In vizor

Consiliul Județean pompează bani în stadionul falimentar Cluj Arena

Cluj Arena nu reușește să obțină suficiente venituri nici măcar pentru a-și asigura funcționarea. Astfel că tot ce are stadionul nevoie pentru a funcționa normal este achiziționat din bugetul Consiliului Județean. Managementul defectuos a condus la falimentul societății, astfel că a fost înființată o direcție în cadrul CJ Cluj care să asigure administrarea stadionului.

Intrarea societății în insolvență și apoi faliment

În august 2017 a fost declanșată procedura de intrare în faliment ca urmare a managementului prost care a dus la acumularea de datorii. Problemele au pornit de la neplata unui impozit de peste două milioane de euro, către Primăria Cluj-Napoca. În scurt timp de la termenul limită pentru achitarea impozitului, s-au instaurat popriri pe conturile bancare ale societății și de acolo a început declinul. Directorul Radu Rațiu a încercat pentru o perioadă să încaseze veniturile în numerar și nu prin virament, pentru a putea achita salariile și facturile la utilități. S-a încercat predarea/vinderea/donarea stadionul din posesia Consiliului Județean Cluj în cea a Primăriei Cluj-Napoca. Într-un final s-a optat pentru înființarea unei direcții în subordinea CJ Cluj care să administreze stadionul. Angajații de pe Cluj Arena SA au fost mutați pe statul de plată al Consiliului Județean, iar problema cu impozitul a dispărut.

Zeci de mii de euro investiți într-un proiect falimentar: Cluj Arena

După preluarea stadionului sub aripa ganeroasă și bogată a Consiliului Județean, au început și lucrările de raparații, de întreținere sau investiții necesare funcționării optime. Până atunci stadionul doar a acumulat datorii, nereușind să găsească soluții pentru ca arena să devină profitabilă.

Anul trecut au fost investiți 350.000 de euro pentru un sistem care să accelereze crșterea gazonului și 30 de mii de euro pentru repararea acoperișului. Anul acesta, Consiliul județean a început să repare și să înlocuiască tot ce era deteriorat: vor fi modernizate vestiarele și băile unde își desfășoare activitatea diverse cluburi sportive, un proiect în valoare de 155.000 de lei, vor fi reparate scările interioare tribunele – 53.000 de lei. De asemenea: consiliul județean a achiziționat 20 de mese pliabile – 4500 de lei, piese de schimb și mentenanță pentru tunicheții de control de la intrarea în stadion – 126.500 de lei, prelate pentru acoperirea scaunelor VIP – 18.000 de lei, echipament UVC pentru sterilizarea aerului – 22.500 de lei, tunel extensibil automat – 55.000 de lei, dulapuri pentru vestiare – 28.000 de lei, yale- 25.000 de lei, piese de schimb pentru sistemul video – 87.000 de lei, aparat de curățat mocheta – 4500 de lei, suporturi pentru biciclete – 2700 de lei, uniforme pentru paznici – 22.500, stâlpișori de delimitare – 11.000 de lei, microfoane – 5000 de lei , uscătoare de păr – 5400 de lei, etc. Acestora li se aduagă achiziția serviciilor de mentenanță pentru a asigura funcționarea în siguranță. Practic din bugetul Consiliului județean este achiziționat tot ce are nevoie stadionul pentru a funcționa.

În timp ce alte stadioane din Europa reușesc nu doar să se autosusțină ci chiar să obțină profit, Cluj Arena este un stadion care din lipsă de viziune nu a fost niciodată exploatat la capacitate maximă. Avem atât de multe exemple de succes, doar că la noi lucrurile se fac după meteahna românescă, cu orgolii, cu directori numiți politic, cu irosirea banilor publici. În acest moment Cluj Arena se laudă cu festivalul UNTOLD, cu meciurile jucate acasă de Universitatea Cluj, echipă din divizia secundă, câte un meci al naționalei, câte o competiție de atletism, un maraton sau un concert. Practic în cea mai mare parte a timpului stadionul zace nefolosit și ajunge să se degradeze. Cluj Arena a fost ambiția lui Alin Tișe, practic printre puținele proiecte finalizate. Probabil că acesta este și motivul pentru care continuă să investească într-un stadion falimenar. Încearcă să demonstreze că proiectul său este un succes și continuă să îl țină pe linia de plutire cu banii Consiliului județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *