jurnalistului este o utopie frumoasa care merita explorata in experimente literare si exegetice, dar tot o proiectie putin fezabila ramane”, atrage atentia Dohotaru.
De asemenea, acesta nu este de acord cu tratarea fenomentului coruptiei in Romania, in defavoarea “investigarii sistemului global”.
“Pe scurt, Gotiu nu cerceteaza tendintele sistemului economic incriminat, ci fenomenul coruptiei, care devine o sintagma jurnalistica atat de uzitata incat isi pierde sensul juridico-investigativ si capata o virtute strict polemica”, spune Dohotaru.
Acesta crede ca volumul “incalca regulile jurnalistice pentru ca jurnalistul se transforma in avocat al apararii”.
“Nu sunt intervievate pareri contrare campaniei SRM, nu este descrisa la firul ierbii specificitatea localitatii, nici macar nu apar in primele sute de pagini pareri ale taranilor ori activistilor din campania SRM, ci doar, intr-un discurs cand avocatesc, cand judecatoresc, sunt demontate argumentele adversarului condamnat aprioric de coruptie. Unde sunt intervievati Zeno Cornea, Sorin Jurca, Calin Capros si altii din Rosia Montana sau Stefania Simion, Luminita Dejeu, Mihnea Blidariu ori Tudor Bradatan si alti studenti de la Studiile Europene din UBB care au declansat campania?”, se intreaba autorul review-ului, apreciind ca Gotiu creeaza uneori o falsa contextualizare a campaniei, lipsita de fundamentare istorica.
“Efortul investigativ este minimal, sunt multe alegatii nedovedite prin probe sau prin material documentar, preluate trivial din ziare”, apreciaza acesta.
Totodata, acesta il acuza pe Gotiu ca a preluat declaratii ale unor personaje implicate in scandal fara sa verifice personal.
“Gotiu doar trage concluzia bombastica, pe baza unor afirmatii indirecte, a tranzactionarii Rosiei pentru a intra in NATO. Chiar daca acest lucru este posibil, asa cum pare sa se fi intamplat la negocierile Romaniei pentru intrarea in UE cand au fost privatizate la presiunile UE bunuri publice importante, acuzatiile de coruptie trebuie intarite de probe concludente”, recomanda Dohotaru.
In opinia sa, problema autorului ar fi “lipsa de fata umana a sistemului, derapajele sale posibile”, dar si faptul ca nu a inclus in carte interviuri cu persoane impotriva proiectului.
“Singurul taran intervievat si prezentat in carte ca fiind favorabil proiectului este un agricultor, fost miner, care spune ca ar dori sa fie salariat RMGC, daca s-ar derula proiectul. Este judecat aspru pentru presupusele sale reminiscente comuniste, intrucat taranul „ramasese tributar mentalitatii de salariat, mentalitatii legate de superioritatea unui loc de munca, in raport cu o activitate independenta”. Taranul nu ar fi fost constient, clameaza Gotiu, de faptul ca daca terenurile ar fi prinse in proiectul minier, ar ramane doar cu un salariu instabil. Dar Gotiu nu se gandeste si la varianta logica a vinderii terenului daca pamantul ar fi prins in proiectul minier si la reinvestirea banilor, astfel incat activitatea salariala sa nu fie in conflict cu cea antreprenoriala”, spune acesta.
Dohotaru il mai critica pe Gotiu pentru ca ar avea o perspectiva “superficiala atat psihologic, cat si ideologic”.
“Nu se creioneaza amanuntit motivatiile satenilor de a rezista exploatarii, dar sunt citate pe larg comunicate MindBomb”, atrage el atentia.
Dohotaru mai observa, de asemenea, ca “sclavii salariali nu sunt luati in discutie, pentru ca acestia sunt doar reminiscente comuniste, fara statut civic”.
Drept concluzie, autorul recenziei apreciaza ca volumul “esueaza in raport cu dezideratul jurnalismului de investigatii pentru ca nu sunt prezentate marturii noi si ascunse care sa incrimineze partea adversa, ci sunt citate informatii deja aparute”.
Tot la final, Adrian Dohotaru acuza “lipsa de citare nu doar a partii considerate adverse, ci si a activistilor din propria campanie”.
“S-a adoptat, in schimb, un ton avocatesc, nonjurnalistic, specific activismului. Cel mai coerent pentru Gotiu ar fi sa devina purtator de cuvant oficial al campaniei SRM. Sa semneze nu articole, ci comunicate de presa si sa ghideze jurnalistii in investigatiile, comentariile ori in materiale de jurnalism narativ pe care le-ar face. Chiar si in privinta jurnalismului narativ, cartea este ratata, caci nu descrie atmosfera Rosiei, a vreunei situatii confruntationale anume, textura vreunei case ori pixelii vreunui apus de soare la Rosia (e greu de descris direct un apus de soare dupa atatea descrieri, dar un apus de soare pixelat se poate descrie)”, se incheie recenzia.
Foto: itthon.transindex.ro